A fugit din Ucraina la Brescia, unde a fost primită în casa unde lucrase ca îngrijitoare.
Din Ucraina la Brescia în casa unde a fost îngrijitoare
Acum are 80 de ani. A rămas văduvă la 45 de ani cu trei copii. Lucrând de tânără și regăsindu-se la 55 de ani cu o pensie lunară de 50 de euro, a plecat la muncă în Italia. A fost „badantă” și i-a ajutat pe toți acasă: fii și fiice, gineri și nurori, nepoți și strănepoți.
Aventura ucrainencei Svitlana, de la Napoli până la granița cu România: ”Așa mi-am salvat părinții”
A obținut o pensie italiană de 60 de euro la vârsta de 65 de ani, a mai muncit pentru a crește pensia până la actuala valoare de 189 de euro. În sfârșit, a plecat în Ucraina în 2020, în pragul celor optzeci de ani, pentru a se reuni cu familia. Apoi, a venit Covidul. Acum, războiul. Și din nou – în grabă – s-a întors în Italia.
Mariya Tokaryeva este cel puțin la a cincea viață. S-a întors la Brescia miercuri după-amiază, împreună cu nora sa Irina, în vârstă de 35 de ani, și cu nepoata ei Karina, care a împlinit 7 ani (copiii și frații ei au fost chemați sub arme și nu pleacă de acolo).
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a trimis primul transport cu ajutoare către Ucraina
Fostă imigrantă ilegală
În 1999, Mariya a sosit ca imigrantă ilegală – apoi regularizată cu Sanatoria din 2001 – după o călătorie de patru zile cu autobuzul , care a părăsit orașul ei, Ternopil, sâmbătă, 26 februarie, în urma invaziei.
„Suntem aici și este în regulă, mulțumesc lui Dumnezeu. Toți oamenii cu care am lucrat mă sună pentru a afla cum sunt și să mă întrebe cum mă pot ajuta. Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc din suflet”.
Refugiații din Ucraina își pot aduce animalele de companie în Italia
Energia este aceeași ca întotdeauna, aceeași energie cu care și-a îngrijit bătrânii zi și noapte timp de peste douăzeci de ani. Până și zâmbetul este același: spontan, chiar și acum că persoana care ar trebui consolată este ea însăși.
Este oaspete în casa Lucianei Morzenti, asistent social profesionist, care a încredințat-o pe mama ei Ada în grija Mariyei timp de zece ani.
«Au o bunătate și o atenție față de lucruri și oameni care mă emoționează – spune Luciana ”.
„Ne-am făcut bagajele”
Vineri 25, când a izbucnit războiul, Mariya nu s-a gândit să fugă , pentru că în Ternopil nu există posturi militare, iar răul părea departe („Numai multe drone au zburat în oraș și apoi avem o pivniță pentru a ne ascunde”). Dar noaptea au sunat sirenele, exploziile din orașele din apropiere, geamurile sparte.
„Ne-am făcut bagajele și mulți dintre noi s-au urcat într-unul dintre autobuzele spre Polonia. Am stat la graniță douăsprezece ore. Multe femei, băieți și fete au trecut granița pe jos cu bagajele, abandonându-le pe pajiști când nu mai puteau. Copiii bolnavi plângeau, unii mureau… ».
Ajutorul polonezilor
Dincolo de graniță, un miraj: «Polezii ne pregătiseră mese cu mâncare și băuturi calde, apoi ne-au primit într-un centru din satul Lesznowola, lângă Varșovia. Lacrimile îmi vin gândindu-mă la cât de mult ne-au ajutat”.
„în 15 zile ne întoarcem”
„Dacă în cincisprezece zile totul se liniștește – explică Mariya – ne întoarcem în Ucraina. În rest, mi s-a propus deja să lucrez din nou aici ca îngrijitoare”. La optzeci de ani. „Este normal: toată lumea din Ucraina are o rudă în străinătate care ajută familia acasă.”, scrie Corriere della Sera.
