«Totul a început datorită unui prieten de-al meu. Îmi povestea în clasă mereu antrenamentele pe care le făcea. Astfel, am decis să încerc, deja aveam 17 ani. Eu locuiam la Odobești și echipa era la Focșani. Nu a fost simplu la început pentru că trebuia să mă deplasez de trei ori pe săptămână și familia mea nu avea mulți bani. Am făcut sacrificii. Gândindu-mă astăzi, însă, sunt fericit că le-am făcut». Amintirile lui Sergiu se întorc la primele placaje făcute în România. La sacrificiile trăite împreună cu familia și la un obiectiv devenit între timp vis realizat. Astăzi Sergiu Ursache este un jucător de rugby profesionist.
Joacă în linia a treia la Cus Ad Maiora Rugby, echipă din divizia B și deși are numai 28 de ani, în Italia a devenit deja un veteran. Parma, Udine, Cus Verona, acum Torino. Evoluție notabilă pentru un tânăr care în timp a sărit etapele, muncind din greu cu profesionalism, voință și determinare, scrie publicația „Rugby Mercato”. Pentru acest an, obiectivul este readucerea echipei în Serie A.
Deși v-ați început târziu viața de rugbist, atitudinea dvs. privind munca și sacrificiul v-au permis să recuperați repede teren.
«După circa un an de rugby în România am fost convocat la Naționala Under 19. Eram 32, însă numai 26 ar fi disputat Mondialele de la Dublin, în 2007. Știam că sunt unul dintre posibilii excluși, având în vedere experiența unor alți colegi de-ai mei. Însă am muncit foarte mult și la final am fost premiat cu convocarea la Mondiale. Era ultimul meu an de tineret».
Apoi, imediat Parma.
«Trebuia să decid ce să fac cu cariera mea. Un rol cheie pentru transferul meu în Italia l-a avut Liviu Pascu. La acea vreme președintele Overmach Parma voia să angajeze doi tineri din România. Datorită lui Liviu, eu am fost unul dintre aceia».
Cum a decurs experiența în galben-albastru?
«Doi ani fantastici, am găsit o echipă profesionistă în toate sensurile și am cunoscut foarte multe persoane cu care și astăzi sunt în relații foarte bune».
La Torino ați devenit deja un lider cu Cus Ad Maiora Rugby. Cum încercați să dați exemplu colegilor?
«Anii la Parma au fost fundamentali pentru mine. Am avut posibilitatea să învăț foarte mult, atât ca jucător, cât și ca persoană. Motivația, claritatea obiectivelor; dar și punctualitatea antrenamentelor, implicarea și energia în fiecare exercițiu. Astfel cred că se dă exemplul. Acesta este comportamentul pe care l-am avut în toate experiențele mele. La Torino, cu excepție privind vreo doi colegi, toți tinerii selecționați au vîrsta cuprinsă între 17 și 21 de ani, perioadă fundamentală pentru a te dezvolta ca persoană».
Viața dvs. la Torino se împarte și în activitatea de Educator al juniorilor…
«Da este al treilea sezon, al doilea cu cei sub 14. Să vezi de 3 ori pe săptămână circa 30 de tineri care nu rămân acasă ca să joace diverse jocuri video, în ciuda frigului și gheții, este deja o mare victorie. Numai prezența lor pe teren mă face fericit; ceea ce încerc să fac este să le transmit pasiunea pentru rugby și importanța de a construi un grup unit».
Student…
«Frecventez al doilea an de Științe Motorii. În viitor mi-ar plăcea un curs de Fizioterapie. Vom vedea».
Și tată de familie…
«Odată cu nașterea Ariannei, acum doi ani, mi s-a adeverit un mare vis».
Un vis sportiv în schimb?
«Mi-ar plăcea să trăiesc o experiență în Noua Zeelandă, o zi. Ca să înțeleg cum muncesc cei mai buni rugbisti din lume».
Există mult rugby în viața dvs. Va fi și în viitor?
«Într-o zi mi-ar plăcea să pot să antrenez sau să administrez o echipă. Am foarte multe de învățat însă datorită staff-ului de la Cus și acestei societăți nu pot decât să evoluez».
În afară de rugby, care sunt pasiunile dvs.?
«Să călătoresc. Chiar dacă am numai o singură zi liberă pe săptămână, împreună cu soția și fiica mea vizităm deseori locuri pe care nu le-am mai văzut niciodată».
Urmăriți rugbyul românesc?
«Sigur. Am foarte mulți amici care joacă în România. Urmăresc meciurile de fiecare dată când pot și apoi mă confrunt cu ei».
În acești ultimi ani nivelul rugbyului din România a crescut mult. Cum interpretați această creștere?
«În ultimii ani federația a limitat sosirea de străini, până acum 3 ani nu existau restricții. Făcând astfel, reducând la 8 numărul de străini din echipă (care vor ajunge la 6 în sezonul viitor) au rămas numai jucătorii care fac cu adevărat diferența și pot să-i învețe ceva pe jucătorii de acolo. Și noi românii suntem buni la învățat lucruri noi».
Lucru care se traduce și într-o modificare a modului Naționalei de a juca.
«Stereotipul Naționalei române și a echipelor românești în general este: grămada ordonată puternic și puțin joc pe trei sferturi. Nu mai este așa. Sunt astăzi jucători care au viteză, viziune de joc și sunt dotați cu o tehnică optimă. Încet-încet rezultatele se văd».