Menu
in

Ministra diasporei, în vizită în Sicilia, se spală pe mâini: Asociațiile românești din Italia să apere victimele sclaviei

Asociațiile românești din Italia, așa cum le știm, pot ajuta sclavele românce din Sicilia, care trăiesc și muncesc în teritorii controlate de criminalitatea organizată?

După izbucnirea scandalului la nivel internațional legat de sclavele românce în Sicilia, autoritățile române s-au mobilizat, în sfârșit, deși informațiile despre abuzurile suferite de românce în Italia nu erau o noutate.

Premierul Grindeanu a trimis-o urgent pe ministra diasporei, Andreea Păstârnac, la fața locului, în Sicilia, pentru a evalua situația. Miercuri, ministra a ajuns la Catania și a discutat cu autoritățile locale, iar astăzi, într-un comunicat, explică ce rol au avut discuțiile.

Dar în loc să implice statul român, așa cum a cerut și premierul Grindeanu, prin solicitarea de mărire a personalului de la Ambasada de la Roma, Andreea Păstârnac consideră că asociațiile românești din Italia pot apăra victimele sclaviei, consideră că asociațiile se pot implica în situații extrem de periculoase, așa cum sunt în Sicilia, prin voluntariat! Este mai degrabă nevoie de polițiști, decât de membrii asociațiilor care se întâlnesc în timpul liber.

Ignorând contextul de ilegalitate în care se află multe românce în Sicilia – munca la negru și exploatarea fiind foarte răspândite – delegația s-a dus cam degeaba, insistând pe „ Informarea cu privire la legislația în domeniul muncii din Italia, la drepturi și îndatoriri ale cetățenilor români”. Practic, MAE insistă să distribuie Ghidul lucrătorului român în Italia sclavilor de pe plantațiile siciliene. Apoi ministerul vrea să facă EDUCAȚIE CIVICĂ românilor aflați în situații dificile.

Aflăm din comunicat că delegația guvernamentală care s-a deplasat în Italia a avut miercuri discuții cu autoritățile din Catania.

Un aspect concret aflat în atenția ambelor delegații l-a constituit evaluarea fenomenului de „intermediari” (caporali), acele persoane care se interpun în mod fraudulos între angajat și angajator, extinderea campaniilor de informare a cetățenilor români aflați pe teritoriul italian, în vederea cunoașterii riscurilor exploatării în muncă, a abuzurilor și a traficului de persoane, precizează ministerul.
Potrivit comunicatului, ambele părți au insistat pe necesitatea implementării unui plan concret de acțiune, asumat la nivel de administrații centrale și regionale privind intervenția autorităților specializate, române și italiene deopotrivă, pentru a supraveghea evoluția cazurilor anchetate, precum și capacitatea de reinserție a persoanelor supuse abuzurilor.

Demnitarii prezenți în Italia consideră că asociațiile românești constituite în Italia pot avea un rol important în oferirea unui sprijin concret persoanelor aflate în dificultate. Această implicare activă trebuie să genereze la nivelul autorităților de la București identificarea unui mecanism optim de legitimare și recunoaștere ca și contributori oficiali ai politicilor asumate de statul român în această materie.
„Informarea corectă și oportună cu privire la legislația în domeniul muncii din Italia, la drepturi și îndatoriri ale cetățenilor români, la sistemul de asistență și protecție din partea autorităților române și italiene pot contribui activ la limitarea cazurilor de abuzuri față de cetățenii români”, consideră ministerul.
Atât partea română, cât și cea italiană au susținut importanța organizării unor campanii de informare coerente axate pe teme ce privesc sistemul de drepturi și libertăți cetățenești în context european, accesul nediscriminatoriu la piața forței de muncă, sistemul de drepturi și obligații față de statul pe teritoriul căruia își desfășoară o activitate legală, precum și riscurile asumate în situația încălcării normelor de drept.
„O relație corectă și asumată a cetățenilor români aflați în Italia cu autoritățile statului de origine poate contribui la prevenirea unor cazuri care îi vulnerabilizează și îi expun abuzurilor. Este foarte important să soliciți și să obții sprijin de la autoritatea statului al cărui cetățean ești, să cunoști drepturile și obligațiile pe care le ai, riscurile la care te expui dacă încalci legislația unei țări gazdă”, a declarat ministrul Andreea Păstîrnac.
Potrivit Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, instituționalizarea unor forme de educație civică a cetățeanului român aflat pe teritoriul altui stat poate însemna înființarea, cât mai urgentă, a unui centru de asistență pentru persoanele aflate în dificultate, vulnerabile la abuzuri. Un astfel de proiect pilot va reflecta capacitatea pro-activă a autorităților de la București, în sensul preocupărilor concrete pentru siguranța cetățeanului român și corecta lui informare.

În acest context, reprezentanții autorităților române și italiene au subliniat importanța activării mecanismelor de participare democratică a cetățenilor organizați la nivel de asociații sau sindicate în procesul de conștientizare a cetățenilor români aflați la muncă pe teritoriul Italiei, în sensul cunoașterii fenomenului transfrontalier de „caporalat”.

Autoritățile italiene au asigurat reprezentanții delegației române că depun toate eforturile legale și instituționale, urmând ca partea italiană să organizeze campanii de informare și atenționare cu privire la problematica riscurilor muncii la negru, a exploatării în câmpul muncii, abuzurilor psihologice și fizice, traficului de persoane etc., începând cu Catania și Ragusa.
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni a asigurat partea italiană că în România există o campanie la nivel național de verificare a firmelor românești care aduc muncitori în Italia, iar ajutorul autorităților italiene în vederea continuității eforturilor este esențial.

Un reportaj publicat duminică, 12 martie, de săptămânalul britanic „The Observer” relevă că mii de românce care lucrează în agricultură în provincia Ragusa din Sicilia sunt victime a numeroase abuzuri, inclusiv amenințări și agresiuni sexuale.

Potrivit Proxyma Association, organizație italiană care apără drepturile imigranților, citată de publicația britanică, „mai mult de jumătate dintre româncele care lucrează în fermele din acea zonă sunt obligate să întrețină relații sexuale cu angajatorii lor, iar aproape toate lucrează în condiții de muncă forțată și de exploatare severă”.

Presa românească a criticat inerția autorităților române, având în vedere că situația se cunoștea înainte de articolul din presa britanică. Evenimentul Zilei a titrat «Ministrul pentru Românii de Pretutindeni a DORMIT în post în cazul conaţionalilor noştri EXPLOATAŢI în ITALIA», comentând faptul că deși deputatul PMP de Diaspora Doru Petrişor Coliu a depus încă din 6 martie o interpelare la Parlament prin care atrăgea atenţia asupra situaţiei românilor exploataţi pe câmpurile din Taranto, autorităţile de la Bucureşti au reacţionat abia luni 13 martie, prin Ministerul Afacerilor Externe şi marţi la nivelul premierului.
În interpelare, deputatul Coliu atrăgea atenţia că “pe 20 februarie 2017 prin intermediul unei conferinţe de presă, a fost adusă în atenţia tuturor situaţia unor muncitori agricoli români care au fost trataţi inuman de către angajator şi caporalii acestuia din Puglia. Trei bărbaţi şi două femei, muncitori în agricultură au fost exploataţi pe câmpuri şi sechestraţi într-o casă insalubră şi plină de şoareci şi broaşte, situate pe câmpurile din Ginosa (Taranto). Se presupune că în această casă mai sunt şi alţi lucrători români sosiţi în Italia prin intermediul unei societăţi care se ocupă cu traficul de forţă de muncă între România şi Italia”.
Gazeta Românească a scris nenumărate materiale despre situația critică în care se află conaționalii noștri în Sicilia, Puglia, Calabria, dar și în alte zone din Italia.
Sorin Cehan

Premierul Grindeanu: «Cei care lucrează în străinătate trebuie să se simtă apărați de statul român»

Denunțul tulburător al unei românce despre situația disperată a conaționalilor din Puglia: «Nimeni nu ştie de existenţa lor»

Ancheta/ Românce, sclave în Sicilia “cumpărate la pachet”

Sclavi pe plantaţiile din Sud. Lucrătorii români, pentru că sunt comunitari, sunt penalizaţi în plus

Solidaritate internaţională cu româncele sclave din Ragusa, unele ţări nu mai cumpără roşii din Sicilia

Oroare pe câmpurile din Ragusa, românce exploatate şi violate, denunţul revistei L’Espresso

Cazul miilor de românce violate în Sicilia a ajuns în Corriere: 6 avorturi pe săptămână. “Românii nu constituie o comunitate capabilă să se apere”

Cazul româncelor din Sicilia: politicienii italieni, interpelări în Parlament

Românce sclave la Ragusa, MAE: Ambasada şi Consulatul au demarat verificări, în regim de urgenţă, dar nu s-au înregistrat plângeri ale victimelor

Româncele sclave din Sicilia, reacţii: Scrisoare deschisă adresata preşedintelui şi candidaţilor la funcţia de preşedinte

Românce sclave în Sicilia, Leontin Cojocea (CASCRI) a prezentat un DENUNȚ la Parchetul din Ragusa

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version