Ambiția unei familii din Cajvana, județul Suceava, ai cărei membri sunt plecați la muncă în Italia, de foarte mulți ani, s-a materializat luni, 19 august, prin inaugurarea unei investiții de peste 1,5 milioane de euro, acasă, în România de care sunt legați sufletește, chiar dacă viața i-a purtat la mii de kilometri depărtare.
Cea mai nouă stație Rompetrol din județul Suceava este deschisă începând de ieri pe marginea drumului E85, la intrare în Pătrăuți, unde a fost reamenajat un complex modern, cu servicii de calitate – magazin, restaurant, spălătorie auto complet automatizată și o generoasă parcare de tiruri.
Pe lângă banii pe care îi aduce la bugetul comunei, din taxe și impozite, investiția a generat și un număr important de locuri de muncă, bine plătite, pentru cei din comunitatea locală.
Sucevean cu o investiție de peste 3 milioane de euro în Italia
Investiția de peste 1,5 milioane de euro este făcută de către SC. Euro Vasilaș SRL, societate condusă de către Grigore Vasilaș, un sucevean în vârstă de 35 de ani, născut la Cajvana, care, împreună cu frații săi, Gabi și Toader, a dezvoltat în Italia o afacere prosperă, cu rezultate de-a dreptul impresionante.
Plecat în Italia în urmă cu aproape 20 de ani, unde a început să lucreze ca șofer de camion, Grigore Vasilaș deține în prezent peste 110 camioane și o companie cu 115 angajați, al cărei sediu se află în apropiere de Milano, pe aproximativ 15.000 mp teren, cu o hală de 1000 mp, investiția făcută fiind de 3 milioane de euro.
„Acum dorește să-și extindă o parte din afaceri și în România și a investit în acest complex de aici, de la Pătrăuți, aproximativ 1.5 milioane euro”, a spus Ovidiu Rusu, în calitate de prezentator al evenimentului.
Grigore Vasilaș: „Visul nostru dintotdeauna a fost să facem ceva și în România”
„Este prima oară când fac o inaugurare la una din activitățile mele. Visul nostru dintotdeauna a fost să facem ceva și în România. Văzând că facem multe și investim în afară, am spus – de ce nu și acasă?
Locuind la Cajvana, unde sunt și părinții, mergând la Suceava, înainte și înapoi, am văzut complexul de aici lăsat puțin în paragină și ne-am gândit să facem ceva cu el, mai ales că este situat într-un nod rutier, iar domeniul nostru de afaceri este în primul rând transportul. Singuri nu puteam face totul și am căutat un partener de încredere pentru noi – Rompetrol. Le mulțumesc și autorităților care au fost alături de noi în dezvoltarea acestui proiect – președintele CJ, Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu, deputatul Ioan Balan, primarul comunei Pătrăuți, Adrian Isepciuc, președintele Camerei de Comerț Suceava, Nicolae Troașe”, a spus, emoționat, Grigore Vasilaș.
La inaugurare a fost prezent și Sergey Shevchenko – general manager Rompetrol, care a salutat prezența unui nou partener în marea familie Rompetrol, și a subliniat importanța unei astfel de investiții:
„Acest complex oferă clienților servicii și produse la un nivel superior, dar e important și pentru că a creat încă 30 de locuri de muncă, cu salarii bune”.
Anca Banciu, retail operation director în cadrul aceleiași companii, a precizat că aceasta este cea de-a 14-a benzinărie Rompetrol din județul Suceava, din inima Bucovinei.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: AICI
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ