in

„Românii nu vor să fie uniti”

A venit în Sicilia în urmă cu șase ani, de la Suceava. Acum a înființat o asociație la Enna, prin intermediul căreia îi ajută pe românii cu probleme. Dar Dorica Orzan nu se împacă deloc cu felul de a fi al românilor: „Comunitatea de români nu vrea să fie unită și să se ajute între ei, se urăsc, se bârfesc, se trădează, se jefuiesc între ei.”

Dorica Orzan s-a născut la Suceava și are doi copii. În România a învățat și a muncit până în 2004 când a venit în Italia. În prezent se află în Sicilia, lângă Enna, și studiază la „Instituto Cortivo” pentru a se califica mediator multicultural și este voluntară în diverse activități socio-culturale. Este președintele asociației Si.Ro.Enna „doar pentru motivul că un grup de oameni italieni și români au crezut în mine și eu nu vreau să îi dezamagesc. Am pus la dispoziția asociației, pentru moment, casa mea ca centru de primire, iar copii mei îmi sunt alături în tot ceea ce fac!”

Are în țară mama și alți șapte frați cu care ține legatura și este informată de tot ce se întâmplă și acasă. Știe că sunt inundații în țară, așa că a strâns și trimis ajutoare pentru sinistrați. În Sicilia face voluntariat în sprijinul românilor săraci și s-a ocupat de obținerea a două biserici în zonă pentru slujbe ortodoxe.

De cât timp vă aflați în Sicilia?

«Eu sunt de șase ani în Sicilia; am cu mine amândoi copii, o fată de 26 de ani, un baiat de 17 ani care sunt la locul lor. Sunt văduvă.»

Cum credeți că puteți ajuta românii care muncesc în zona Enna? Care sunt principalele dificultăți pe care le întâmpină românii sosiți acolo la muncă?

«De aproape șase luni am înființat asociația Si.Ro.Enna, care este „fiica” asociației „Si.Ro. con il resto del mondo” cu sediul la Catania. Administratorul asociației este Anca Maria Pomolea care de trei ani se dedică românilor cu probleme și nu numai. Sunt multe problemele pe care românii le întâmpină la sosirea în Sicilia și chiar după o perioadă de muncă. Eu am început cu un „banco alimentare” acasă la mine, după care primăria mi-a dat o cameră chiar în clădirea primăriei unde, în prezent, este un program de două ore de două ori pe săptămână, unde funcționează „banco alimentare” și „sportelo ascolto„. Adunăm haine și încălțăminte și deja am trimis un transport de ajutoare la primăria din comuna Fântînele din județul Suceava, acolo unde m-am născut.Cu aceste ajutoare reușesc să ajut și pe românii care muncesc aici.

Îi ajut să obțină acte, mediez locuri de muncă și colaborez cu prefectura și poliția. Am obținut cu asociația unde eu sunt președinte, la Calascibetta o biserică care a fost acordată ortodocșilor din provincia Enna. Suntem primiți cu slujbele ortodoxe în două biserici din Enna. În data de 03 iulie 2010 a fost inaugurată la Calascibetta biserica și sediul asociației, cu această ocazie am avut și o expoziție de lucruri de artizanat românesc, foarte apreciat de vizitatori.»

Care sunt următoarele acțiuni programate?

«Următoarele proiecte sunt construirea altarului în biserica de la Calascibetta, un seminar dedicat tradițiilor populare și culinare românești, organizat în preajma sărbătorilor de iarnă, obținerea de spații pentru reunirea românilor în fiecare oraș din Enna, un centru de acoliență în Enna.»

Cu cine colaborați la nivel instituțional sau privat?

«Ceea ce eu mi-aș dori foarte mult ar fi ca autoritățile române să se implice mai mult în a ajuta asociațiile de români și de a nu fi nevoiți să „cerșim ajutor” cetățenilor italieni. Cu multă dificultate reușim să facem tot ce ne-am planificat, motivul principal – trebuie să recunoaștem – comunitatea de români nu vrea să fie unită și să se ajute între ei, se urăsc, se bârfesc, se trădează, se jefuiesc între ei, dar cred că toată această realitate se cunoaște foarte bine numai că nu se vrea să se facă nimic. Instituțiile italiane ne-au sprijinit, precum și biserica catolică. Dar mulți locuitori din Enna ne dau o mînă de ajutor.

Crina Suceveanu

Asociația Si.Ro.Enna Onlus

Via Conte Ruggero n.12 94010 Calascibetta Enna

tel./fax 0935 34292 cel. 368 7506074

[email protected]

Slujbe ortodoxe la Enna

Se țin slujbe ortodoxe în biserica S. Cataldo din Enna și S. Giuseppe din Calascibetta, anunță site-ul vivienna.it, care vorbește și despre constituirea asociației Si.Ro.Enna, asociația care „are grijă de imigranții care vin din România și din alte țări, oferindu-le primele informații, ghidându-i și inserându-i în familiile care au făcut cerere de asistență. (…) Asociația a obținut autorizația Episcopului din Piazza Armerina, mons. Michele Pennisi, de a se organiza slujbe ortodoxe în biserica S. Cataldo din Enna, în timp ce la Calascibetta a fost concesionată spre folosire biserica San Giuseppe. Comunitatea română din Enna a găsit în Dorica Orzan o femeie capabilă să se angajeze în avoluntariat împreună cu mulți alți români și italieni. În plus, asociația „Si.Ro.” adună pături, îmbrăcăminte, bunuri de primă necesitate de trimis în România în zonele care zilele trecute au fost inundate de aluviuni dezastruoase care au cauzat moartea a 22 persoane și distrugerea a numeroase case.”, scrie vivienna.it.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un român la sindicatul camionagiilor

La muncă sub vulcanul Stromboli