Menu
in

Plecată la 6 ani din Tulcea, a ajuns campioană în Italia: ”Aş veni să stau în România, dar nu pentru totdeauna“

Ana Maria Moraru are acum 17 ani și locuiește lângă Rovigo, în nordul Italiei. Avea 6 ani când, împreună cu familia, a părăsit satul Rachelu din judeţul Tulcea pentru o viaţă mai bună. Acum este campioană la gimnastică în Italia, scrie Adevărul.

Încă de când a ajuns în Italia, fata a început să practice voleiul, dar nu gimnastica, așa cum își dorea. „Ana a făcut multe sacrificii încă de la 6 ani, de când am venit în Italia. Pentru gimnastică, sportul care-i plăcea cel mai mult, nu aveam bani, pentru că nu găseam un loc de muncă stabil, aşa că a început să practice voleiul, care era gratis, spune Viorica, mama gimnastei.

După mai mulţi ani de antrenamente la volei, i s-a spus că este prea mică de înălţime pentru acest sport. Apoi s-a apucat de ciclism, câțiva ani a participat la competiţii şi câştiga tot timpul, dar la vârsta de 11 ani a trebuit să renunţe la ciclism pentru că depăşise vârsta copiilor care se puteau antrena în acel club sportiv.

A început să facă antrenamente de gimnastică și a ajuns să-şi îndeplinească visul din copilărie: să facă performanţă la gimnastică.

A reuşit să obţină în numai trei ani performanţe notabile. „Am început să merg la concursuri regionale.  Am câştigat medalia de bronz în cel de-al doilea an. Apoi am primit oferta să intru într-un club de sportivi la nivel avansat. Asta se întâmpla după trei ani de când am început să fac gimnastică.”

Performanţele sale au culminat în anul 2016, când a reuşit să ocupe locul întâi la bârnă la concursurile naţionale. Tot atunci a ocupat şi locul al doilea la sol. Cu cele două medalii câştigate, Ana Maria Moraru a ocupat locul 11 la general între gimnastele care au participat la naţionale.

În 2018 a trecut deja de etapa calificărilor pe regiune şi se pregăteşte din nou să devină cea mai bună sportivă la bârnă din Italia, antrenându-se cu foste gimnaste care au concurat la campionate mondiale. Acum învață la un liceu normal din Rovigo, dar visul ei este să urmeze o şcoală de antrenori. Gimnasta Larisa Iordache, medaliată olimpică, mondială şi europeană, este modelul ei în acest sport.

Familia Moraru revine aproape în fiecare vară în România, la bunicii fetei. „Eu aş veni să stau în România, dar nu pentru totdeauna. Acolo sunt bunicii mei, acolo este locul unde m-am născut“, spune Ana Maria.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version