Menu
in

Miss Diaspora, o româncă din Trento

Tatiana Răducanu, bucureşteancă stabilită la Trento, în nordul Italiei, a fost aleasă, pe 15 august august, cea mai frumoasă româncă din străinătate

 

Tânăra, în vârsta de 22 de ani, a căştigat titlul de „Miss Diaspora 2010”, în cadrul unui concus de frumuseţe organizat în oraşul Mangalia, la care au participat 24 de fete provenind din de 17 de ţări. Juriul a premiat atât frumuseţea concurentelor, cât şi dorinţa lor de a se implica în viaţa comunităţii de români din care fac parte. Noua „Miss Diaspora” a promis că va face tot posibilul să schimbe imaginea conaţionalilor stabiliţi în Italia. „Dedic victoria mea românilor din Italia, care muncesc enorm şi merită mai mult respect, iar eu sper să-i reprezint cu onoare, de fiecare dată când voi avea ocazia”, ne-a declarat Tatiana Răducanu, la câteva ore după ce a fost încoronată cea mai frumoasă emigrată, în cadrul unei ceremonii transmise în direct şi la televiziunea din România.

 

Studentă la Milano

Tatiana locuieşte de 7 ani în Peninsulă împreună cu familia: mama lucrează ca baby sitter, iar tatăl e mecanic. A terminat liceul la Trento şi din octombrie va frecventa Facultatea de Stiinţe ale comunicării în cadrul Univeristăţii IULM din Milano. Românca a venit în Peninsulă la 15 ani şi, deşi nu cunoştea limba italiană, s-a înscris la şcoală în oraşul Trento, unde a reuşit să obţină rezultate bune la învăţătura chiar din primul an. În timpul liber lucrează ca manechin şi fotomodel. Nu este prima oară când tânăra româncă urcă pe podiumului unui concurs de frumuseţe. Tatiana a luat premii la câteva din cele mai importante competiţii de profil din nordul Peninsulei: ”Miss Riva del Garda”, ”Miss Cavaion Veronese”,” La Bella delle Nevi”,” Miss Città di Verona”, ”Miss La Più Bella del Mondo”- concurs national la care a reprezentat regiunea Veneto.

Emoţii la Mangalia

”Miss Diaspora” este primul concurs de frumuseţe românesc la care a participat Tatiana, dar şi cel mai emoţionant, ne-a declarat ea: „Emoţiile au depăşit orice limită, pentru că nu a fost un simplu concurs de frumuseţe, ci fiecare dintre concurente a trebuit să arate şi propria personalitate. Cred că m-am distanţat de colegele mele în urma probei de talent, când am prezentat un monolog cu privire la calităţile românilor din Italia. Iniţial, mă gândisem să prezint un dans, dar am ales un monolog tocmai pentru că italienii sunt cunoscuţi în lume pentru faptul că vorbesc mult!”. Juriul, condus de deputatul William Brînză, a selecţionat câştigătoarele şi în baza motivaţiilor personale pe care fetele le-au demonstrat în cele 14 zile de cantonament şi în cadrul finalei. Au fost apreciate concurentele care au arătat că vor să se implice în viaţa comunităţilor de români din care fac parte.

Pentru a ajunge în finala de la Mangalia, Tatiana a trebuit să înfrunte alte 25 de tinere românce din Italia, în cadrul preselecţiei care a avut loc la Roma, despre care spune „A fost o experienţă extenuantă, cinci ore cu trenul de la Trento, apoi probele concursului”. După ce a câştigat preselecţia, Tatiana nu a pierdut ocazia să se plimbe prin oraşul etern, Roma şi a aruncat şi ea o monedă în Fontana di Trevi: „Dorinţa pe care mi-am pus-o, aceea de a câştiga Miss Diaspora, s-a împlinit!” Una din amintirile cele mai frumoase de pe litoralul românesc este prietenia legată cu alte concurente, „mai ales cu fetele din Turcia, Suedia, Marea Britanie, Canada, Moldova. Ne-am dat seama că avem poveşti asemănătoare şi acelaşi dor de casă”. Reprezentanta Moldovei a fost şi principala adversară a Tatianei pe podiumul de la Mangalia: „A fost foarte motivată şi a reuşit să impresioneze juriul, dar la sfârşit s-a clasificat a doua”, povesteşte Tatiana.

Imaginea românilor

Tatiana a declarat, chiar înainte de începerea concursului, că ar dori să schimbe imaginea pe care românii o au în Italia. „Nu e uşor să lupţi cu stereotipurile legate de români, dar eu încerc să o fac în viaţa de zi cu zi, prin modul în care mă comport cu cei din jurul meu. Din păcate, câteva cazuri negative au ajuns să strice imaginea întregii comunităţi”. Românca e convinsă că va reuşi să combată cu mai mult succes prejudiciile legate de români, după obţinerea titlului de Miss Diaspora: „Acum îi reprezint, oficial, şi pe românii din Italia şi sper că voi reuşi să fac mai multe pentru a schimba imaginea noastră aici, colaborând şi cu asociaţia ARI, a cărei membră de onoare am devenit. Voi participa cu plăcere la evenimentele organizate pentru comunitatea de români”. Agenda noii Miss Diaspora e plină: chiar înainte de începerea facultăţii, românca va reprezenta, în septembrie, regiunea Trentino la concursul naţional italian „La Bella d’Italia”.

Satisfacţia organizatorilor

Eugen Terteleac, organizatorul etapei italiane a concursului „Miss Diaspora” şi preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia (ARI) s-a declarat pe deplin satisfăcut de rezultatul obţinut de Tatiana: „Am dovedit că alegerea făcută de juriul din Italia a fost una foarte bună. Concurenţa la Mangalia a fost una aprigă, toate fetele au fost frumoase, deştepte şi hotărâte să câştige.Tinerele, care au venit din toate colţurile lumii, au dovedit că sunt românce 100% şi au fost primite cu entuziasm şi aplauze de publicul de acasă”. Bucuria a fost împărtăşită şi de Lavinia Năstase, reprezentanta ARI în Sicilia, care a făcut parte din delegaţia „italiană”: „Am reuşit să-i convingem pe organizatori ca Italia să fie reprezentată de două românce, dintre care una din Sicilia, având în vedere că în Peninsulă trăieşte cea mai numeroasă comunitate de români. Tatiana a câştigat titlul, iar cealaltă fată, Geanina Carmen Leana, aleasă la preselecţia de la Catania, în Sicilia, a obţinut premiul special al juriului, prezentând în concurs o tarantella siciliană care a încântat publicul. Spre deosebire de alte concursuri de frumuseţe, fiecare participantă a fost o adevărată purtătoare de cuvânt a comunităţii dn care face parte”.

 

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version