România s-a făcut de râs la Expo Milano 2015. Aceasta este concluzia aproape unanimă a tuturor articolelor apărute în presă și pe bloguri. Pavilionul României de la Expo arată jalnic, precum o pensiune sărăcăcioasă de la marginea unei autostrăzi.
Toată construcția, obiectele și produsele sunt de calitate îndoielnică, până și iile purtate de domnișoarele care îi întâmpină pe vizitatori arată ca niște cârpe cumpărate din târg.
Marius Tudosiei, specialist în artă culinară, relatează pe blogul personal despre neregulile găsite la stand pe data de 5 iunie.
EXPO Milano, România se face de râs. «În vitrină, văd doar o tavă cu chifle»
«Aș vrea să vă povestesc starea pavilionului în 5 iunie. Două hostese plasate la intrare abia răspundeau la salut. Pe scaunele dintr-un plastic ieftin și prost, ca la un birt de țară, câțiva oameni în vârstă se adăpostiseră de soare. Priveau niște imagini despre „frumusețile României” – într-un colaj în care erau înghesuite, de-a valma, obiceiuri de vară și de iarnă la țară, imagini de prin păduri (puteau fi din orice pădure), niște pescari la treabă și alte asemenea. Succesiunea lor nu m-a ajutat să descopăr logica în care erau puse. N-am descoperit-o nici în mixul de melodii, ba chiar mă gândeam că „Drumurile noastre toate” s-ar putea să nu impresioneze străinii.
În spatele ecranului, pe culoar, parchetul se umflase: am mers ca pe o saltea de apă. O bucată de parchet ieșise din linie – dacă nu mă împiedicam de ea, n-aș fi remarcat- o. Eram cu ochii pironiți pe un raft complet gol. Acolo, în acele multe alveole, mă așteptam să văd câteva zeci de vinuri românești bune și excepționale. Am văzut doar două ghivece stinghere cu flori roz. Alte ghivece (doar 3) tronau pe vârful Pavilionului României. Erau cu viță de vie. Moartă. Uscată. “, a scris Tudosiei pe blogul său.
«Am urcat temător spre restaurant. Auzisem de la alţi români că nu e chiar bine, dar nu mă aşteptăm să să fiu sugrumat de indignare. Va fac un scurt inventar, pe care l-am şi ilustrat foto.
„La băuturi – berea Servus la doză de aluminiu de 500 ml şi vinul Castel Stârmină. Atât. Atât s-a putut. Despre mâncare – şi asta e motivul principal pentru care vă scriu: mi-a venit să întru în pământ de ruşine!”
Am găsit aşa: 3-4 sarmale pe o farfurie cu aproximativ 400 g de mămăligă (total disproporţionat – ştiind că făină de porumb are un indice glicemic mare, iar noi ne aflăm într-o expoziţie care atinge subiectul combaterii obezităţii), o tocană de cartofi cu fasole verde şi o varză (sau poate fasole, cine putea să-şi dea seama?!) pe care trona o bucată meschină de cârnat. Un ciot. Mai jos, într-o farfurie, o spumă pe care am suspectat-o că e salată de icre de la găletuşa în care se ascundea sub trei grisine din foietaj şi trei jumătăţi de felie de roşie. Şi asta era tot. Atât s-a putut!
„Deserturile m-au uimit definitiv: un soi de plăcintă rulată cu dovleac sau mere, 14 mere coapte pudrate cu zahăr şi (deşi n-am înţeles rolul lor acolo), nişte chifle albe (din soiul celor congelate şi ulterior coapte) prinse sub o folie alimentară. Atât s-a putut.”
România mea nu arată aşa. Dar deloc! România mea are oameni frumoşi şi pricepuţi. Oameni care ştiu să facă mult din puţin mai ales când vine vorba despre mâncare. Oameni care ar putea oferi celorlalţi înţelepciune din puţinul nostru.
Am plecat cu lacrimi în ochi din marele Pavilion al României. Jenat, stânjenit, umilit, pus la colţ! Mi-am dat seama – o dată în plus – de unde vine diferenţa asta pe care o tot simţeam că un hău între naţiunile mari, vizionare, care ajung să conducă lumea şi naţiunile mici, fără aspiraţii şi fără mândrie. Diferenţa asta vine din implicarea şi preocuparea oamenilor pentru ceea ce fac.
Puteam să plasez participarea României la Expo Milano în aceeaşi linie cu toate celelalte anti-performanţe ale ţării. O puteam aşeza pe raftul cu autostrăzi, educaţie, cercetare, cultură. O puteam pune pe acel nefericit raft echichetat cu “Atât s-a putut!”.»