Mirel Magop este un globetrotter. E din Dorohoi, are 44 de ani și e tâmplar de meserie. Până acum 6 ani, era căsătorit și ducea o viață „normală”, așa cum vedem toți normalitatea. Dar divorțul, un eveniment care nu l-a lăsat indiferent, l-a obligat să-și găsească un mod de a elabora, în mod constructiv, această ruptură.
„Unii se dau la băutură, alții caută o cale constructivă. Eu am preferat să călătoresc prin lume, dar nu oricum, ci pe jos. A fost o alegere firească” spune el.
În 2007 a străbătut România la pas. Iarna muncea, vara călătorea. Dar când a terminat turul României, s-a gândit că avea nevoie de grade de comparație și a decis să-și ia lumea-n cap, la propriu, cu un rucsac în spatele căruia el, cu fizicul lui uscat, dispare pur și simplu. A atins 34 de țări, i-au mai rămas Turcia, Grecia, Bulgaria, Marea Britanie, Islanda, Malta și Cipru.
Uneori a mai făcut și autostop: „Nu am fost dus niciodată pe distanțe mari. A fost un caz când am mers cu autostopul un singur chilometru. Uneori te plictisești să mergi de unul singur, ai nevoie de socializare, ai nevoie să ai contact cu oamenii, să schimbi două vorbe. De multe ori, am coborât din mașină mai ‘bogat’, pentru că îmi donau 10, 20 de euro.”
A avut și momente de panică Mirel, când s-a dus pe Mont Blanc în adidași, convins că, vară fiind, nu avea să găsească zăpadă. Dar era să-și lase pielea pe acolo, pentru că s-a scufundat în doi metri de zăpadă și și-a mai și pierdut încălțările.
Pe 22 octombrie Mirel Mangop a plecat spre Roma
Pe jos spre Roma
O altă mare pasiune a lui Mirel e Badea Cârțan. La 100 de ani de la moartea acestuia, în 2011, Mirel a vrut să reediteze călătoria țăranului până la Roma, însă a trebuit să amâne, pentru că nu a găsit pe nimeni interesat în a sponsoriza o astfel de expediție.
În sfârșit, pe 7 august 2013, Mirel și-a putut începe expediția, plecând de la Cârțișoara, județul Sibiu. Pe jos, spre Roma, îmbrăcat în strai popular, cu câteva perechi de opinci de schimb, o sarică și niște desagi plini, mai ales, de cărți pe care, la fel ca Badea Cârțan, le-ar fi împărțit pe drum celor care ar fi fost interesați să asculte povestea lui, a lui Gheorghe Cârțan.
Badea Cârţan pleacă spre Roma şi face un apel de donare de cărţi
A vrut să respecte cât mai mult din condițiile pe care le avusese țăranul, astfel că Mirel și-a permis doar două luxuri: un cort și un laptop, pentru a nu pierde contactul cu conaționalii. Curând însă cortul a devenit prea greu și a renunțat la el: „Nici nu făcea parte din recuzita lui Badea Cârțan”.
Pe 15 octombrie, în sfârșit, Mirel a ajuns la Torino, unde și-a putut permite o scurtă perioadă de odihnă de o săptămână, găzduit de prieteni cunoscuți în vizita precedentă la Torino – familia Enescu -, sau de alții care-l vedeau pentru prima oară.
„Graficul mi-o permite, dar trebuie să ajung la Roma pe 1 decembrie. Voi merge la Columna lui Traian, de la a cărei construcție se împlinesc 1900 de ani, unde voi depune puțină țărână luată la Sarmizegetusa, așa cum a făcut Badea Cârțan. El m-a inspirat și eu, un simplu călător, nu pot decât să-i aduc un omagiu.”
Atacat pe FB
Omagiu care, se pare, pentru mulți e de neînțeles. Există unele persoane, printre care și o inspiratoare a lui Mirel, al cărei nume el îl dăduse expediției lui prin lume, care-l acuză de escrocherie, de interese ascunse. Mirel a apărut într-un telejurnal regional, pe televiziunea Quartarete, și i s-a vânat și despicat în patru orice cuvânt.
După terminarea interviului, un domn italian s-a apropiat și a făcut poze, apoi a venit să se intereseze „de unde vine domnul, unde se duce și de ce” și să se arate încântat de a face o poză cu omul nostru. Lucru pe care pe românii din Valentino, parcul torinez cu cea mai mare densitate de români, i-a lăsat reci. Unul singur s-a apropiat de Mirel să-l întrebe de vorbă, dar când acesta i-a și oferit o carte, l-a refuzat cu un „nu, mulțumesc, eu sunt cu internetul.”
Dacă intri pe profilul lui de Facebook, toți, în afară de cei care au de cârcotit oricând, oricum și oriunde, sunt „mândri de un așa român”. Dar ce ne costă să fim mândri pe Facebook?
Era imposbil să nu-l vezi și să nu-l recunoști pe străzile din Torino, pe care s-a plimbat, anunțând tot pe Facebook, cu scopul de a întâlni români, de a le povesti despre Badea Cârțan și de a le dona cărți în limba română, după care mulți „plâng” virtual peste tot.
Nu și-a dat jos straiele tradiționale de pe el, nu s-a descălțat de opinci, cele care nu aveau nevoie de reparații. Sarica i-a fost dusă la curățat, pentru că i-a fost haină și acoperiș timp de două luni, sub cerul liber, prin ploaie. Dar l-or fi luat drept „boschetar”, așa cum îl cheamă unii invidioși pe brusca lui popularitate sau cei care cred că se folosește de numele lor. Nume care, fără Mirel, ar fi rămas acolo unde a fost dintotdeauna: în anonimat, indiferent de câte recorduri Guiness ar avea. Sau îl cheamă „jeg, ordinar, escroc, confiscator de patronime”.
Iar cei care au îndrăznit să-i dea un pat, să-i pună o farfurie de mâncare în față, au devenit complicii lui, asociații lui cu care va împărți marele premiu, banii, lingourile de aur și cine știe ce va mai încasa el, „uzurpând patronime istorice” și declarându-și domiciliul – de fapt doar poziția actuală – pe FB la Torino.
„Merg înainte”
Îl întreb pe Mirel dacă s-a lecuit de gesturi patriotice, dar el e atât de imperturbabil, cu ochii lui albaștri pierduți undeva, într-o lume ideală și răspunde cu vocea lui molcomă: „Eu sunt cu conștiința împăcată și fac ceea ce cred eu că trebuie să fac. Merg înainte.„
Prin intermediul celor care îl admiră – pentru că face lucruri pe care noi pământenii, legați de casă și de locul de muncă, de scadențe, de salariu și de gura lumii, nu le-am putea imagina vreodată – a fost primit și de consulul și viceconsulul din Torino, a fost oaspetele de vază al „Sărbătorii Prieteniei”, eveniment organizat de Asociația Dacia din Borgaro Torinese, împreună cu Asociațiile românești cu Comercianții din teritoriu.
Badea Cârțan și-a reluat drumul spre Roma marți, 22 octombrie. Nu știe cine îl va aștepta acolo, dacă îl va aștepta cineva. Alții – cârcotașii – „știu” că îl așteaptă un munte de bani, că nu există ca un român să facă ceva fără să-și umple buzunarele. Nu se știe de unde, de la cine, dar cumva trebuie să se afle în treabă și ei.
De la Torino, Mirel pleacă bogat: românii adevărați, prezenți la sărbătoarea de la Borgaro, care au rezistat sub ploaie, pentru că el, Mirel, a fost modelul lor, i-au donat cât au putut și ei. Cât să aibă de câteva cafele calde la vreun automat, din când în când. Nu, nu își va putea construi casă în România.
Stiu că v-ați fi așteptat la un articol celebrativ, după care să exclamați „sunt mândru că sunt român”, dar a fi român consistă și în a-ți asuma defectele, mai ales „tradiția” de a dărâma ce face altul, acuzându-l de orice și inventând tot felul de conspirații, pentru că te roade invidia și frustrarea față de cei care nu fac umbră pământului degeaba.
Mirel Magop alias Badea Cârțan a fluturat pe scena de la Borgaro cele două steaguri, românesc și italian, și, în sfârșit, a zâmbit.
Irena Cara
