Din 10 până în 16 februarie, la Palafiori din Sanremo, actriţa Iuliana Ierugan prezintă Cooking Show în cadrul Casei Sanremo. Festivalul cântecului italian oferă un spaţiu amplu gastronomiei de calitate. Iuliana va fi în compania vestitului enogastronom Fofo Ferriere.
Festivalul Bucătăriei Italiene, Cooking Show, este primul concurs enogastronomic din Italia, şi are obiectivul de a promova specialităţile regionale.
"De când am devenit mamă m-am apropiat mai mult de bucătărie" a declarat Iuliana Ierugan pentru "Gazeta Românească", adăugând că se simte extraordinar de mândră să prezinte evenimentul de la Sanremo.
Iulian Ierugan s-a afirmat în urmă cu mai mulţi ani ca fotomodel în Italia, ţara în care în urmă cu mulţi ani, părinţii săi au decis să înceapă o nouă viaţă. A participat la prezentări de modă pentru Armani, Versace sau Ferre, a colaborat cu regizori şi actori italieni celebri.
Are deja 15 ani de carieră, începutè la 17 ani prin reclame la ciorapi de damă. La Mediaset a lucrat la emisiunea "Passaparola" cu Gerry Scotti, care i-a dat mare popularitate. A lucrat şi cu Vittorio Sgarbi, la o ediţie trecută a Festivalului de la Sanremo. A jucat în filme cu actori de talia lui Christian de Sica sau Massimo Boldi.
După o perioadă în care s-a dedicat vieţii de familie, devenind mămică, Iuliana Ierugan a revenit în lumea spectacolului, ca prezentatoare. Este căsătorită şi are un copil.