Îndrăgostită de mic copil de folclorul românesc şi dansul popular, Nicoleta Tacu, o româncă rezidentă la Rovigo de mai bine de optsprezece ani, a înfiinţat o asociaţie care îşi propune să promoveaze cultura şi dansurile populare. Românca şi-a propus să intre şi în politică. S-a alăturat clubului „Europei per l’Italia” şi are intenţia de a participa la alegerile locale pentru ocuparea unui post de consilier.
Nicoleta Tacu are 43 de ani şi este originară din judeţul Prahova. A venit în Italia în urmă cu 18 ani, este căsătorită şi are trei copii. De la vârsta de şase ani a început să practice dansurile populare iar această pasiune i-a rămas până în prezent. În România a făcut parte din diferite grupuri de dansuri şi a participat cu succes la numeroase concursuri. „În timpul scolii iar mai apoi la locurile de muncă am participat la activităţile culturale, mai ales în grupurile de dansuri populare. Înainte de 1990 am participat chiar şi la „Cântarea României” unde am câştigat un loc doi împreună cu un grup folcloric din judeţul meu natal, Prahova. Nu mi-a pierit niciodată pasiunea pentru dans.” În România, după terminarea liceului, a absolvit diferite cursuri iar după obţinerea cetăţeniei italiene a continuat să studieze şi în Italia. „În ţară, după ce am obţinut diploma de bacalaureat la Ploieşti, am urmat cursuri de pedagogie Waldorf şi Kinderdorf şi am lucrat pentru o perioadă ca asistentă. Nu am uitata dansul, iar la Ploieşti am terminat cursuri de specializare în dans modern şi popular, pe o perioadă de cinci ani. În Italia am absolvit după un an şi jumătate, cursurile de operator socio-sanitar. Au urmat alte specializări ca mediator cultural. În prezent frecventez cursurile de „dirigente di comunita” care după terminare permit absolvenţilor de a conduce, grădiniţe, şcoli, comunităţi ale adolescenţilor, bătrânilor, tabere şcolare, etc.”
Asociaţie la Rovigo
Activitatea asociaţionistică a Nicoletei este foarte bogată. Ea a activat în foarte multe asociaţii din regiune, a organizat diferite spectacole, expoziţii şi manifestări şi a colaborat cu diferite instituţii teritoriale. „M-am ocupat mereu de activităţi care vizau cultura diferitelor popoare, care se ocupau de integrarea emigranţilor sau a persoanelor aflate în dificultate, cum ar fi copiii sau bătrânii.” Din luna martie a acestui an, românca a înfiinţat o asociaţie care are deja o bogată activitate şi reuneşte în primul rând românii din zona Rovigo, dar şi italieni sau cetăţeni de alte naţionalităţi. Asociaţia şi-a propus să facă cel puţin o activitate importantă pe lună. „Am înfiinţat asociaţia „Folkloriamo Martisor” la începutul lunii martie. Denumirea vrea să scoată în evidenţă două aspecte: va promova folclorul diferitelor etnii care trăiesc în regiunea noastră şi va promova cultura românească. Am denumit „martisor” pentru că prima manifestare pe care am făcut-o în Italia s-a referit la obiceiul românesc al mărţişorului. Am organizat deja diferite expoziţii cu costume populare din diferite zone ale ţării, fotografii cu imagini din România şi obiecte populare vechi. Nu m- am oprit exclusiv la România pentru că noi colaborăm şi cu persoane din Nigeria, Maroc, Irak. Am început să facem schimburi de idei şi proiecte şi am cerut colaborarea Palatului Culturii din Ploieşti. E o activitate foarte bogată aici la noi.”
Dans şi spectacole
De puţin timp a creat un grup de dansuri, format în special din copii români dar şi italieni sau de alte etnii. Prin cursul început, şi-a propus să promoveze dansul popular şi modern dar, mai deosebit, par a fi dansurile de tip „danza urbana”. Nicoleta şi-a programat deja pentru sfărşitul cursului, nişte obiective importante. „Sunt foarte încântată de grupul de copii care au intrat în formaţia de dansuri. în afară de dansurile populare româneşti şi cele moderne vom promova „danza urbana” care constă în a crea spectacole ad-hoc în diferite locuri publice, cu aprobările de rigoare desigur, pe străzi, centre comerciale, în gări sau aeroporturi şi să atragi trecătorii în spectacolul tău. Mi se pare un concept modern, antrenant şi care atrage tinerii. Cursul va dura un an de zile iar la sfărşit vom avea un spectacol mare pe care eu doresc să-l organizez într-un aeroport. Deasemenea vom încerca să mergem în România şi să facem un turneu de şapte zile în şapte localităţi diferite. Aş dori să intru în contact cu cât mai mulţi primari din România pentru a ne promova proiectul. Eu sunt optimistă că vom reuşi să facem spectacole deosebite.
Proiecte politice
Proiectele Nicoletei Tacu s-au intersectat şi cu politica. De puţin timp s-a înscris în clubul politic „Europei per l’Italia”, al cărui preşedinte este Marian Mocan, fost preşedinte al Ligii Românilor din Italia şi candidat pentru postul de senator în Parlamentul României din partea PSD. Nicoleta a primit sarcina de a coordona filiala din Rovigo. Pentru alegerile administrative din Rovigo, prevazute pentru primăvara anului viitor, românca are intenţia de a candida pentru un post de consilier. „L-am cunoscut pe Marian Mocanu şi echipa celor de la „Europei per l’Italia” şi am fost încântată de proiectul politic pe care l-au propus. Tocmai de aceea mi-am propus să intru în politică iar anul viitor să candidez pentru un post de consilier la Rovigo. Am început deja să discut cu românii din zonă, cu comunitatea ortodoxă, cu preotul şi sper să-i conving că prezenţa in consiliul comunal al unui român ar fi foarte benefică pentru toţi. Ar fi un punct de referinţă şi de relaţie cu administraţia locală. În localitate sunt circa 600 de români rezidenţi legal. Chiar şi jumătatea din ei dacă ar participa, am putea obţine un loc în Consiliul Local. Eu şi în acest caz sunt optimistă. Oricum, strategia pentru candidatură o voi decide împreună cu colegii de la „Europei per l’Italia”. Proiecte sau legaturi cu politica românească există? „Deocamdată nu, deoarece proiectele mele culturale şi politice privesc românii din Italia, sunt aici în Italia. Dar nu voi refuza o posibilă colaborare, care să fie benefică comunităţii româneşti în primul rând.”
Andi Rădiu