O tânără care a fost rănită la 21 Decembrie 1989 în Piaţa Universităţii din Capitală a fugit din ţară după ce a fost ameninţată de procurorii care anchetau morţii de la Revoluţie. A reuşit să obţină o viză de Italia, ţară unde ulterior a obţinut azil politic. Asemenea ei, şi alţi revoluţionari au luat calea exilului.
Daniela Badea (50 de ani) s-a aflat în stradă în acel decembrie al libertăţii, fiind udată de tunurile cu apă, apoi bătută şi târâtă pe jos. Arestată alături de alţi revoluţionari, a fost dusă cu duba la o circă de Miliţie şi de acolo în Fortul 13 Jilava. Cu toţii au fost eliberaţi după fuga cuplului dictatorial.
După ce a ieşit din spital, unde a fost tratată pentru rana de la cap, a încercat să afle ce s-a întâmplat cu tânărul pe care l-a cunoscut în stradă, care i-a salvat viaţa după ce a târât-o din faţa TAB-urilor şi alături de care a intrat pe porţile închisorii. „Ştiu doar că îl chema Vali şi că lucra la Electroaparataj Bucureşti. Cred că avea cam 25 de ani, semăna foarte bine cu actorul Michael Pare“, povesteşte Daniela.
Iniţial, s-a dus la Electroaparataj Bucureşti, unde a cerut să vorbească cu directorul întreprinderii. Când acesta a aflat ce doreşte, i-a zis să vină a doua zi, dar portarul n-a lăsat-o să mai intre. Atunci, a cerut ajutor procurorilor, care i-au promis iniţial că o vor ajuta să dea de urma lui, viu sau mort. Numai că, povesteşte ea, după alegerile din mai 1990, totul s-a schimbat la 180 de grade.
”După alegeri, mă chemau la Procuratură o zi da şi una nu. Nu mă mai primeau în încăperile de sus, ci mă duceau într-o cameră de la subsol. Mă lăsau singură, îmi puneau în faţă o hârtie şi îmi cereau să-mi schimb acuzaţiile date anterior şi să scot din declaraţii existenţa acelui băiat. Iniţial, mi-au promis bani şi casă. Când au văzut că eu refuz să mint, au devenit violenţi psihic. De asta am plecat din ţară. În starea în care eram, nu mai rezistam şi mă simţeam ameninţată“, retrăieşte ea drama acelor zile libere.
De peste 30 de ani, Daniela Badea trăieşte în Italia, ţară pe care o consideră „acasă“. Odată cu trecerea timpului, s-a vindecat fizic, dar nu şi sufleteşte şi, după ce a reuşit să obţină şi cetăţenia italiană, s-a întors în ţară pentru a-l căuta pe Vali.
Întreaga poveste pe: adevarul.ro
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ