La Avellino, lângă Napoli, trăieşte de 20 de ani o familie de muzicieni români. Părinţii sunt profesori universitari, câştigători de premii internaţionale, artişti pe scena marilor teatre ale lumii, iar fetiţa lor care are acum 12 ani, e pianistă, compozitoare şi reprezintă Italia la concursuri internaţionale.
"Sunt mândru de originea mea", spune Octavian Nechita Cristea. Este de loc din comuna Solonţ, judeţul Bacău. Laura, soţia sa, este din Suceava. Octavian îi datorează totul tatălui său, un om îndrăgostit de muzică şi poezie. "Toţi în familia mea au fost artişti: cântau cu fluierul, cântau cu vocea." În familia Laurei, la fel: un unchi a fost artist la Filarmonica din Iaşi. După război, părinţii si bunicii lui Octavian ascultau la radio un oboist celebru, Pavel Tornea, şi de aceea Octavian a crescut cu dorinţa de a studia oboiul, cel mai frumos instrument din lume pentru el. Muzica a fost salvarea lui în acele timpuri sumbre, o oportunitate de a fi liber: "Eu nu înţelegeam ce înseamnă a fi liber. Chiar dacă îmi făceam semnul crucii cu limba, nu puteam să vorbesc tot ce gândeam."
Octavian şi Laura s-au cunoscut în ultimul an de liceu, la Iaşi: amândoi au urmat liceul de muzică din Iaşi, şi apoi Conservatorul. Trebuia să studiezi mii de ore pentru a fi admis.
"La Conservator erau un singur loc pentru oboi, un singur loc pentru violă, două locuri pentru pian şi patru pentru vioară. Dacă nu erai admis, trebuia să-ţi schimbi meseria: cu 9,70 la admitere puteai fi trimis acasă. Concurenţa era nemiloasă."
Laura şi Octavian au fost iniţial colegi şi prieteni, îi uneau aceleaşi preocupări, se admirau pentru talentul artistic. Se ascultau reciproc, iar profesorii îi obligau să asculte cei mai buni muzicieni din lume: "Era o discotecă la Iaşi unde trebuia să ascultăm înregistrări cu cei mai mari artişti din diverse ţări. Trebuiam să îi ascultăm şi pe cei care nu erau buni, tocmai pentru a învăţa cum nu trebuie sa cântăm."
La terminarea Conservatorului, amândoi au reuşit să intre în orchestra din Iaşi. Din cadrul comisiei de examinare făcea parte marele dirijor Ion Baciu. "El nu ştia cum ne numim: s-a dus la Minister şi a spus: am nevoie de aceste sunete". Era vot secret, iar comisia era formată pe de o parte din personalităţi ale muzicii ieşene iar o altă comisie era formată din întreaga orchestră. Octavian spune că a fost admis cu 9,98, ceea ce înseamnă că o singura persoană i-a pus 9.
Cu orchestra au interpretat Brahms, Beethoven, Ceaikovski, Schubert şi mulţi alţii şi au concertat în cele mai importante centre culturale europene. "Ne lipsea totul, mai puţin spiritualitatea. Foamea spirituală era importantă, dificultăţile economice nu le înţelegeam, pentru că noi trăiam pentru muzică."
S-au căsătorit imediat după absolvirea Conservatorului, iar după căderea regimului, au venit la Festivalul de operă de la Macerata, al doilea ca importanţă după l'Arena di Verona, îmi spune Laura.
Mari tenori de faimă mondială, ca José Carerras, Placido Domingo, interpretau pe scena de la Macerata şi era nevoie de artişi din marile orchestre ale lumii. Cineva le-a spus că se face concurs la Filarmonica din Napoli, ce tocmai lua naştere, ca alternativă la Teatrul "San Carlo" şi la Orchestra Rai. Amândoi au fost admişi, ca oboi şi viola întâi, şi au rămas în Italia.
Când orchestra s-a desfinţat, Octavian şi-a făcut "Partita Iva" şi a început să predea muzică, iar Laura a început să cutreiere Italia, cu Orchestra G. Verdi din Salerno şi Nuova Orchestra Scarlatti din Napoli. Au câştigat numeroase concursuri internaţionale si au fost invitaţi să colaboreze ca solisti cu nenumărate orchestre. S-au specializat în terapia prin muzică, la Assisi.
Au vrut să dea concurs la o orchestră de stat, dar nu aveau cetăţenia italiană. "Poţi să fii angajat la instutii statale doar dacă eşti italian sau faci parte din Comunitatea Europeană. În acel moment, noi ar fi trebuit să ne întoarcem acasă."
Dar au fost ambiţioşi şi muncitori. Au obţinut permis de şedere şi apoi şi-au luat cetăţenie italiană. Nu vor să îşi mai aducă aminte dificultăţile prin care au trecut ca să echivaleze titlurile de studiu româneşti. Dupa mulţi ani au fost recunoscute calificările profesionale care le dau dreptul de a preda muzica la instituţiile statale italiene.
În 2000 s-a născut Valeria. Are ceea ce se numeşte o "ureche absolută" (unul din 10.000 de oameni are o astfel de capacitate, de a transpune orice fel de sunet în note muzicale). La 5 ani a urcat pe scena teatrului Ariston din Sanremo, la 6 a început să compună. A reprezentat Italia la Viena şi la Tokyo la "Festivalul tinerilor compozitori".
La Tokyo compoziţia sa a fost singura din Europa, aleasă din 35.000 de piese împreună cu alte 12. La 7 ani a fost admisă cu nota zece la Conservatorul din Avellino, secţia pian, direct în anul III. În acelaşi timp, a urmat şi şcoala normală, cu medii mari. A câştigat bursa de studii Yamaha, a participat la emisiuni de televiziune. Valeria este deosebit de frumoasă şi are şi voce. Nu o interesează televiziunea, însă, ce îţi oferă un succes efemer. Visul ei e acela de a deveni compozitoare.
Ruxandra Drăgoescu