„Nu este adevărat că nu ştiau despre organizarea Congresului„, spune ministrul Bogdan Stanoevici, în legătură cu acuzaţiile care i s-au adus în Comisia pentru românii de pretutindeni, legat de Congresul Diasporei. „Iar cel care mi-a cerut demisia a avut mereu ceva cu mine”, spune Stanoevici despre deputatul liberal Mircea Dolha.
„Este adevărat că astăzi am fost audiat în cadrul Comisiei pentru românii de pretutindeni din cadrul Camerei Deputaţilor şi că am adus în discuţie acest subiect: organizarea Congresului în acest an, la data de 30 noiembrie.”, a declarat, pentru Gazeta Românească, ministrul diasporei, Bogdan Stanoevici.
Scandalul Congresului diasporei, deputatul Mircea Dolha (PNL): „Cer DEMISIA IMEDIATĂ a ministrului Stanoevici”
Tot astăzi, în cadrul comisiei, ministrul a venit cu o propunere concretă pentru organizarea Congresului. „Pregătisem un draft, o propunere concretă către comisie, pe care doream să o prezint astăzi. Decizia lor, a parlamentaruilor era deja luată, de a obstacola organizarea acestui Congres, motivând pe lângă că nu fuseseră informaţi, faptul că această mare reuniune ar avea un rol electoral.”
I-am informat că în draftul de organizare este prevăzut foarte clar că reprezentanţii vor fi aleşi din rândul românilor, fără implicare politică şi fără implicarea ambasadelor sau consulatelor. Am văzut că în acest sens, românii din străinătate au început să se organizeze, să facă reuniuni sau acţiuni prin care reprezentanţii să fie aleşi.” a completat Stanoevici.
În privinţa acuzaţiilor despre lipsa informării din partea ministerului către comisie, Stanoevici spune că: „Nu au nicio bază când spun acest lucru. Noi, cei de la ministerul românilor de pretutindeni, am primit o adresă din partea Camerei Deputaţilor în care ni se cere să facem o propunere de organizare, un fel de metodologie, cu număr de participanţi, cu o estimare a cheltuielilor, lucru pe care îl aveam pregătit. Acolo existau toate informaţiile. Ce vină am eu că nu au fost informaţi în cadrul Camerei Deputaţilor. Deşi, să fim serioşi, ştiau foarte bine de foarte mult timp.”
„În final nu au fost de acord, aducând ca argument un scop electoral. Li s-a explicat foarte clar că acest Congres este pus pe data de 30 noiembrie pentru că e Ziua românilor de pretutindeni, e lângă Ziua Naţională şi e după alegeri…deci nu are cum să influenţeze.” a completat Stanoevici.
Dacă alegerea reprezentanţilor e făcută de către comunităţi şi evenimentul e după alegeri, eu consider că e de o transparenţă totală.„a concluzionat ministrul.
În privinţa demisiei cerute de către deputatul DE MARAMUREŞ Mircea Dolha, ministrul a răspuns: „A avut mereu împotriva mea câte ceva, niciodată nu a adus argumente.”
La finalul audierii, ministrul Stanoevici a fost atenţionat de membrii comisiei că îi vor cere demisia dacă nu va amâna data congresului. „Membrii comisiei m-au informat că în cazul în care nu vom stabili amânarea congresului ei îmi vor cere demisia.”
Dar evident, nici nu poate fi vorba de demisie.
Andi Rădiu