in

Mihaela Colin-Cernitu, la al cincilea volum de poezii în Italia: „Trăim într-o Italie invidiată de toată lumea”

Evenimentul organizat la Abetone, în regiunea Toscana a avut şi o parte culturală, printre standurile prezentate fiind şi cele ale unor autori români din Italia. Printre aceştia s-a aflat Mihaela Colin-Cernitu, poetă, de 18 ani în Italia. A publicat mai multe cărţi în limbile română şi italiană, cu ultima, intitulată „Dansez geloasă pe fluturi”, fiind prezentă pe stand. Am rugat-o să ne povestească despre dragostea ei pentru poezie şi despre impresia pe care o are desrfe românii din Italia.

Mihaela Colin-Cernitu este originară din Craiova, absolventă a Facultăţii de litere, română şi franceză, Universitatea din Craiova. Încă din ţară şi-a început activitatea literară. „Am colaborat la Radio „Oltenia”, Craiova, la televiziunea locală „Terrasat” şi la reviste de literatură româneşti, cu poezii, eseuri şi cronici plastice. În limba română sunt prezentă în antologii literare şi am publicat următoarele volume: „Drum cu prioritate”, „Urmaşii”, „Luminez şi aştept”, „Desene” , „Scrisori din libertate”, „Scrisorile albastre” şi un volum de poveşti pentru copii „Visul pădurii”, şi-a început povestirea.

Românca este de 18 ani în Italia iar pasiunea pentru poezie şi literatură nu şi-a pierdut-o. „Din 1996 sunt în Italia, la Firenze, unde am cunoscut cenacluri literare de seamă, la unele particip şi acum: PIaneta Poesia, cu Franco Manescalchi, preşedinte, Academia „Vittorio Alfieri”, Cenaclul artiştilor de la Casa di Dante,Cabinetul Viesseux, Camerata dei poeţi. În Italia am avut ocazia să cunosc poeţi şi să traduc din operele lor în revistele româneşti din ţară: Tribuna, Ramuri, Luceafărul, Lamura, Mozaic, Vatră.” ne-a povestit Mihaela.

Am rugat-o să ne spună despre creaţiile sale. „Poeziile mele scrise în italiană sunt publicate în următoarele volume: Ancora, Arcul de triumf, Vorbe fără astâmpăr, în romană şi italiana, Pasta cu sufletul, scrisă împreună cu poeta florentină Liliana Ugolini şi pictoriţele Aurora Speranza şi Giovanna Ugolini şi în diverse antologii de poezie italiană. De curând am publicat la o editură craioveană Sitech, o culegere de poezii „Dansez geloasă pe fluturi.” a precizat ea.

„Pentru mine, poezia e a doua respiraţie”

„Am participat la un concurs de poezie în 2010, organizat de revista vâlceană STARPRESS, împreună cu asociaţia literară din Canada, clasificându-mă pe locul al doilea, din 6500 de concurenţi români din toată lumea.” a completat românca.

Mihaela Colin e o persoană sensibilă, îndrăgostită de poezie. „Scriu cu pasiune şi pentru mine poezia e a doua respiraţie. Orice fac în viaţa de zi cu zi, trec prin filtrul liric. Lumea poate fi deosebit de bună şi frumoasă, dacă ne-am opri să privim mai des unii în ochii celorlalţi. Am descoperi comorile care stau ascunse în sufletele noastre şi am privi la cer mai des,cum spunea minunată poeta Magda Isanos (1917-1944):

„Şi-mi pare aşa de trist că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate
şi celălalt şi-mi pare neinteles şi trist
că nu privim la cer mai des, că nu culegem flori şi nu zâmbim
noi, care aşa de repede murim.”

Românca a participat la evenimentul de la Abetone, unde şi-a putut prezenta cărţile. „În perioada 6 şi 7 septembrie, s-a desfăşurat la Abetone, în Toscana, o minunată activitate cultural-artistică românească. Muzica populară, jocurile de la noi de acasă, neuitate şi voia bună au animat publicul local. Participanţii erau români care au darul cântecului, cărora le place să joace şi să-şi aducă aminte că România este mereu cu ei, în suflet şi în fiecare activitate pe care o fac.

Abetone, pământ românesc – Staţiunea turistică din Toscana a devenit centrul comunităţii româneşti pentru două zile

Frumuseţile patriei, film la Abetone: „Vă prezint România sau aşa cum îmi place mie s-o numesc: Grădina lui Dumnezeu”

Organizatorii s-au zbătut să facă rost de sponsori, să se simtă în largul lor toţi invitaţii la această manifestare românească. Guvernul român va aplauda această întâlnire amical între români şi italieni, făcută fără să cerem nimic de la ţara-mamă…

Am întrebat-o ce părere are despre comunitatea românească din Italia şi care ar fi nevoile principale. „Părerea mea este că românii din străinătate au nevoie de legi serioase care să le protejeze drepturile, care să le dea demnitatea de romani, oriunde s-ar afla. Nu este drept să se vorbească urât de noi şi de ţara noastră, chiar dacă mai sunt câte unii, puţini la număr, care greşesc. Poate că nu au ce să mănânce şi atunci fură. Să putem munci în linişte, să câştigăm bani, că de-aia am plecat de acasă, să ne putem delecta în voie, în timpul liber, să arătăm lumii întregii comorile noastre de suflet şi neam românesc.

Trăim într-o ţară frumoasă şi primitoare, într-o Italie invidiată de lumea întreagă pentru artă şi oamenii ei amabili. Să ne bucurăm de toate acestea, avem nevoie şi de dumneavoastră, dragii noştri conducători!

În final ne-a rugat să publicăm un mesaj pentru guvernanţii din România: „Nu ne uitaţi, chiar dacă am plecat din ţară, noi suntem români, suntem ai voştri!

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Adrian Chifu: “Românii din Piemont penalizaţi de Guvern la alegerile prezidenţiale”

Sufletul pereților