Pe 20 iulie 2013 a avut loc prima lansare în afara României a romanului document „Pribeag pe drumul viselor”, scris de Adrian Melicovici. Cartea descrie parcursul pe jos de la Târgoviște pâna la Roma.
Pe jos de la Târgovişte la Roma, pentru a schimba imaginea românilor din străinătate
Evenimentul a avut loc la Arezzo, în piazza Sant Agostino – Circolo Aurora și a fost organizat de Asociatia „Dacii”, la inițiativa Aureliei Ceoromila. La lansare au participat peste 40 de români și italieni, iar invitații au fost prezentanți de către jurnalista Giulia Grilli. Un actor de la teatrul Petrarca din localitate a citit câteva pasaje din carte. Recenzia romanului a aparținut scriitorului Marco Caneschi.
„M-am bucurat că la eveniment au ținut să vină mai multi conaționali care m-au ajutat financiar sau cu găzduire în timpul expediției de astă toamnă, pe jos până la Roma. O parte din ei au finanțat parțial și apariția cărții despre expediție„, ne-a declarat Adrian Melicovici.
Români şi italieni întâmpină împreună Crăciunul VIDEO
Autorul a dat tuturor autografe, majoritatea celor prezenți vrând să cumpere și varianta în limba italiană a cărții. „A fost o emoție maximă pentru mine, dar și pentru ei. Unii au plâns pe furiș, iar alții mi-au strâns mana și au avut aproape aceeași emoție ca și mine. E greu să uiți cum ai fost primit la Arezzo, prima oară, mă refer la perioada expediției. Comunitatea românilor din Arezzo are un capitol întreg dedicat în carte”.
Adi Melicovici a ajuns la Roma: a parcurs pe jos peste 2200 de km
„Romanul scris de mine a fost cumparat chiar de o cititoare din Africa de Sud. Presa din Arezzo, comunicatele „La Stampa”, au relatat înainte și după despre eveniment. Singura structură care nu a avut nicio reacție de apreciere față de eforturile mele de promovare a Târgoviștei și României, a fost și este, Consiliul Județean Dâmbovița, din motive greu de explicat„- a ținut să precizeze Adrian Melicovici.
Miruna Căjvăneanu