Anișoara Florea este o româncă de 29 de ani, originară din București și care trăiește în prezent în Spania, într-o localitate situată la 150 de km de Barcelona. A cerut ajutor publicației noastre pentru a-și găsi sora care a fost infiată de o familie din Italia când avea mai puțin de un an. Singurele indicii pe care le are sunt certificatul de naștere și o fotografie. ”Doar o minune de Crăciun poate face ca să-mi îmbrățișez sora. Nu am altă posibilitate, decât să apelez la ajutorul dumneavoastră. Am văzut că ați mai publicat despre situații asemănătoare și că s-au rezolvat”, ne-a spus Anișoara.
Insistența cu care ne cerea ajutorul ne-a făcut să o contactăm și să ascultăm povestea ei.
Sora sa, Daniela Florea, s-a născut în luna octombrie 1989 iar imediat după Revoluție, mama sa a dat-o la o casă de copii de unde a fost înfiată ulterior de o familie din Italia. Avocatul care s-a ocupat de caz i-a spus că împreună cu sora ei a mai fost infiat un băiețel cam de aceeași vârstă. După ce a citit un articol în Gazeta Românească, a găsit o coincidență și speră să poată lua legătura cu cei care o pot ajuta.
”Am intrat pe Google şi am scris ”copii adoptaţi în Italia”. Apoi am găsit articolul dvs. despre Sofia Camelia Schafer adoptată în Italia – Sicilia, care îşi căuta familia şi la fel a apelat la mai multe emisiuni tv de acolo, dar fără răspuns din partea lor. Apoi am văzut că surorile s-au regăsit după ce ați publicat în ziar. M-am bucurat pentru ele și totodată am devenit optimistă că poate am și eu norocul ăsta.”
În articol, Sofia a zis că la ea în oraş mai sunt doi români adoptaţi, fată şi băiat, atunci am tresărit cu speranţa că poate este sora mea. Am căutat pe Facebook pe această fată, Sofia, dar nu am găsit-o! Poate cu ajutorul ei intrăm în contact cu cei doi.”
Mama Anişoarei, Ileana Florea, a avut cinci copii. Doi cu primul soţ şi trei din cea de-a doua căsătorie. Anişoara e primul copil, apoi sora ei, Daniela, care a fost înfiată în Italia. ”Suntem 5 copii în total, eu şi Daniela Florea din prima căsătorie iar ceilalţi din a doua. Eu, Florea Daniela, apoi Florea Gabriela, Florea Marius şi mai este unul, Florea Cătălin, adoptat în SUA. Pe ultimul l-am găsit pentru că am avut hârtia de adopţie de la tribunal pe care scrie numele familiei adoptive. Din păcate de la Daniela adoptată în Italia nu avem această hârtie iar datele nu vor să ni le dea. Avocatul care s-a ocupat de caz nu mai trăiește. Visez să ne reunim toată familia înainte ca mama să moară…”, ne-a mai spus Anișoara.
”Singurele acte pe care le avem sunt certificatul de naștere al Danielei și o fotografie pe care avocatul a apucat să ne-o dea. Știu că sunt indicii puține, dar speranța că ne vom regăsi e mare. Doar o minune de Crăciun poate face ca să-mi îmbrățișez sora. Nu am altă posibilitate, decât să apelez la ajutorul dumneavoastră.”, a adăugat ea.
Andi Rădiu
a.radiu@ziarulromanesc.net
Cei care pot da informații o pot contacta pe Anișoara Florea la numărul de telefon 0034664155257 si pagina de Facebook: https://www.facebook.com/florea.anna