Menu
in

Polemică la Civitanova: primarul a găzduit în propria casă o familie de romi români fără adăpost VIDEO

Primarul localităţii Civitanova Marche, Tommaso Claudio Corvatta a devenit ţinta polemicilor aspre din partea concetăţenilor săi, după ce a găzduit, de Sărbători, în propria casă, o familie de rom români fără adăpost. Este vorba despre familia Ciuraru, formată din trei bărbaţi şi două femei.

Primarul, medic de profesie, a fost contactat în urmă cu câteva săptămâni de către voluntarii unei asociaţii umanitare din localitate, care l-au avertizat cu privire la greutăţile prin care trec câteva familii de rom români, care îşi petrec nopţile în gara din Civitanova. Primarul a promis că se va ocupa de caz. 

“Am încercat să le găsesc un adăpost, urmând procedurile administrative, care, însă, sunt foarte lungi. Astfel, am contactat mai întâi Prefectura, apoi Protecţia Civilă şi Administraţia Provincială. Nu s-a găsit o rezolvare imediată, de aceea am hotărât să pun la dispoziţie a doua casă a mea unei familii formate din cinci membri. A fost un gest al meu personal, pe care mi-l asum şi ca medic. Nu puteam să las o familie din care fac parte o femeie însărcinată şi o alta cu o tumoare, să doarmă sub cerul liber. Este vorba despre un caz extrem umanitar”- a precizat primarul pentru Il Messaggero.

Pe 29 decembrie, cei cinci au fost primiţi astfel în casa primarului, care se afla în vacanţă în nordul Italiei. La aflarea veştii, un consilier de centru dreapta, Fabrizio Ciarapica, a criticat gestul primarului, care ar fi demonstrat, astfel, că este incapabil să rezolve chestiunea romilor din punct de vedere instituţional. Câţiva cetăţeni din Civitanova l-au susţinut pe Ciarapica pe Facebook, condamnând poziţia primarului. “Să vină să-mi spună în faţă ce au de spus, nu pe Facebook sau Twitter”- a replicat edilul, care a repetat că încearcă să înfiinţeze o tabără pentru cei circa 20 de romi din localitate. Între timp, familia Ciuraru, asistată şi de organizaţia EveryOne, a fost transferată într-o rulotă pusă la dispoziţie de o asociaţie umanitară.

M.C.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version