Menu
in

„Jos Vasile Bob, l-ați numit fără să ne întrebați”, revolta militanților PMP din diaspora contra conducerii partidului

Scrisoare deschisă,

Domnului Eugen Tomac, preşedintele Partidului Mişcarea Populară,

Domnului Constantin Onaca, secretar general al Partidului Mişcarea Populară,

Domnului Cristian Diaconescu, coordonator Departamentul pentru românii de pretutindeni


Stimaţi domni,

Ţinând cont de faptul că, din păcate, refuzaţi cu obstinaţie să răspundeţi întrebărilor noastre şi având în vedere ultimile noutăţi pe care le aflăm doar din presă, folosim această metodă pentru a vă transmite nemulţumirea şi mâhnirea noastră şi a vă aduce la cunoştinţă unele informaţii pe care probabil nu le aveţi, fiindu-vă ascunse în mod deliberat.

Filiala Italia a Organizaţiei Diaspora PMP a desfăşurat o activitate intensă atât în precampanie cât şi în campania electorală prezidenţială. Organizaţiile locale şi-au făcut datoria faţă de partidul pe care dumneavoastră îl conduceţi în acest moment, obţinând printre cele mai bune rezultate pe PMP Diaspora.

Având însă în vedere că, în urmă cu câteva zile am aflat cu stupoare şi indignare de numirea în funcţia de secretar general al organizaţiei diaspora a domnului Vasile Bob, în cea de secretar general adjunct a doamnei Cristina Preda iar că unul dintre vicepresedinţi este dl Doru Coliu, vrem să vă aducem la cunoştinţă următoarele:

  • domnul Vasile Bob împreună cu cei mai sus menţionaţi au anunţat organizaţia în luna septembrie 2014, ostentativ, că intră în „concediu” pe perioadă nedeterminată, pe toată perioada precampaniei şi campaniei electorale, dispărând complet din activităţile partidului dar încercând, în permanenţă, sabotarea organizaţiei, a filialei şi a conducerii acesteia în general.
  • mai mult, domnul Vasile Bob, în perioada de precampanie şi în perioada campaniei electorale pentru prezidenţialele din 2014, a susţinut fără ruşine, pe faţă, candidatul William Brînză îndrumând alegătorii din Italia să voteze cu acesta cu toate că PMP-ul avea un alt candidat.
  • doamna Cristina Preda şi domnul Doru Coliu au avut exact aceeaşi atitudine, neimplicându-se cu absolut nimic în campania electorală aşa cum au făcut şi în luna mai 2014 în timpul alegerilor europarlamentare. Mai mult, în ziua alegerilor europarlamentare, domnul Doru Coliu, soţia acestuia şi ceilalţi 2 membri delegaţi în secţiile de votare (organizaţia lui având 4 membri!), nu s-au prezentat la secţiile unde erau membri în birou, întrucât au considerat că dacă nu sunt platiţi, nu merită efortul.

Stimaţi domni, ţinând cont de cele menţionate mai sus, am dori să ştim cum este posibil ca persoane care nu şi-au adus nicio contribuţie în campania electorala, care în toată această perioada au sabotat partidul, să apară în conducerea organizaţiei noastre?

Cum este posibil ca o persoană precum Vasile Bob să fie numită secretar general al Diasporei şi coordonator al filialei Italia, mai ales că de peste un an locuieşte în România? Cum este posibil ca dl Doru Coliu, care în ziua alegerilor europarlamentare era la grătar şi nu în secţia de votare, să fie numit preşedinte al filialei Spania?

Cum este posibil ca persoane care au muncit şi au fost alături de partid, de conducerea acestuia, care s-au luptat cu poliţia, carabinierii sau jandarmii în ziua alegerilor, să fie înlăturate şi înlocuite de sabotori şi trădători?

Acesta este ,,Partidul Altfel”?

Cum am putea să fim conduşi de dl Bob Vasile, care în 2012 ne suna pe fiecare în parte ca să ieşim să votăm la referendumul pentru suspendarea preşedintelui (ştiind că noi, cei din partid, trebuia să ne abţinem şi să nu ieşim la vot)? El vine acum să conducă PMP-Italia?

Dumneavoastră, domnule Tomac, sunteţi în cunoştinţă de cauză cu ce s-a întâmplat în Italia? De ce-l susţineţi cu înverşunare pe acest om care a făcut numai rău şi valuri în partidul pe care îl conduceţi, a creat scandal, a boicotat alegerile, a sunat membrii PMP-ului şi le-a spus să nu voteze cu candidatul nostru? Dacă nu ne credeţi, vă rugăm să întrebaţi reprezentanţii din secţiile de votare cine pe cine a pus. Este de notorietate prietenia şi servilismul pentru Wiliam Brînză. Ştiaţi că le-a interzis oamenilor lui să se prezinte la secţiile de votare la alegerile prezidenţiale? De ce daţi la o parte oamenii buni şi de valoare şi nu încercaţi să luaţi legătura cu ei, ca să aflaţi adevărul? De ce îi ascultaţi şi îi promovaţi pe aceşti oameni de nimic, fără caracter, care îşi arogă meritele altora.

Veniţi în Italia să ne cunoaşteţi, uitaţi-vă pe site-urile noastre, vorbiţi cu oameni politici curaţi despre noi şi atunci o să vă faceţi o părere personală despre cine suntem noi. În 2004 am fost cei care am pus bazele unor filiale PD în Italia şi nu auzisem niciunul de Bob sau alţii ca el. Noi am fost cei care am ieşit să-l susţinem pe domnul Traian Băsescu în 2004-2007-2009 şi 2012, nu domnul Bob care slujea interesele politice ale altora.

Aţi vrut un altfel de politică? Care? Să daţi aproape toţi oamenii devotaţi partidului la o parte, să daţi de pământ cu membrii şi simpatizanţii pro Udrea şi pro Băsescu?

Domnule Diaconescu, până la numirea dvs. în funcţia de Preşedinte PMP-Diaspora eraţi văzut ca unul dintre cei mai renumiţi Diplomaţi Români pe care i-am avut. V-am contactat telefonic şi aţi acceptat să intraţi în teleconferinţă cu noi dar ne-ati dus cu preşul făcând o altă teleconferinţă în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră însă cu oameni pe care Dl.Bob vi i-a recomandat făcând abstracţie voit de existenţa organizaţiilor noastre care au activat în campania electorală Unde este democraţia şi transparenţa partidului? PMP este un partid mic. Prin ceea ce a-ţi făcut, l-aţi făcut mai mic, înlăturând o mare parte dintre membrii lui pentru câţiva bolnavi de putere.

Nu există nici un temei legal şi mai ales moral care să vă îndreptăţească să negaţi şi să desfiinţaţi organizaţii întregi ale PMP Italia atâta timp cât oamenii şi-au făcut datoria doar din pornire patriotică şi nu v-au cerut nimic în schimb.

Nu puteţi nega existenţa noastră! Nu puteţi trece peste munca atâtor oameni! Nu puteţi lua în derizoriu entuziasmul şi dedicaţia unor oameni care vor binele ţării şi a partidului nostru!

Semnatari:

• Florescu Petru – coordonator organizaţia Torino
• Bărbulescu Ion Sevastian – coordonator organizaţia Venetia
• Aurelia Ceoromila – coordonator PMP Italia
• Costel Anghelinei – coordonator organizaţia Aprilia
• Constantin Şorici – coordonator organizaţia Roma Lazio
• Cristian Dobrin – coordonator organizaţia Roma Lazio
• Florea Constantin – coordonator organizaţia Velletri
• Mihaela Zoican – coordonator organizaţia Livorno
• Gheorghe Stoleriu – coordonator organizaţia Frosinone-Ferentino
• Benzar Florin Cristian – coordonator organizaţia Latina
• Pop Simion Alex – coordonator organizaţia Treviso
• Toma Lucian – coordonator organizaţia Napoli
• Tudoran Ovidiu – coordonator organizaţia Verona
• Aurel Avasiloaie – coordonator organizaţia Spania
• Daniel Brezeanu – coordonator organizatia Franta


 

Vasile Bob, „catalizatorul” Mişcării Populare în Italia: ”Avem grupuri formate în toate zonele importante”

Exclusiv / Cristian Diaconescu, noul sef la PMP Diaspora: „Vă invit să fim sinceri, mulţi români încalcă regulile de convieţuire civilizată în străinătate”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version