Localitatea Pieve Torino, mică așezare de circa 1500 de rezidenți, a devenit pustie. Au rămas doar câteva personae, care s-au încăpățânat să nu plece. E pustiu pe străzi, accesul în ”zona roșie” este interzis. Împreună cu Marius Ungureanu (despre care am relatat într-un material anterior AICI) încercăm să dăm de vreun român. Nu mai e niciunul. Toți au plecat în alte părți, unii la rude sau prieteni, alții poate s-au gândit să se reîntoarcă în România. ”Cu mine, în camping, nu mai e niciun român din Pieve Torina. Chiar nu știu unde s-au dus.”, spune Marius.
L-am întâlnit pe primar, Alessandro Gentilucci, puternic afectat de situația prin care a trecut localitatea sa. Extrem de obosit, nedormit de ore bune, a acceptat imediat să ne vorbească despre localitatea sa și despre românii pe care îi știa.
”98% dintre clădiri sunt nelocuibile. Localitatea noastră e în genunchi”, declara înaintea noastră unui post de televiziune. L-am întrebat despre românii din Piave Torino. ”Sunt circa 50 de români în evidențele noastre, dar sunt și circa 50 care în ultimii ani au obținut cetățenia. O comunitate frumoasă, foarte bine integrată. Frica a fost mare, unii poate s-au gândit să plece definitiv. Decizia lor însă nu trebuie luată în pripă, trebuie să aștepte puțin, aici va fi mult de muncă, ei sunt buni profesioniști, oameni muncitori. Împreună trebuie să reconstruim”, ne-a spus el.
Marius s-a oprit la o casă unde erau doi bărbați, doi vecini italieni. Încercau să încarce într-o remorcă, o mașină de spălat. Casa era crăpată în toate părțile, un adevărat risc să intri în acea clădire. ”Casa asta am vrut s-o închiriez eu. Acum nu mai contează, și asta și cea în care am locuit sunt la fel”, a precizat el.
”Primarul are dreptate. Aici va fi multă muncă pentru cine lucrează în construcții.”, spunea Marius, după ce și-a luat rămas bun de la vecini.
Drumul nostru a continuat, dar Marius a ținut morțiș să îmi arate cum s-au organizat autoritățile locale. Ne-am deplasat în tabăra de corturi, loc unde oricine poate să beneficieze de o masă caldă sau poate cere informații despre unde ar putea să se mute.
Există și o unitate mobilă a Postei Italiene, o farmacie amenajată într-o furgonetă, în afara celor de la Protecția Civilă și Crucea Roșie. Un exemplu de organizare.
Toți sunt foarte amabili și oferă informații celor care au nevoie de ajutor. ”Să știți că nu au ținut cont niciodată de naționalitate. Aici nimeni nu a făcut nicio distincție. Sunt albanezi care locuiau aici, și alte nații, toți au primit condiții egale cu ale localnicilor italieni”, a ținut Marius să îmi precizeze.
Andi Rădiu
a.radiu@ziarulromanesc.net
Citiți și:
Români sinistrați după ultimul cutremur din Italia. «Ne-am gândit în primul rând la copii»
Jurnal de cutremur. «Pentru mulţi ani centrul Italiei n-o să fie acelaşi»
Studenți români de la Universitatea din Camerino, repatriați după cutremur