La doar 21 de ani se anunţă a fi un mare sportiv, un mare campion. Paul Cocoloş, originar din Dobrogea, rezient la Grosseto, priveşte boxul nu doar ca pe o mare pasiune, ci ca o misiune pe care trebuie să o ducă până la capăt, să ajungă acolo unde pot sta doar campionii. Activ, prietenos şi foarte optimist crede în viitorul lui ca sportiv.
„Vreau să câştig mănuşa de aur”
Paul Constantin Cocoloş abia a împlinit 21 de ani pe 8 mai. În România a frecventat cursurile liceului naval din Tulcea. A terminat clasa a noua, după care a venit împreună cu părinţii în Italia şi a terminat „Istituto professionale alberghiero”. În prezent locuieşte la Grosseto, oraş situat în regiunea Toscana.
Începutul nu i-a fost uşor, dar pasiunea pentru box l-a ajutat să treacă peste orice. „Sunt în Italia de 5 ani. La început, necunoscând limba italiană, îmi era greu să mă adaptez, să îmi fac prieteni, chiar şi la scoală, nu înţelegeam aproape nimic din ce spuneau profesorii şi colegii.
Eu am vrut să fac box cam de când am venit în Italia, pentru că pasiunea o aveam din ţară. Numai că la început nu locuiam în oraş, ci la 25 de km de Grosseto şi orarul de box nu se potrivea cu orarul autobuzelor. Ultimul autobuz spre casă era la 18:30, şi antrenamentul se termina mult mai târziu.
În urmă cu 3 ani m-am dus la sala de box „Fight Gym Boxing Grosseto” şi am vorbit cu antrenorul, Raffaele D’Amico şi m-am pus de acord cu el să vin să mă antrenez ziua chiar daca nu mai era nimeni.
Eram aproape mereu singur. Mă mai antrenam şi acasă singur, de capul meu, pentru că ştiam că nu e de ajuns ce fac la sală. Una e însă să te antrenezi cu cei buni, să înveţi tehnica, şi alta e să te antrenezi singur, fără măcar un partener de sparing.
După 6 luni, fratele meu a luat permisul de conducere, şi-a cumpărat maşină şi a început să mă ducă în fiecare seară la antrenament. Mă aştepta să termin şi mă aducea înapoi acasă. Aşa am început să fac progrese mari şi să îi depăşesc pe unii care aveau mai mulţi ani de antrenament faţă de mine.”
În imaginea alăturată, Paul şi antrenorul Raffaele D’Amico
Satisfacţii sportive
Paul ne-a povestit despre satisfacţiile pe care boxul i le-a adus, deşi cariera sa este abia la început. A devenit campion regional, e foarte apreciat de antrenori şi deja are amintiri plăcute.
„M-a sprijinit mult şi familia, părinţii mei cred în mine şi mă ajută. Tata, fost boxer mă încurajează şi îmi dă sfaturi, îmi spune unde greşesc şi ce trebuie să fac. Satisfacţiile nu au întârziat să apară. Cea mai mare satisfacţie este aceea de a castiga un meci în spatele căruia sunt luni de antrenament. Am cîştigat de două ori „Torneo Etruria”, un turneu regional. Anul trecut l-am câştigat chiar prin KO în prima repriză, dar eu nu îl consider aşa de important turneul ăsta.
Am avut meciuri amicale mult mai grele şi care au fost mai importante pentru mine. Am câştigat meciuri grele cu adversari cu multe partide în spate şi mult mai multă experienţă ca mine, unii dintre ei având prezenţe in meciurile naţionalei de box ale Italiei.
Eu sunt cel mai mândru de ultimul meci pe care l-am câştigat. Adversarul pe care trebuia să îl am, nu stiu ce s-a întamplat, s-a schimbat cu altul, apoi au intervenit alte schimbări şi până la urmă a rămas unul care era foarte bun, era prima serie, faţă de mine care sunt „seria a 2-a”. Eu făceam meciul ăsta după o perioadă în care nu mă antrenasem pentru că fusesem în România şi nu eram bine pregătit. A fost un meci foarte frumos, în prima repriză am fost cam egali, în a doua repriză am încasat o lovitură puternică în barbă şi am căzut, dar m-am ridicat, am terminat repriza, şi când toţi se asteptau să pierd, în ultima repriză am revenit în forţă.
Adversarul meu a căzut la tapet de două ori. Nu am reuşit să câştig prin KO pentru că s-a ridicat înainte ca arbitrul să numere până la 10, dar am câştigat la puncte. A fost o senzaţie foarte frumoasă, m-am bucurat mult. Organizatorul galei mi-a spus mai târziu că meciul meu şi încă unul din acea seară au fost cele mai frumoase. Pentru mine, acesta este meciul de care sunt cel mai mândru, din toată cariera de sportiv.”
Ambiţii de viitor
Paul nu s-a doavedit doar un foarte talentat sportiv ci şi o persoană foarte comunicativă, care şi-a făcut foarte mulţi prieteni. Are planuri ambiţioase pentru viitor, unul dintre acestea fiind de a participa şi câştiga un turneu foarte important „Guanto d’oro” (Mănuşa de aur).
„Cu colegii de club sunt în relaţii excelente. Mă înţeleg foarte bine cu colegii de antrenament, cu antrenorii şi cu preşedintele clubului de box Fight Gym. Anul acesta am fost cu toţii în România, unde am participat la o gală de box contra sportivilor de la RingBox Târgu Mures şi ne-am distrat mult acolo. Proiecte de viitor sunt destul de mari: în iunie este un turneu important „Guanto d’oro„, care se aseamănă campionatului italian, numai că pentru a participa la campionatul italian trebuie să am cetăţenie. La „Guanto d’oro” însă participă şi italieni şi străini. Nu sunt chiar sigur dacă voi participa, pentru că îi selectează pe cei mai buni din Italia, si eu chiar dacă, fără modestie, pot spune că sunt bun, sunt încă la început şi nu am destule meciuri. Sper să particip şi să castig turneul ăsta, daca nu, aştept anul viitor.
În viitor, poate trec la profesionişti sau când voi obţine cetatenia italiană, poate mă duc la naţionala Italiei. Până atunci, eu continui să mă antrenez şi să cîştig cât mai multe meciuri.”
Andi Rădiu
Update: După ce a acordat interviul pentru Gazeta Românească, Paul a primit vestea cea mare: a fost selecţionat să participe la concursul naţional de box “Guanto d’oro”. Corriere di Maremma scrie despre el: „Cocoloş, 21 ani, de origine română, seria a doua, cu 23 meciuri disputate din care 15 câştigate, 3 egale şi cinci pierdute, este inclus în primii opt cei mai promiţători tineri boxeri legitimaţi în Italia.” Turneul „Guanto d’oro” se va desfăşura la Ostia Lido, lângă Roma, între 3 şi 5 iunie.
