Povestea Rodicăi Petrovici, în vârstă de 54 de ani, din Lugoj, nu este o filă ruptă dintr-un basm, ci mai degrabă, un episod pe care l-au trăit şi îl trăiesc încă multe mame singure, în căutarea unui trai mai bun pentru copiii lor. După moartea destul de timpurie a soţului ei, de profesie medic, Rodica a rămas singură cu responsabilitatea creşterii şi educării a celor 3 copii.
În anul 1996, Rodica a pornit înspre Roma, la voia întâmplării. Avea unele cunoştinţe, dar nu puteau să o ajute cu mare lucru, nici măcar cu o pernă pe care să îşi pună capul. "Am învăţat foarte multe de la soţul meu. Era de o simplitate aparte. Îmi spunea mereu că în viaţă trebuie să te ridici şi să te cobori, să fii capabil să porţi o discuţie şi cu un ministru, dar şi cu un cioban."
"Norocul" pentru Rodica a venit atunci când a găsit o locuinţă, o şcoală abandonată, ale cărei încăperi erau împărţite de imigranţi. "Nu am avut niciodată neînţelegeri cu ei, deşi erau oameni de toate naţionalităţile şi culorile. Singurele momente care îmi dădeau palpitaţii erau acelea în care ne ascundeam de poliţie… deşi nu comiteam nicio infracţiune, fugeam de frica de a nu pierde acoperişul de deasupra capului."
După 3 luni de griji şi nesiguranţa zilei de mâine, Rodica a găsit primul loc de muncă. Prin prieteniile pe care le-a legat în casă, la şcoală, din vorbă în vorbă, oportunităţile au început să apară. Făcea curăţenie la un medic stomatolog, în restaurante, baruri, a fost şi "badante", până când s-a mutat în provincia Ancona, unde auzise că se câştigă mai bine şi traiul e mai bun.
Buni şi răi
Ancona a fost primul loc în care a reuşit să închirieze o casă numai pentru ea, pe care, mai târziu, a împărţit-o cu alţi români, care aveau nevoie de ajutor. "Poate că omul când e la greu, e mai sufletist. Toţi avem răutăţi, nu e nimeni perfect. Însă eu pentru români, mă fac în patru."
Rodica şi-a dorit să facă ceva pentru a-i aduce pe români mai aproape de ea, credea că în acest mod, o să se simtă ca acasă. A deschis un magazin cu produse româneşti şi kebab, în Castelfidardo, provincia Ancona. "Îmi dă satisfacţie când vin, chiar dacă nu cumpără nimic, măcar mai schimbăm o vorbă, e altfel când te descarci cu ai tăi."
Dar au început să apară dezamăgirile şi lucrurile nu sunt cum s-ar fi aşteptat Rodica să fie. "Românii sunt buni, dar şi răi. Aşa, ca peste tot. M-a întrebat o dată un italian: Dacă voi între voi vă daţi în cap, ce aşteptaţi de la noi? Clienţii mei sunt în proporţie de 95% italieni, spre surprinderea mea. Pentru români, produsele sunt prea scumpe."
Italienizarea
Deşi nu are parte de mulţumirea sufletească la care spera în urmă cu doi ani, înainte de deschiderea magazinului pentru români, Rodica Petrovici a învăţat să nu mai aibă aşteptări atât de mari de la oameni. "Italienizarea pentru mulţi dintre ei, este inevitabilă. Mă doare sufletul când văd românce care au uitat deja să vorbească limba română, ba mai mult, nu îşi învaţă copiii să o vorbească."
De la îngheţata mare pe care îşi dorea să o mănânce la Roma, atunci când locuia într-o şcoală abandonată, până la magazinul pe care îl are acum în grijă, e un pas mare. Nu este o filă de poveste, ci una din viaţa unei românce din Italia.
Ioana Mihalca
