Ramona Bădescu, actriță și fostă consilieră a primarului Romei pentru comunitatea românească, urmează să devină mămică pentru prima dată și este în culmea fericirii. La vârsta de 50 de ani, artista își pierduse speranța că va mai rămâne însărcinată fără ajutor medical, atunci când s-a întâmplat minunea.
Știrea a apărut în revista OK Magazine, ilustrată cu fotografiile vedetei însărcinată.
„Chiar dacă am 50 de ani ca vârstă anagrafică, ca vârstă biologică am vreo 32, aşa cum arată analizele, pentru că nu am făcut niciodată excese şi am avut o viaţă sănătoasă.
Eu şi iubitul meu luasem hotărârea ca, în luna ianuarie, să recurgem la fertilizare, dar când m-am dus să încep procedura, cu toate analizele, doctorul meu ginecolog m-a privit cu un surâs enorm şi m-a surprins spunându-mi că eram deja însărcinată în două săptămâni”, a spus Ramona Bădescu pentru Ok Magazine.
Actrița și iubitul ei, care locuiesc în Italia, au primit o veste minunată: vor fi părinții unui băiețel. Ea își dorea o fetiță. „E un subiect delicat, important şi frumos. Din punct de vedere emoţional, întotdeauna, de mică am spus că-mi plac copiii şi-mi doresc. Mi-am dorit o fetiţă, dar lucrul pe care l-am susţinut mereu e că nu-i important să faci un copil. Acea noapte minunată e plăcută. E important să-l faci cu persoana care trebuie.
N-am acceptat niciodată ideea să fac un copil cu un bărbat de care să nu fiu enorm atrasă şi îndrăgostită pănă la ultimele picături de sânge din corp. Pentru mine trebuie să fie mai mult decât jumătatea mea. Trebuie să fie întregul meu”.
Acum a găsit iubirea pe care o aștepta. „În aceşti doi ani de zile de când am ales să mă dedic vieţii sentimentale, am trăit pentru prima oară în viaţa mea o iubire intensă, o iubire magică, aşa cum nu am simţit niciodată până acum pentru o persoană unică, aşa cum este el, dar care nu are nicio legătură cu lumea showbiz-ului. Ne-am cunoscut în cadrul unui eveniment desfăşurat la Roma”
Băiețul va veni pe lume chiar în această lună.