Autoritatea Electorală Permanentă a dat publicității cifrele din Registrul Electoral în vederea alegerilor generale din 11 decembrie. În circumscripția 43 înființată pentru românii din străinătate a apărut o cifră până mai ieri ținută sub tăcere: circa 610.000 de alegători înscriși în străinătate, după ce mai multe luni de zile guvernul Cioloș s-a lamentat că se înscriu prea puțini români din diaspora în acest Registru. Până în 12 septembrie, cifrele comunicate de AEP pentru diaspora nu depășeau 10.000 de înscriși.
Cei mai afectați de această schimbare sunt cei care aspiră la candidaturi independente în străinătate: dacă până acum AEP le spunea că au nevoie de circa 1.000 de semnături, acum au aflat că trebuie să strângă peste 6.000 de semnături, adică 1% din numărul celor înscriși în Registrul electoral al circumscripției.
Pavel Croitoru, fost vicepreședinte la PNȚCD, care a decis să candideze independent, a primit de la AEP în iunie o comunicare oficială în care se spune clar că în Registrul Electoral din Diaspora erau înscriși 1237 de oameni. Între timp s-au mai înscris până la circa 10.000. Peste noapte a venit un val de 600.000 de înscriși. Un Registru Electoral dopat.
Pavel Croitoru, cum ai primit vestea?
«Foarte rău, eu aveam semnăturile strânse pentru candidatură, biletele de avion luate, eram fericit, în 6 octombrie voiam să îmi depun candidatura la București. Eram cu dosarele pregatite. Am strâns 1.200 de semnături, mai multe decât trebuie, dacă nu dopau cifrele din registrul Electoral.»
A fost greu să le strângi?
«A fost greu, dificil, oamenii nu mai au încredere în clasa politică, sunt reticenți, dar auzind că voi candida ca independent, au fost foarte încântați, convinși că un român din străinătate le poate reprezenta interesele mai bine decât reprezentanții partidelor românești. Acum continui să strâng semnături, nu mă las, trebuie să fac ceva. Eu nu m-am concentrat să strâng mai multe, pentru că am fost dezinformat.
Indignarea mea nu este legată de cele 6.000 de semnături, ci că am fost dezinformat, am fost indus în eroare în încercarea de a-mi exercita dreptul constituțional de a participa activ și pasiv la procesul electoral, să votez și să candidez. E vorba de principiu. Fac un apel la Avocatul Poporului, să intervină.
Am fost dezinformat de AEP. Am fost convins și eu că sunt puțini înscriși, văzând și lamentările guvernului, că românii din străinătate nu doresc să se înscrie, ba mai mult, domnul prim ministru a demis un ministru al diasporei pentru acest motiv, pentru că în Registru nu erau înscriși foarte mulți români. Toate acele vizite, sute de mii de euro cheltuiți pe delegații de la București care-i convingă pe români să se înscrie…
Dar dacă știau că sunt jumătate de milion deja, de ce au mai făcut cheltuielile respective? Chiar ne iau de proști.
Îmi amintesc de atacul lui Adrian Năstase: unde sunt indienii, unde sunt fantomele diasporei, de ce nu se înscriu în registru? GuvernulRomaniei a tolerat în permanență declarațiile denigratoare la adresa românilor din străinătate, dl. Adrian Năstase făcându-ne indieni, dl. Quintus făcându-ne leneși și manipulabili… Aici avem de-a face cu un flagrant. Aș vrea să știu în baza căror legi, ordonanțe de urgență, articole de lege s-au adăugat în Registru, din iunie și până acum, 600.000 de alegători și în ce zi a avut loc operațiunea? Cine își asumă așa ceva?»
Registrul electoral UMFLAT în diaspora: De la 10.000 de înscriși, a ajuns într-o zi la peste 600.000
Cum îți explici creșterea cifrei?
«Nu știu ce să cred. Am înțeles că românii cu pașaport CRDS, de cetățean român cu domiciliul în străinătate, ar fi înscriși automat în Registru. Dar mulți români cu pașaport CRDS s-au înscris singuri în acest Registru. La Consulatul din Torino avem cazul lui Igescu Cristian, care s-a prezentat cu pașaportul CRDS și a cerut să se înscrie. Nu i-au spus că este înscris din oficiu, nu l-au trimis acasă, i-au dat formular si el s-a înscris în registrul electoral la secția de votare de la Torino. Dar dacă era deja înscris, de ce nu i-au spus? De ce nimeni nu a spus că posesorii de pașaport CRDS sunt înscriși automat? Pentru că nu era adevărat. Asta e o decizie de ultimă oră a guvernului. »
Ce se urmărește?
«Părerea mea este că se dorește pur și simplu fraudarea alegerilor. Sunte multe lucruri în neregulă. Dacă se știa că în circumscripția 43 sunt 600.000 de persoane, de ce pentru această circumscripție nu s-au alocat același număr de parlamentari ca la Cluj, de exemplu, unde tot 600.000 de alegători sunt. Dar la Cluj sunt 10 deputați și 4 senatori.
Sunt vreo 4-5 circumscripții cu circa 600.000 de electori. Diaspora are același număr de parlamentari ca județul Covasna care are 180 de mii de alegători, iar Diaspora 600.000.»
Cât de greu a fost să îți pregătești candidatura?
«Conform Constituției, pentru a putea candida, trebuie să ai domiciliul în țară. Eu aveam pașaport CRDS, a trebuit să fac repatrierea, am mers la Evidența Populației la Iași, am fost cu părinții, m-au luat în spațiu, pentru că nu am nicio proprietate în România, iar în momentul în care am primit Cartea de Indentitate românească, am predat pașaportul CRDS.
Am întrebat în acel moment dacă beneficiez de vreo facilitate, când mă întorc cu bunurile din Italia. Mi-au râs în față. „Poftim? Lasă-mă, domnule, unde ați auzit de așa ceva?”, m-a pus la punct polițistul. Deci guvernul se laudă vrea să acorde fonduri, facilități, partidele se întrec în promisiuni pentru cei care se întorc, dar când ajungi la lucruri concrete, ești tratat în bătaie de joc.»
Sorin Cehan
”Candidez independent în diaspora. Partidele românești sunt moarte!”
Pavel Croitoru: ”Cât costă delegaţia în Italia a celor şapte magnifici?”