Menu
in

Mimi Drăgan, „Mica Românie” din Setubal, Portugalia: «Am impresia că se ascunde ceva în spatele Congresului»

Mimi Drăgan, 41 ani, originară din Constanţa, rezidentă la Setubal, Portugalia, este Preşedinta asociaţiei „Mica Românie”.

«Eu am mai participat la o întâlnire a românilor de pretutindeni, în anul 2011, se numea atunci Forumul Românilor de Pretutindeni. După câte ştiu, mai există un eveniment de acest tip, destinat asociaţiilor, la începutul lunii august, organizat pe Litoral.

Ideea este bună şi ar trebui să aibă ca obiective schimbul de experienţe între asociaţii, idei noi privind bunăstarea, integrarea românilor de pretutindeni şi problemele de care se lovesc românii din toate ţările, nu numai din Republica Moldova.

Fac această specificaţie pentru că la Forumul din 2011 erau în număr majoritar. Ceea ce nu mi s-a părut normal e că s-a discutat doar despre ei, ceilalţi români din Italia, Spania, Franţa, SUA, etc. nici măcar nu au fost pomeniţi. Ceea ce a urmat nu mai ştiu pentru că după ce s-a încheiat prima zi de forum, m-am urcat în maşină şi am plecat spre Portugalia, foarte dezamăgită şi revoltată.

Premierul Victor Ponta la „Diaspora Estival”: „Congresul Românilor de pretutindeni va avea loc anul acesta”

Nu ştiu de ce am impresia că se ascunde ceva în spatele congresului ăsta, că e doar o cortina pe scenă politică. Cred că s-ar putea să nu mă înşel. În 2012 şi 2013 nicio asociaţie sau alt reprezentant din Portugalia nu au mai fost invitaţi să participe la acest tip de eveniment, au considerat ei ca în Portugalia sunt prea puţini imigranţi romani şi nu au nevoie să fie reprezentaţi.

Trebuie totuşi să amintesc celor care mai organizează asemenea întâlniri că în Portugalia sunt circa 38000 de români care trăiesc legal, au un loc de muncă legal, rezidenţă, dar cine ştie câţi sunt fără documente.

Mi-aş dori să particip doar ca să pot pune câteva întrebări politicienilor care îşi vor face apariţia acolo. Să îi şicanez un pic şi să îi deranjez ca să nu aibă nici ei viaţă liniştită. Dacă aş fi congresman mi-ar plăcea, în afară de propunerile de rigoare pentru legi în folosul comunităţilor româneşti, să organizez evenimente/acţiuni ca să poată uni cât mai mulţi romani, că tare sunt dezbinaţi, împrăştiaţi şi răi unul cu altul.

În privinţa selectării reprezentanţilor cred că ar trebui să se aibă în vedere cât de legaţi sunt de comunitatea din ţara respectivă şi realizările lor, ce au făcut ei pentru comunitatea românească din aceea ţară.

Pe cine aş propune eu? Din Italia, de la voi, de exemplu pe Vasile Bob … de la noi din Portugalia pe Elisabeta Necker, preşedinta asociaţiei „Doina”, din Algarve şi pe mine, preşedinta asociaţiei „Mică Românie”, din Setubal.

Aş mai adăuga ceva: pe scurt, un eveniment de acest tip implica automat politica, dar dacă e acea politică ce trage jarul pe turtă politicienilor şi nu a imigranţilor, mai bine să nu se mai organizeze nimic.»

Andi Rădiu

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version