Sâmbătă, 2 iulie, la Perugia, în ”Sala Congressi Capitini” a avut loc concursul de preselecţie pentru ”Miss Diaspora 2011”, fiind desemnată fata care va reprezenta comunitatea românească din regiunea Umbria. Concursul a fost câştigat de Oana Manuela Anghelescu, 19 ani, din Braşov. În aceeaşi zi a avut loc şi preselecţia pe Lombardia, la Milano. Câştigătoarea de la Milano a fost desemnată craioveanca Alina Raluca Prioteasa.
Cu ocazia concursului de la Perugia, a fost organizat şi un spectacol la care au fost invitaţi artişti din România, precum şi europarlamentarul Norica Nicolai.
Spectacolul-concurs a început de la ora 15.30, în prezenţa a circa 100 de spectatori. Invitaţii de onoare, europarlamentarul PNL Norica Nicolai şi vicepreşedintele regiunii Perugia, Aviano Rossi au făcut parte din juriu, alături de jurnalişti şi reprezentanţi ai unor asociaţii româneşti.
Concursul propriui zis a constat în trei probe, fetele defilând pe rând, în costume de zi, de seară şi de baie. Nu a fost prevăzută, însă, o probă de spontaneitate sau de prezentare persoanală.
În cadrul spectacolului, cei doi invitaţi de onoare, Aviano Rossi şi Norica Nicolai au primit de la Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, diplome de membri de onoare ai ARI.
Finala concursului se va desfăşura pe 15 august, la Roma.
A.R.