Maria Ungurean este o tânără care a sosit în Italia împreună cu părinţii, a frecventat şcolile italiene şi s-a integrat în societatea italiană. Pentru ea, Torino este oraş de suflet, casă, locul unde vrea să crească profesional şi uman. Acolo a decis să se implice în politică. Va candida pentru un loc de consilier în circumscripţia 6 Torino, la viitoarele alegeri din primăvară.
Maria, spune-ne câteva lucruri despre tine. Prezintă-te, pe scurt, cititorilor noştri
«Înainte de a mă prezenta vreau să vă mulţumesc pentru ideea de a discuta, împreună, despre tinerii români, despre viitorul lor, despre valorile noastre şi despre tot ceea ce ne defineşte ca români, în ţara de adopţie.
„Tara de adopţie”, este doar un fel de a spune, pentru că, în realitate, Italia este singura ţară pentru cei mai mulţi tineri români, pentru noi, cei care suntem fiii şi fiicele primei generaţii de imigranţi. Este singura ţară, chiar dacă părinţii noştri ne-au adus aici în copilărie sau la începutul adolescenţei. Pentru mine, care am urmat şcoala generală, liceul şi, acum, facultatea aici, Torino este oraşul în care am crescut şi m-am format.
Da-ţi-mi voie să mă prezint în câteva cuvinte: mă numesc Maria Ungurean şi am 24 de ani. Aşa cum spuneam, am studiat la Torino, iar în prezent urmez cursurile Facultăţii de Cultură, Politica şi Societate în cadrul Universităţii din Torino.
Particip, de câte ori am ocazia, la evenimentele comunităţii noastre şi îmi port cu mândrie originile şi cultura în care m-am născut. Provin dintr-o familie cu trei copii, eu fiind cea mai mare. Încă din clasele mai mici am dovedit o înclinaţie către ştiinţele umaniste, astfel încât m-am orientat către partea socială. Visul meu este să lucrez pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii celor care trăiesc în oraşul nostru. Să pot contribui la ameliorarea condiţiilor şi să fiu acolo unde, social vorbind, e nevoie de o mână de ajutor.»
Cum e viaţa unui tânăr român, a unei tinere românce, la Torino? Cum o trăieşti tu?
«Din punctul meu de vedere, e că viaţa perfect normală a oricărui tânăr. Sunt cei care preferă divertismentul, sunt cei care preferă să se implice în multe acţiuni sociale şi, normal, sunt şi cei care petrec timpul într-un cerc mai restrâns de prieteni, cunoştinţe. Din fericire, aceştia din urmă sunt mai puţini, tinerii români fiind foarte sociabili şi se integrează uşor. Când studiezi şi creşti aici, ieşi în evidenţă ca român doar dacă vrei tu asta, în rest te poţi integra perfect. Cum e şi normal, până la urmă, Torino este casa noastră, iar acasă trebuie să te simţi în siguranţă, relaxat şi bine-dispus.
Normal, sunt şi cazuri mai puţin plăcute, când cineva ori nu reuşeşte să se integreze, ori are ghinionul să întâlnească persoane limitate sau rău-voitoare. Din fericire, aceste cazuri sunt destul de izolate. Cineva spunea: pentru a dansa, trebuie să te ridici de pe scaun. Aşa e şi cu integrarea tinerilor: pentru a te integra cât mai bine, trebuie să îţi doreşti asta, să renunţi tu în primul rând la prejudecăţi şi teama şi să te alături celorlalţi tineri, italieni sau străini. Sunt o mulţime de ocazii şi de oportunităţi pentru a face asta: de la asociaţii de voluntariat serioase până la diverse spaţii de socializare mai mult sau mai puţin formale. Totul e să vrei.»
Ce îmi poţi spune despre voluntariat, despre asociaţiile româneşti, despre comunitatea noastră?
«În primul rând, pot spune că îmi place să mă implic în orice acţiune prin care ajutăm românii. Am avut plăcerea şi onoarea de a fi implicată în proiecte, cu diverse asociaţii româneşti, în care am dat o mână de ajutor, concretă, conaţionalilor noştri. Nu vreau să dau nume de asociaţii pentru a nu discrimina pe nimeni şi pentru a nu uita pe cineva. Dar pot spune că există la Torino asociaţii româneşti care se implica real, cu adevărat, care, în mica lor realitate, pun suflet şi organizează evenimente frumoase.
Există oameni cărora le pasă cu adevărat de comunitate şi care îşi oferă serviciile sau ajutorul fără a cere nimic în schimb. Adevăratele acţiuni frumoase, făcute din tot sufletul, nu se bucura de aceeaşi vizibilitatea că faptele negative. Sunt unii care au interesul că faptele bune să rămână necunoascute. Dar, din fericire, ajutorul nostru este apreciat în primul rând de romanii la care ajungem. Şi asta e cel mai important, să primeşti aprecierea celui pe care îl ajuţi. Este răsplata cea mai mare. Satisfacţia cea mai mare o ai când vezi mulţumirea din ochii omului căruia i-ai dat un pachet de mâncare atunci când are nevoie, când l-ai îndrumat sau i-ai dat informaţia care îi rezolva problema, când îl asculţi atunci când simte nevoia să vorbească, din suflet, unei alte persoane. Viaţa de imigrant este grea, plină de încercări, iar rolul nostru, al celor care facem voluntariat adevărat şi lucram cu oamenii, este de a le uşura măcar cu puţin, povară.
Eu, Maria Ungurean, intenţionez să fac asta în continuare. Voi face voluntariat şi voi da o mână de ajutor oricărei persoane care o va cere, atât timp cât îmi va sta în putere. Cred foarte mult în acţiunile sociale pozitive şi sunt convinsă că doar noi hotărâm dacă ne vom îmbunătăţi viaţa. Nu va veni nimeni, din afară, să ne ofere condiţii mai bune sau să ne facă favoruri. Noi, prin forţele noastre, cu inteligenţa şi multă hotărâre, trebuie să ne mişcăm şi să ne facem viaţa mai bună.»
Cum crezi tu, concret, că ne-am putea îmbunătăţi viaţa? Tu ar trebui să ştii cel mai bine, pentru care eşti la vârsta la care deja ai un plan foarte clar în minte. Ce ar trebui să facă tinerii români din Torino?
«Tinerii români din Torino, înainte de orice, trăiesc în acest oraş. Iar acest oraş le oferă educaţie, condiţii decente de viaţă, condiţii pentru a se forma profesional şi pentru a creşte. Când o ducem prea bine uitam cât de rău au trăit alţii sau nu ne interesează de dramele din locuri, tari, îndepărtate.
Dar dacă ne oprim, pentru o clipă, şi privim în jur, ne dăm seama cât de norocoşi suntem, cu toate nemulţumirile sau neajunsurile pe care credem că le avem. Suntem într-un moment istoric plin de conflicte, crize şi războaie. În ţări vecine oamenii mor în atentate teroriste. În apele mărilor noastre copiii altor ţări mor înecaţi încercând să ajungă aici. La Torino, noi nu avem nici atentate teroriste, nici război, nici copii care mor în condiţii mizerabile. Oraşul ne protejează şi ne oferă un viitor. Mai ales nouă, tinerilor. Oraşul îşi dă seama că trebuie să investească în viitor, în tineri.
Dacă vorbim de tinerii români, ei au avantajul bogăţiei culturale care vine din două lumi. Ei pot profita atât de contactele şi moştenirea comunităţii româneşti, cât şi de resursele oferite de societatea gazdă, de mama adoptivă. Din păcate, tinerii români nu au un exemplu prea bun din partea seniorilor comunităţii, care timp de aproape 10 ani n-au reuşit să se unească, să îşi pune forţele împreună. Dar, din fericire, tinerii români pot învăţa din experienţa celor mai în vârstă şi pot face pasul următor: colaborarea, urmărirea unui scop comun. Care este acest scop? Simplu: îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru ei şi, implicit, pentru comunitatea noastră. Cum se face acest lucru? Răspunsul nu mai este la fel de simplu, dar e la fel de clar: prin folosirea oricărei oportunităţi şi informaţii. Cine o poate face? Evident, toţi noi, fiecare acţionând în direcţia sau în domeniul pe care se simte stăpân sau în care vrea să devină super-specialist.
Discuţia este foarte lungă şi ne-ar trebui un articol întreg doar pentru aceste aspecte. Dar îi invit pe toţi cei interesaţi să mă contacteze prin Facebook, unde pot fi găsită cu numele meu: Maria Ungurean. Vă stau la dispoziţie cu orice detalii sau informaţie aveţi nevoie.»
Unde te vezi peste cinci ani? Ce crezi că vei face?
«Planul meu este să fiu, în continuare, activă pe latura intervenţiilor sociale. Peste cinci ani mă văd într-o structură care să faciliteze românilor nu doar integrarea, ci dezvoltarea, umană, economică, socială. Este un plan ambiţios, dar sunt convinsă că voi reuşi.
Spre deosebire de alţii, eu sunt optimistă în ceea ce priveşte viitorul comunităţii româneşti. Eu cred în tineri, în cei de vârsta mea şi, mai ales în cei mai tineri. Nu sunt naivă şi ştiu că majoritatea nu sunt obişnuiţi să se implice social, să colaboreze. Însă, fără grabă şi exemple concrete, pozitive, cei mai mulţi vor înţelege şi vor sprijini, în felul lor creşterea noastră, ca şi comunitate. <è> Pe scurt, ca să-ţi răspund la întrebare, peste cinci ani mă văd în cadrul unei echipe de tineri români care vor fi un punct de reper în comunitatea noastră, un punct de referinţă unde toţi românii vor şti că pot obţine ajutor, indiferent de ce problemă ar avea. Facem parte dintr-o pătură socială care tehnic se va numi „emigranţi de a doua generaţie” însă concret vom fi torinezi în toată regula iar de noi va depinde soarta oraşului.»
Cristian Gaiţă, Torino