Menu
in

„Sunt onorată să reprezint România, ca artist plastic, la Veneția”

Artista Paula Șalar reprezintă România la Veneția. Artista va participa la un proiect artistic, ARTBOX PROJECT VENEZIA 1.0, care se va desfășura în timpul Bienalei de la Veneția 2022.

Paula Șalar se prezintă românilor din Italia, pe care îi invită să îi vadă creațiile, în luna mai.

Paula Șalar reprezintă România la Veneția

«Sunt onorată, ca de fiecare dată, când am bucuria de a reprezenta România, ca artist plastic. Voi fi prezentă cu creațiile mele și anul acesta, în expoziția internațională ce reunește artiști din mai multe țări și lucrările lor, în perioada Bienalei de la Veneția, pe parcursul întregii luni mai 2022.

Compoziția plastică purtând titlul  MISTERIOUS SOUL OF VENEZIA  (Sufletul misterios al Venețtiei) face parte din proiectul artistic internațional BIENNALE ART EXPO VENEZIA, ce aduce împreună sub vibrația înaltă a artei, creatori din întreaga lume.

Lucrarea de artă, selectată de un juriu internațional de specialitate, a fost concepută sub forma unui triptic și cuprinde compoziții de dimensiuni diferite, armonizate cromatic, compozițional și structural, pentru a transmite prin expresivitate mesajul artistic. Picturile sunt  realizate în tehnica acrylic pe pânză, dimensiunea întregii compoziții fiind de 80 cm/ 90 cm.

Artistul român din Italia care l-a sculptat pe Batman din marmură de Cararra: «Aș vrea să fiu cunoscut în România»

ARTBOX PROJECT VENEZIA 1.0

ARTBOX PROJECT VENEZIA 1.0 este cadrul artistic cu larg impact internațional, ce oferă unui public extrem de numeros de iubitori de artă, galeriști, colecționari de artă, contextul de a viziona lucrările artiștilor din diferite țări, căci arta nu are granițe. Evenimentul se desfășoară în Veneția, Italia, în timpul celei de a 59-a ediții a BIENNALEI  D’ARTE VENEZIA 2022,( Biennale Arte di Venezia desfășurându-se încă din anul 1895), timp în care arta acoperă în manifestarea sa atât de diversă întregul oraș.

Expoziția va avea loc în Tana Art Space, la Fondamenta de la Tana –Venezia, o elegantă galerie în clasicul stil venețian. ( 1-31 mai 2022).

Trei lucrări reunite armonios

Am creat cele trei lucrări reunite armonios compozițional, folosind cromatic și simbolic elemente care să reprezinte Veneția. Este acea Veneție misterioasă, o apariție de femeie-nălucă eternă, ce bântuie laguna, purtând veșminte în tonuri de roșu venețian, acea culoare de roșu de pământ folosită adesea în picturile renascentiste, roșul pe care Cennino Cennini îl descrie în scrierea sa Il Libro dell’Arte, ca fiind combinat cu alb lime.

Roșul venețian  a rămas în artă și în istorie ca roșul atât de expresiv al lui Tițian,al lui Rembrandt și Vermeer. Toți renascentiștii erau oamenii roșului- reprezentare a divinității, a Fecioarei Maria, a tot ceea ce era festiv, toate purtau pecetea roșului.  

Luminița Țăranu, o artistă fenomenală la Roma: „Unul dintre premiile importante a fost acela de a trai in Italia”

Femeia-nălucă

Femeia-nălucă, din una din lucrări, e fascinantă ca apariție, iar privirea îi este veșnic ascunsă sub masca patinată, dar încă strălucitoare a vremurilor. Ochii săi cu o lumină adâncă, tainică sunt aproape magici. Am ales să folosesc în una din compozițiile mele masca de carnaval, o mască tradițională, care simboliza și exterioriza tendințele inferioare, aproape demonice și care era purtată tocmai cu scopul de a le alunga. Masca opera ca un fel de catharsis.

Ea nu ascundea, ci dimpotrivă, dezvăluia tendințele inferioare, ce trebuiau izgonite. Cea de a treia pictură inclusă în compoziție, având suprafața 70 cm/ 50 cm,  redă atmosfera Veneției, inflexiunile de roșu, nuanțele de albăstrui și verzui definindu-i paleta.

Compoziția e concepută în ideea de triptic, picturile completându-se una pe cealaltă, ca într-o poveste începută de artistul plastic și continuată de privitor, precum sufletul și mintea sa dorește să o tălcuiască la nesfârșit. 

Omagiu adus marelui artist Camilian Demetrescu, un român ilustru din Italia    

Așa cum am fost impresionată de zecile de mii de privitori ai lucrărilor mele în astfel de proiecte internaționale desfășurate în Miami- 2016 , New York-2018 , Celano Jazz Festival-Italia- 2019,  nădăjduiesc să ating prin creațiile mele sufletele iubitorilor de artă și în Veneția, în acest an.

Paula Șalar, artist plastic

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]
Exit mobile version