Ca la fiecare început de ianuarie, presa din Peninsulă îi prezintă cu fast pe primii născuţi ai anului, în diferite localităţi. In ultimii ani, de multe ori, în clasamentul sărbătoriţilor, s-au aflat copii ai unor cupluri de români. Iar 2011 nu fost o excepţie.
Padova: Denisa Croitoru- Primul copil născut la Padova, la ora 3 din dimineaţa zilei de 1 ianuarie, a fost Denisa Croitoru: o fetiţă de trei kilograme. Ambii părinţi sunt români şi s-au stabilit la Padova în urmă cu opt ani de zile. Conform tradiţiei, administraţia Spitalelor din localitate a dăruit părinţilor o bicicletă cu port- bébé, în cadrul unei ceremonii oficiale.
Tivoli: Kevin şi Andreea- La Tivoli, localitate de lângă Roma, primii doi născuţi la spitalul de pediatrie au fost români. Primul care a văzut lumina zilei a fost Kevin, un băieţel de 3,360 kg, născut la 3 dimineaţa. La doar două ore, în acelaşi spital, s-a născut şi Andreea, de 3, 500 kilograme, ai cărei părinţi sunt originari din Subiaco, lângă Tivoli.
Arezzo: Angelo (foto Arezzo Notizie) – Şi la Arezzo, primul născut al anului a fost tot român: Angelo, un băieţel de aproape 3 kilograme. Părinţii copilului, originari din Bacău, au venit anume din România pentru ca năşterea să aibă loc în Italia.
Perschiera del Garda: Angelo– Tot Angelo şi tot român este şi primul născut la Perschiera del Garda, în provincia Verona, nordul Italiei. Mamam Anca Mutihac a povestit ziarului “Arena” cum a început să aibă primele dureri ale naşterii, în timp ce făcea o plimbare cu soţul ei, Costel, pe malul lacului Garda: “Locuim de 15 ani la Cavaion şi în seara zilei de 31 decembrie ne-am dus să facem o plimbare pe lacul Garda, pentru a sărbători. Chiar în timp ce soţul meu îmi făcea o fotografie, mi-am dat seama că mi s-au rupt apele. Aşa am ajuns la spital, după o cursă cu maşina”.
Civitavecchia– La spitalul “San Paolo” din Civitavecchia (Roma) primul născut al anului a fost un băieţel român, părinţi fiind doi tineri din Santa Marinella.
Viterbo: Loriana – La Viterbo, prima mamă a fost Marina, o româncă de 28 de ani căsătorită cu Pavel Rusu, muncitor român în construcţii. La 4,48 Marina a dat naştere unei fetiţe, Loriana, de trei kilograme şi jumătate.
Latina: Miriam – Nu departe de Roma, în provincia Latina, s-a născut şi Miriam, fiica unei românce de 24 de ani.
Nola- Giuseppe Primul sărbătorit în localitatea Nola (Sicilia) a fost Giuseppe, un băieţel al cărui tată e italian, iar mama româncă.
Gruccia şi Bibbiena– Alte două fetiţe românce au fost primii sosiţi ai anului la Gruccia- Valdarno şi la Bibbiena, lângă Arezzo.
Video : Denisa Croitoru cu parintii, sarbatoriti la Padova:
Miruna Cajvaneanu