Manuela Pană este fragilă şi suavă, la fel ca şi poezia ei. Este originară din Timişoara, are 38 de ani şi a venit in Italia in 1992, imediat după absolvirea liceului, cu viză de studii. A crescut fără tată, iar despre mamă preferă să nu vorbească. A trebuit să ia singură viaţa ȋn piept, să muncească, să ȋnveţe, să işi ajute fraţii rămaşi ȋn România. Are doi ani de activitate literară, ȋn care a cules o diplomă dupa alta.Face parte din antologia poeţilor italieni şi a publicat deja prima carte de poezii, “Radici d'anima”.
Manuela ȋmi povesteşte prima ei impresie ȋn Italia: «Într-un amurg splendid am văzut ȋn depărtare luminile oraşului visat, oraşul pe care o lume ȋntreagă ȋl numeşte "leagănul culturii". A fost o emoţie de nedescris, o emoţie pe care din când ȋn când o retrăiesc atunci când pe seară privesc Florenţa de la vreo terasă ȋnaltă de la Piazzale Michelangelo sau de la Fiesole.»
Manuelei nu i-a fost greu să ȋnveţe limba. În România facuse Colegiul Diaconovici Loga, "unde timişorenii ştiu ce şcoală se facea. Pe acele vremuri nici nu ştiu dacă se găseau dicţionare de italiană. Eu am plecat de acasă am avut noroc. Am ȋntâlnit mereu persoane care m-au apreciat şi ajutat."
Fostă chelneriţă
A trebuit de la ȋnceput să muncească şi să studieze: «Când am ajuns eu ȋn Italia nu erau prea mulţi străini. Am ȋnceput lucrând chelneriţă la un restaurant ȋn spatele Domului. Era foare greu. Ore multe, plată mică şi timpul pentru studiu foarte puţin. Îmi amintesc că mergeam la ateneul din Piaza Brunelleschi, şi de multe ori adormeam cu capul pe masă. Atunci mi-am cumpărat un mic casetofon care ȋnregistra ca să pot să ascult lecţiile acasă.»
Episoade de rasism? «Au fost, de puţine ori, dar au fost. S-a ȋntâmplat să ȋntâlnesc prejudecăţi şi să fiu privită cu suspiciune. Într-o zi, o doamnă mi-a spus: "Voi, cei ce veniţi din ţările comuniste, nici nu ştiţi ce e munca şi nici chef de lucru nu aveţi".
Nu ştiam ȋncă bine să mă exprim şi de caracter nu ȋmi place să răspund urât. Dar aşa de tare mi-au rămas ȋntipărite ȋn minte acele cuvinte ȋncât mi-au devenit un leitmotiv. Mi-am spus: vă voi demonstra că nu este aşa cum gândiţi voi. Vă voi demonstra că pot mult mai mult decât să port o farfurie la masă, să spăl un vas, să calc o camaşă sau să spăl un wc.»
“La pri
mirea premiului, am plâns de două ori: o dată de bucurie, a doua oară pentru că nu am pe nimeni să se bucure ȋmpreună cu mine”
Cea mai mare ȋmplinire este primul volum de poezii scris ȋn limba italiană, "Radici d' anima". Manuela a ȋnceput să scrie acum doi ani, fiind remarcată de un critic literar.
Manuela este modestă: «Eu nu aş fi crezut niciodată că voi putea primi vreo recunoaştere. Dar pe unde am participat de atunci, am câştigat mai peste tot. Dar cel mai frumos premiu a fost anul acesta ȋn iunie, când am primit premiul absolut al juriului pentru prima mea carte editată. Am plâns de bucurie. A fost prima dată ȋn viaţă când am plâns de bucurie. Eu sunt mai plângăcioasă din fire. Plâng de două ori pentru fiecare premiu pe care ȋl primesc. O dată de bucurie şi a doua oară pentru că nu am pe nimeni care să se bucure ȋmpreună cu mine. În drumul spre casă e un ritual deja. Am o bucurie care ȋmi face să ȋmi explodeze sufletul şi, ȋn acelaşi timp o durere sfâşietoare pentru că atunci când mă ȋntorc acasă, aşez noul trofeu lângă toate celelalte şi conştientizez că nimănui nu-i pasă de bucuria mea. Şi retrăiesc mereu acelaşi sentiment de abandon şi mă gândesc că dacă părinţilor mei nu le-a păsat de mine, ce să mă aştept de la străini…»
S-a sacrificat pentru a-şi ajuta fraţii
Manuela a trebuit să renunţe la facultate pentru a-şi ajuta fraţii rămaşi ȋn ţară. O soră lucrează ȋn Canada la o bancă, un alt frate mai mic, la 25 de ani este şef de producţie la o reţea de magazine alimentare. Se bucură că sacrificiile ei nu au fost ȋn zadar. Fraţii săi nu ar fi putut supravieţui fără ajutorul Manuelei: rămăseseră pe drumuri.
In prezent Manuela are două vieţi. Într-una, este responsabila unui magazin alimentar. Tot ȋn această viaţă a lucrat ca babysitter, chelneriţă, a făcut curăţenie. În timpul liber face voluntariat ȋn Misericordia (oraşul unde locuieşte) şi este donatoare de sânge….În cealaltă viaţă culege diplome şi trofee, ȋntră ȋn antologiile italiene de poeţi sau ȋn dicţionare unde este trecută cu titulatura de "scriitor contemporan ȋn literatura italiană."
Planuri de viitor
Are ȋn lucru un nou roman. O aşteaptă o toamnă bogată şi o propunere pentru o colaborare cu o importantă asociaţie culturală din Florenţa. Manuela este deja membră activă ȋn asociaţia culturală din Florenţa "Giglio Blu" şi "la Camerata dei poeti", unul dintre cele mai importante organisme de cultură din oraş.
Ruxandra Drăgoescu
Mai multe informaţii: www.manuelapana.it/blog
