La Veneţia a fost inaugurat recent, chiar în centrul istoric al oraşului,
atelierul de pictură bizantină „Bottega Bizantina” al artistei Iulia Tarciniu.
Atelierul este Absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă Bucureşti, Iulia
Tarciniu a expus până în prezent în numeroase localităţi româneşti şi italiene
şi este autoarea volumului „Vestiti e gioielli in pittura bizantina”. În plus,
artista româncă de la „Bottega Bizantina” organizează şi cursuri de pictură,
mozaic şi desen pentru toţi cei interesaţi.
Cum a apărut ideea deschiderii atelierului de pictură bizantină la Veneţia şi
cum s-a ajuns la punerea în practică?
«Ideea deschiderii atelierului de pictură bizantină la Veneţia a apărut ca
urmare a numeroaselor expoziţii organizate la Institutul Cultural Roman. La
Veneţia arta bizantină are un puternic ecou, o tradiţie pe care oamenii nu au
uitat-o şi am avut mereu semnale pozitive din partea celor ce-mi priveau şi
cumpărau operele. Era mereu trist când trebuia să-mi strang lucrurile la
finalul unei expoziţii. Simţeam nevoia unei permanenţe, aici.»
Ce legături aveaţi, înainte, cu Italia?
«Sunt în Italia de şase ani. Împreună cu soţul meu, român şi el, am construit
aici o familie, am două fiice şi ne-am cumpărat o casă. Am venit în Italia ca
mai toţi românii, căutând un alt mod de viaţă. Nu este uşor. Nu este uşor să
fii departe de casă, dar munca mea, icoanele mele dragi, m-au ţinut mereu în
contact cu ţara mea şi credinţa ortodoxă.»
Cum a fost primită Bottega Bizantina de către italieni?
«Bottega Bizantina a fost primită cu bucurie de toţi. Veneţienii au fost
încânţati de tipul de activitate, ca o întoarcere în timp la atelierele artistice de
altădată, deschise publicului, unde operele nasc în faţa ochilor vizitatorilor,
unde se poate discuta liber, se poate învăţa un meşteşug.»
Cum a fost primită de românii din Italia?
«Românii care viziteaza atelierul sunt mândri că în centrul istoric al Veneţiei
sunt reprezentaţi prin unul dintre cele mai frumoase şi sensibile moduri de
exprimare artistică pe care l-a dezvoltat poporul lor.»
„Credinţa în Dumnezeu este indispensabilă la un pictor de icoane”
Pagina de internet a laboratorului anunţă şi organizarea de cursuri. Aveţi deja
cursanţi? Cine sunt?
«Cursurile au fost cerute de cei ce au intrat în atelier şi au înţeles
autenticitatea metodelor de realizare şi nivelul la care se realizează lucrările.
Eu prefer cursurile individuale pentru a obţine rezultate mai bune, dar, din
toamnă voi susţine cursuri cu mai multe persoane, organizate de
Confartigiani Venezia. De obicei cei ce vin sunt persoane cu pregătire
artistică dornice să cunoască tehnica antică a realizării icoanelor bizantine, în
Veneţia neexistând o catedră la Universitate cu acest specific.»
Cu ce fel de materiale lucraţi şi de unde le procuraţi?
«Materialele folosite sunt doar acelea pe care le foloseau şi înaintaşii noştri –
lemnul, praful de cretă, cleiul de oase, pigmenţii, oul, aurul, usturoiul, ceara.
Instrumentele sunt moderne, dar numai pentru că cele antice sunt greu de
realizat. Nu mai pot fi făcute manual, nu mai îndreaptă nimeni lemnul cu
barda.»
„Actul de a picta o icoană este o rugăciune în sine”
Credeţi în Dumnezeu? Este obligatorie credinţa la un pictor de icoane?
«Credinţa în Dumnezeu este indispensabilă. Nu poţi alege acest drum în artă
fără a avea ca lumină dragostea faţă de Creator şi de Maica Sfântă, alături de
toţi sfinţii Bisericii noastre creştine. Eu sunt absolventă a Facultăţii de
Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Pregătirea mea ca teolog mă ajută în
realizarea corectă şi conştientă a icoanelor, dar credinţa e cea care îmi înalţă
inima şi cugetul, întărindu-mi neputincioasele mele mâini spre zugrăvirea
sfintelor icoane.»
Iconarii din vremurile trecute posteau şi se rugau mult înainte şi în timpul
lucrului. Se mai practică azi aşa ceva?
«Cu credinţă se fac toate, şi construcţia unei case şi recolta unei holde. {i
acum iconarii se roagă şi postesc înainte şi în timpul lucrului. Mai ales când
se lucrează la o icoană importantă, cum ar fi una ce va sta în biserică.
Viaţa curată şi smerenia sunt foarte importante în activitatea noastră, oricum.
Operele pe care eu le vând nu sunt în realitate icoane dacă le privim din
punct de vedere dogmatic. Ele sunt tablouri în stil bizantin cu subiect
religios. Devin icoane în momentul în care sunt duse în biserică şi sfinţite.
Atunci ele îşi lasă în urmă „autorul”, cu toate păcatele şi neajunsurile lui, care
devine anonim. Actul de a picta o icoană este o rugăciune în sine pentru că te
simţi aproape şi în contact direct cu subiectul abordat. Este un moment intim
cu tine însuţi, o experienţă spirituală ce o depăşeşte pe cea artistică.»
Aţi fost privită vreodată cu reticentă doar pentru faptul că sunteţi româncă?
«Nu, nu am avut niciodată probleme.»
Ce trebuie să facem pentru a schimba imaginea românilor în Italia?
«Nu avem ce schimba. Imaginea românilor în Italia nu este negativă.
Românii sunt priviţi ca niste oameni serioşi şi muncitori. Nu imaginea lor mă
preocupă.»
Credeţi că activităţile culturale româneşti de aici sunt suficiente cantitativ şi
calitativ? Sunt îndeajuns de mediatizate?
«ICR din Veneţia ne ajută foarte mult în această privinţă. Fiind în permanent
contact cu activităţile lor, nu mă pot plânge nici de cantitate, nici de calitate.
Sincer, nu ştiu prea multe despre ceea ce se petrece în afara Veneţiei, dar eu
am auzit mereu de evenimente culturale organizate de români.»
ICR de la Veneţia anunţă ca Bottega Bizantina va fi deschisă până la sfârşitul
lunii decembrie. Ce se va întâmpla după aceea? Ce planuri aveţi?
«Anunţul cum că închidem după luna decembrie este eronat. Sperăm că nu
este de rău augur. Bottega Bizantina vă aşteaptă mulţi ani de acum înainte
sperând că va aduce o picatură de artă şi spiritualitate în peisajul colorat al
Veneţiei.»
Laura Dobre