in

Ofensivă îngrijorătoare împotriva celor mai buni diplomați români din Italia. Se pregătește sacrificarea consulului care a făcut miracole

Se anunță valuri de schimbări în rândul șefilor din consulatele românești din afara țării, iar una dintre misiunile diplomatice vizate este cea de la Bologna, acolo unde Consul General este Eugen Șerbănescu. Când te gândești la schimbarea unui diplomat, cele mai bun criterii ar fi consultarea cu comunitatea și evaluarea activității. Schimbările pot viza persoane care au făcut adevărate miracole acolo unde au ajuns, iar Consulul General Șerbănescu este un exemplu.

Prima întrebare pe care aș pune-o celor de la București, celor care doresc această schimbare, celor care vor o altă persoană în postul de șef al misiunii diplomatice de la Bologna ar fi: câți consuli generali din Italia au fost ”aplaudați” în presa mare din Peninsulă? …Niciunul pănă la Eugen Șerbănescu. ”La Repubblica” a scris însă în termeni elogioși despre ”Il console-scrittore che porta sul palcoscenico la sua Romania” (Consulul-scriitor care își aduce România sa pe scenă)…deci, România a primit aplauze la scenă deschisă datorită lui. ”Cine poate mai bine decât un consul să reprezinte și să facă să fie apreciată cultura propriei țări?”, se întreba retoric jurnalistul italian.

Românii au fost făcuți în tot felul în presa italiană. Puținele intervenții de susținere l-au avut ca autor tocmai pe Eugen Șerbănescu. “Crima nu are naţionalitate şi trebuie urmărită penal conform legii, fără a incrimina în mod implicit sau explicit naţionalitatea criminalilor…se aruncă în mod nedrept o umbră asupra comunităţii româneşti rezidentă în Emilia-Romagna constituită din persoane oneste şi integrate în societatea italiană, scria el într-un material publicat de presa italiană.

Activitatea lui Eugen Șerbănescu nu se oprește însă aici. Vorbim despre cum este organizat consulatul de la Bologna de când a venit el. Dacă până acum 4 ani era un calvar să te deplasezi pentru a cere un document, acum la Bologna totul merge ca pe roate și o spune unul care trăiește în zona acestui consulat și care a apelat de două ori pentru a obține documente. Ultima dată, în luna august, când aglomerația e mai mare ca niciodată. Nimic din toate astea, lumea avea programare, știa unde să intre, unde să ceară documentele de care avea nevoie, știa ora când poate ridica hârtiile. Organizare impecabilă, curățenie…

Trecem la relația cu comunitatea. Mereu prezent la acțiunile organizate de asociații, la spectacolele festive cu ocazia Zilei Naționale, a sărbătorilor românești de orice tip, la inițiativele bisericilor românești din toate cultele existente în zona consulatului de la Bologna.

Să ne amintim apoi despre alegerile care au avut loc și în Italia. E inutil să mai amintesc faptul că la Roma, Torino sau alte orașe în care au fost secții de votare s-a ajuns chiar la intervenția carabinierilor pentru că acolo au existat români care nu au putut vota. La Bologna însă au votat toți cei care s-au prezentat și nu a fost nevoie de nicio intervenție a forțelor de ordine. Pentru că Eugen Șerbănescu a stat în secție sau printre oamenii care așteptau la cozi…de la 5 dimineața și până s-au închis urnele.

Gazeta Românească a scris zeci de articole despre activitățile comunității de la Bologna, Toscana sau Marche, în mai toate fiind prezent Eugen Șerbănescu. Au fost greve ale românilor, incidente de muncă, de circulație, etc. la care el a intervenit. Amintim celebrul caz de grevă la Mondo Convenienza, când zeci de români protestau pentru neplata salariilor, despre cazul românului bătut de un carabinier și apoi achitat, despre cazurile de români expulzați la ideea unui partid extremist…și multe, multe altele. În toate aceste situații Eugen Șerbănescu a fost prezent, s-a interesat și a căutata să rezolve problemele apărute.

Mai e cazul să amintim reacțiile imediate ale Consulatului atunci când au fost cutremure în Italia. Consulul General Eugen Șerbănescu, deși era în România la data producerii cutremurului s-a deplasat de urgență în Italia. A vizitat românii răniți în spitale, a trimis echipele consulare acolo unde era nevoie. Nu același lucru s-a întâmplat și la cutremurul din Emilia Romagna, care avusese loc cu 2 ani înainte ca el să fie numit la Bologna. Atunci a fost necesară intervenția presei pentru ca cineva să se deplaseze în zonele calamitate.

În locul lui Eugen Șerbănescu, unele surse din MAE spun că ar veni Daniela Maria Dobre, fost diplomat la Trieste, în prezent consilier politic diplomatic la Ambasada României din India…acolo unde ambasador e soțul ei, Radu Octavian Dobre.

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Muncitor român de 60 de ani, ucis de o mașină lângă Roma în timp ce traversa strada, italiancă denunțată

A plecat din Piatra Neamț în Israel la vârsta de 3 ani, acum coordonează o echipă de cercetători la Tel Aviv