Cu puțin timp înainte de Ziua Națională a României, Costi Ioniță a făcut echipă cu Vlăduța Lupău și Jador pentru a aduce un tribut personalităților marcante ale României. Piesa „Mare e lumea” se anunță un hit răsunător, scrie ProTV.ro
Piesa Mare e lumea, lansată joi, 25 noiembrie 2021, are toate șansele să fie ascultată cu mâna la inimă în fiecare an, în decembrie.
Vlăduța Lupău, Jador și Costi Ioniță, alături de Cream, Minodora și Diana Bucsa, și-au propus să ne reamintească cine sunt oamenii de geniu pe care trebuie să-i cinstim în fiecare zi.
Piesa Mare e lumea aduce un omagiu remarcabil unor personalități precum Mihai Eminescu – cel mai mare poet român, Petrache Poenaru – inventatorul stiloului, Constantin Brâncuși – cel mai mare sculptor român, Ion Cantacuzino – inventatorul vaccinului împotriva holerei.
Clipul piesei, lansat pe canalul de YouTube Forza Generation, a fost intens comentat de fani încă din primele minute.
„Atâta vreau să vă zic: Melodia asta va rupe România şi va atinge orice suflet”, a comentat un admirator.
„O melodie și un clip pentru sufletele tuturor ROMÂNILOR!”, a scris alt fan.
Cu câteva zile înainte de 1 Decembrie, piesa Mare e lumea este, poate, cel mai bun lucru pe care îl puteam primi cadou.
Vorbind despre piesă, Vlăduța Lupău declara că pentru ea e ca un imn.
„O să vă bucurați și o să simțiți fericire și mândrie ca sunteți români de fiecare dată când veți asculta piesa! Chiar și cei care vor intra de curioși o vor pune pe repet”, a scris artista, ieri, pe Instagram.
La rândul lui, Costi Ioniță i-a îndemnat pe fiecare dintre fanii români „să se filmeze pe această melodie când consideră ca este TARE”.