in

Ramona Bădescu, poveste de dragoste cu un bancher italian: „Parcă am fi de o viață împreună”

Ramona Bădescu a reușit să devină mamă la 50 de ani. Românca a dat naștere primului ei copil, un fiu, Ignazio, în luna septembrie a anului 2019, într-o clinică privată din Roma, Italia. Acum, vedeta visează la un al doilea copil, o fetiţă.

Deși a preferat să păstreze discreția cu privire la viața sa privată, în acest an, Ramona a dezvăluit cine este bărbatul cu care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste. Numele său este Fabio Cali și a făcut închisoare în Italia cu peste 15 ani în urmă.

Ramona formează de patru ani un cuplu cu bancherul Fabio Cali. „De pe 18 iulie 2017 suntem împreună, de 4 ani, dar parcă am fi de o viață. Câteodată nu contează timpul, contează intensitatea”, a declarat Ramona. Întrebată dacă nu-i este greu să stea departe de partenerul ei de viață, care a rămas în Italia, actrița a completat: „Și despărțirile au farmecul lor. Când te întorci, poate mai vine o surioară”, relatează Unica.

RamRamona Bădescu, afectată de pandemie: ”Peste câteva zile va fi ziua tatălui meu și va fi pentru prima dată când nu-i voi fi alături”

„Eu mi-am dorit o fetiță. Dar nu e timpul trecut. Am trăit într-o familie unită, dar nu am găsit bărbatul potrivit care să facă în așa fel încât să creăm o minune, un copil!”, mai spunea Ramona în decembrie 2020. Despre cum a devenit mamă la 50 de ani, Ramona a mai spus: „Tu nu prea ai nimic de făcut, doar Dumnezeu te poate ajuta. Când eram mai mică, ziceam că nu vreau copii pentru că voiam să mă realizez, să am o carieră. Apoi n-a mai fost ușor. Am făcut însă în așa fel încât să nu depindă totul de ritmul biologic.

Întrebată dacă nu are regrete că a devenit mamă atât de târziu, actrița a adăugat: „Niciodată să nu te gândești la ce puteai face, mai bine la ce faci și ce vei face. Oricum nu poți da timpul înapoi. Eu nici nu vreau. La 30 de ani am făcut ce am făcut și am făcut bine. Eu nu cred că există o vârstă la care trebuie să devii mamă. Da, la 20, 30 de ani, ai mai multă putere și entuziasm, iar la 50 ai mai multă experiență. Poate ai și reușit să te realizezi și așa ai mai mult timp cu copilul”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 4]
fetita de 18 ani violata si ucisa de un roman

Fetița de 18 luni violată și ucisă, românul și-a recunoscut faptele în instanță

vaccin copil 12 ani italia

Italia, copil de 12 ani, cere permisiunea instanței să se vaccineze: ”Tata nu mă lasă!”