Irena Cara
Pe 14 mai a avut loc o întâlnire a comunităţii românilor cu Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi soţia sa, Carmen Iohannis, veniţi pentru a vizita EXPO 2015.
O întâlnire care a fost ţinută în secret, ca de obicei, cu liste întocmite pe sub mână, din care, de data asta, am făcut şi eu parte. Mai mult din ambiţie, pentru că voiam să văd dacă e adevărat că faci parte din comunitate, doar dacă faci parte din vreo asociaţie. Auzisem de prea multe ori contestaţii, gen “de ce să îl implicăm pe cutare în proiectul ăsta? Nici măcar nu face parte din vreo asociaţie”.
Pe modelul P(ile) C(unostinte şi) R(elaţii), de care nu vrem deloc să ne dezbărăm. Ţin să precizez că nu am votat nici cu ăla, nici cu celălalt, din simplul motiv că eu nu mai votez de ceva ani buni la alegerile româneşti, mi-am tăiat singură acest drept, datorită faptului că nu am gânduri de întoarcere în România. În plus, nu mi-am reînnoit nici documentele româneşti, neavând această necesitate.
Cu toate acestea, am fost prezentă şi eu la această întâlnire.
Despre evenimentul în sine, discursul primarului oraşului Milano, Giuliano Pisapia, şi discursul Preşedintelui Iohannis deja s-a scris. Desigur, Preşedintele nostru a fost scurt şi la obiect, nu s-a pierdut în alambicuri “politiceşti”.
Mie personal mi s-a părut că a răspuns, în câteva cuvinte, la toate nemulţumirile pe care şi le exprimă toţi, în deplină libertate, cu limbaj mai mult sau mai puţin civilizat, prin bloguri, scrisorele deschise sau pe pagina Preşedintelui.
Cu alte cuvinte, le-a răspuns că ştie care sunt problemele care-i îngrijorează pe români: legea electorală şi votul în diaspora, pădurile, spitalele, şcolile.
Ştie că românii vor “pâine şi circ”, aceleaşi lucruri pe care ieri le blamau, când fostul preşedinte vorbea şi în numele altora. Dar Domnia Sa a promis o altfel de politică şi în limita legalităţii şi atribuţiilor Domniei Sale. Şi că nu le poate face singur, că fiecare are datoria de a ajuta ca România să poată avea o politică onestă şi politicieni curaţi.
Preşedintele m-a surprins cu vena sa umoristică. Ei bine, da, în ciuda celor care îl critică, în deschiderea discursului său, s-a adresat primarului Pisapia fără să citească şi a reuşit chiar să provoace râsete, când a spus că, fiind dumnealui primul preşedinte european în vizită la Expo 2015, reflectă realitatea primei comunităţi în Italia – cea românească. Apoi a reuşit să ne facă să zâmbim din nou, când i-a făcut complimente primarului pentru oraşul său, punându-l, totuşi, după oraşul dumnealui, Sibiu.
Doamna Carmen Iohannis, cea criticată de fashioniştii de duminică, era splendidă, îmbrăcată într-o rochiţă albă fără mâneci şi cu un simplu lantic cu cruciuliţă la gât. Rochia era deasupra genunchiului, tocurile nu foarte înalte, era fascinantă.
Morală: mie personal prestaţia lor mi-a plăcut şi n-am fost dezamăgită, cum mă aşteptam. Marea nemulţumire a evenimentului de ieri, însă, se referă la proasta organizare a evenimentului în sine, dar şi la gradul de civilizaţie a multora. Dacă italienii au avut o prestaţie excelentă, prin modul în care au gestionat securitatea Preşedintelui şi ospitalitatea evenimentului în hotel, nu putem spune acelaşi lucru despre români.
La intrarea în sala evenimentului, mi s-a controlat documentul, doar pentru a vedea dacă sunt pe listă. În rest, puteam intra cu un pistol sau chiar şi o bombă în geantă.
Odată ce am intrat, puteam ieşi şi intra de 10 ori, n-am văzut pe nimeni să dirijeze traficul pe acolo. Adică, după atâtea secrete, era de ajuns să mergi la hotel şi să intri ca la Carrefour.
Ajunsă în sală, am constatat că nu prevăzuseră niciun scaun, aşa că, până la sosirea preşedintelui, aveam deja băşici în tălpi. Sunt absolut convinsă că hotelul ar fi oferit scaune, dacă s-ar fi pus problema, pentru că nu eram pentru prima oară la un eveniment în acel hotel. În fond, nu au venit doar românii rezidenţi în Milano, ci au sosit chiar şi de la Torino, din Trentino, Toscana, Emilia Romagna etc.
Bineînţeles, vă puteţi imagina ce s-a întâmplat la sosirea cuplului prezidenţial: îngrămădeală ca la urs, nu mai avea nimeni mâinile libere ca să aplaude, era o pădure de telefoane, aparate foto, camere video şi bărbaţi vânjoşi, în timp ce femeile, mai firave şi mai scunde, n-aveau şanse să vadă decât reflexul în oglinzile din tavan.
Sunt conştientă că mulţi dintre noi eram pentru prima oară de faţă la un discurs al unui preşedinte de ţară, în afară de vizitele de tristă amintire la care nu zbura nici musca şi puteai să mori de mâncărime de nas, că nu te puteai scărpina. Totuşi, nici în democraţie nu e civilizat să te apuce vociferatul în timpul unui discurs. Să strigi “vrem să ne întoarcem acasă” sau “salvaţi pădurile”, în timp ce omul ăla, care e totuşi cea mai înaltă funcţie în stat, îşi ţine discursul într-un cadru oficial.
Ba chiar a mai şi sunat un telefon, în timpul discursului, deşi se spusese de două ori să le oprim soneriile. Norocosul, probabil era singurul care avea semnal, altfel cine ştie câte ar fi sunat!
După discurs, a avut loc un mic moment muzical, pian şi vioară, apoi cuplul prezidenţial a încercat să coboare de pe scenă, ca să ajungă la fiecare, să strângă mâini, să facă poze… Dar au putut?
Cefele late, la propriu şi la figurat, ale comunităţii, s-au îmbulzit peste ei şi nu i-a mai urnit nimeni de acolo. Au călcat picioare, au strivit corpuri, au dat coate-n gură, nu s-au uitat nici în stânga, nici în dreapta.
Eu însămi, la un moment dat, am fost strivită de o namilă care dădea cu spatele fără milă, ca s-o facă pe nevastă-sa să iasă din încrâncenare. Dacă aş fi fost însărcinată, vă jur că mi-ar fi ieşit copilul acolo fără dureri şi fără travaliu.
Dar să nu credeţi că doar bărbaţii s-au comportat aşa. S-au primit şi borsete peste gură şi îmbrânceli şi din partea “sexului frumos”. Am observat şi lipsa de bun simţ elementară de a duce un pahar, din care s-a băut apă, la gunoi, s-a aruncat pur şi simplu pe mochetă. Şi era chiar la picioarele unei controversate “reprezentante” care nu putea lipsi din post. Ca tot veni vorba, a existat şi un dressing code, dar nu prea l-au înţeles toţi.
Ne încăpăţânam să păstrăm tradiţii cu costume populare şi pâine şi sare, dar n-avem pic de bun simţ. Nici pentru un preşedinte, nici pentru cei care ne înconjoară. Am văzut şi femei cu tupeu care s-au strecurat în cordonul SPP-istilor, s-au băgat între Preşedinte şi soţie şi au făcut selfie, ca şi cum ar fi fost cu prietenii la un mic şi-o bere. Mai lipsea doar să-i ţină pe după gât şi să facă botul ţuguiat.
La un moment dat, doamna Carmen Iohannis a propus să facă poze de grup cu toţi, pe rând, aşa că s-au întors pe scenă, cu hoarda după ei. Un bărbat, cred din escortă, încerca să limiteze numărul de persoane, strigând “atât, că se rupe scena!” Dar cu cine să se înţeleagă? Se urcau pe toate părţile şi-şi propteau telefonul în faţă pentru selfie, împiedicându-i şi pe jurnalişti să facă pozele de rigoare.
Şi ne întoarcem la organizare. Se putea foarte bine forma o coadă, care putea fi dirijată, în grupuri restrânse, pe scenă pentru poză, după care să fie conduşi pe altă parte afară din scenă. Dar acest lucru ar fi fost posibil doar dacă ar fi existat o organizare de la început. Şi n-a fost! Mi-a plăcut, încă o dată de Klaus Iohannis, pentru că a rezistat eroic acestui val de nesimţire, păstrându-şi zâmbetul. Doar ce ne lăudase mai devreme!
Haosul în jurul Preşedintelui a dispărut, în momentul în care a apărut într-o sală alăturată cateringul. La ieşirea preşedintelui din hotel nu mai era niciun român înflăcărat, în afară de câţiva fotografi, plus un personaj dubios, cunoscut din cronica neagră, şi nişte “membri” din asociaţia lui de romi. Plus poliţia, care făcuse un cordon. Dar nu mai aveau nici de cine să-l apere, pentru că “felicitările, masa şi dansul” erau în altă parte.
Nu aş vrea, totuşi, să se înţeleagă că la această întâlnire a fost doar “asociaţia mârlanilor români din diaspora”. Au fost şi altfel de persoane, personalităţi afirmate, scriitori, artişti sau persoane simple şi cu bun simţ. Dar e un musai ca păduchii şi proasta organizare să iasă mereu în frunte, inclusiv la nivel înalt.
