Andreea M. are 29 de ani şi o fetiţă de doi. Locuieşte cu tatăl copilului la Campofelice di Roccela, în Sicilia. El lucrează în construcţii, în agricultură, oriunde se poate. Ea munceşte “la ore” de când a venit în Italia, fără contract. Au închiriat o garsonieră cu 300 de euro şi, dacă vara nu au probleme cu plata chiriei şi a celorlalte cheltuieli, iarna le este foarte greu.
“Iarna muncesc mai mult eu, fiindcă el nu prea găseşte de muncă. Anul acesta a avut şomaj, dar anul acesta sper să reuşească să muncească, doar munca mea nu reuşim.
Munca la ore (I): "Fac curăţenie la 12 familii"
Dimineaţa fac curat la o judecătoare, de la ora 5.30 până la 7.45, când ea pleacă la muncă, de trei ori pe săptămână. El rămâne acasă cu copilul. Mă duc la călcat la o firmă, mă plătesc cu cinci euro pe oră, că sunt la negru. Vara mă cheamă două patroane de pensiuni turistice, tot la negru, la făcut curat în camere. Dar de acolo încă mai am de primit bani, fiindcă nu plătesc decât câte un pic. Sper să se îmbunătăţească situaţia. Dacă el ar avea un contract de muncă, anul acesta am putea să o înscriem din septembrie la grădiniţă. Dacă unul din noi lucrează legal, avem şanse să fie acceptată, dacă nu… Acum trebuie să iau fetiţa cu mine la muncă.
Aş accepta să îngrijesc alţi copii, dar nimeni nu vrea să-şi lase copilul când ai şi tu unul. N-am primit nici un ajutor în bani când am născut, aşa cum am auzit alte mame în nordul Italiei. Nu i-am făcut nici certificat de naştere românesc fiindcă e foarte scump.
Mă gândeam că atunci când vom pleca în România să-i fac acasă, dar am auzit că se aşteaptă două, trei luni. Aşa că rămânem aici. Ajung să câştig cam 600 de euro maxim pe lună. Îmi pun anunţuri peste tot şi uneori mă cheamă, acum primăvara se mai face curat în casele de la mare pentru vreo petrecere, pentru Paşte. Aşa îl iau şi pe bărbatul meu, el curăţă grădina, copacii, florile, eu înăuntru. Aşa luăm împreună 100 de euro pe zi.
Sau ne dau mai puţin şi primim brânză, ouă, hainuţe pentru copil. Nu putem să ne plângem, nu murim de foame. Dar au fost timpuri mai bune în Italia. Poate n-am ştiut atunci să apreciem.
În România nu vrem să ne întoarcem. Lucrăm cum putem şi o să ne descurcăm. La copil să nu-i lipsească nimic şi să fim sănătoşi, asta-i tot ce contează. Am libertatea mea, casa mea, zilele mele libere şi nu stau închisă ca o “badante”. Muncesc, evident, mai mult fizic, dar după ce am terminat munca nu trebuie să dau cont nimănui.”
Crina Suceveanu