La Rovigo, capitala provinciei cu același nume din regiunea Veneto, asociația românească ”Folkloriam Mărțișor”, împreună cu administrația locală, au pus bazele unei înfrățiri între deltele Dunării și Padului. Proiectul, ajuns în faza finală, ar aduce beneficii majore localităților din zonele respective prin realizarea de proiecte turistico-gastronomice, culturale, și dezvoltarea mediului. La discuții, alături de partea română s-a aflat și reprezentanți ai CNRI (Coordonamentul Național al Românilor din Italia).
”Discuțiile dintre reprezentanți ai asociațiilor românești și administrația locală din Rovigo despre finalizarea proiectului înfrățirii celor două delte au început încă din aprilie 2012. La inițiativa asociației noastre au fost invitați atunci guvernatorii celor două delte, politicieni italieni, precum și asociații care au dorit să se implice în acest proiect” ne-a declarat Nicoleta Tacu, 45 de ani, președinta asociației ”Folkloriam Mărțișor”.
”Am ajuns la faza finală a acestui proiect. Localitatea Rovigo este înfrățită cu municipiul Tulcea de zece ani și noul proiect de înfrățire a celor două delte este ca o continuare a colaborării dintre cele două orașe. Beneficiile vor fi de ambele părți, rezultate mai ales din turism și schimburi culturale. Dar de aici vor rezulta și alte proiecte legate de mediu.” a mai precizat Tacu.
La discuțiile din cadrul primăriei Rovigo care au avut loc miercuri, 29 iunie, a participat împreună cu Nicoleta Tacu și Stefan Stănășel, președintele Coordonamentului Național al Românilor din Italia. ”L-am invitat pe domnul Stănășel să ne fie alături la ultimele negocieri pentru a arăta părții italiene că avem și consensul comunității românești din Italia. Că practic, nu suntem singuri. Am urmărit evoluția din ultimul timp a CNRI și cunoscându-l de ceva timp, am considerat că e benefică prezența sa.” ne-a declarat Tacu.
”Un proiect extraordinar, am fost încântat să fiu alături de Nicoleta Tacu la discuții. Nu vreau să-mi atrag asupra mea sau a formațiunii meritele acestei acțiuni. E o inițiativă începută de anul trecut, unică în felul ei, cu beneficii pentru toată lumea. Imaginea noastră, a românilor din Italia, crește prin asemenea inițiative. Presa italian a consemnat în termeni elogioși întâlnirea. Sper la cât mai multe.” a precizat Stănășel.
Andi Rădiu