Asociația „Bambini Allegri” (Copiii veseli) din Palermo, Italia a fost înființată anul trecut. Președintele asociației, Mihai Stefan Dumitru, a declarat că după 15 ani de ședere în Italia și-a dat seama împreună cu alte familii cu copii că nu există o asociație românească de voluntariat care să desfășoare activități axate pe educația multiculturală a minorilor proveniți din familiile românilor aflați temporar la muncă în străinatate sau a copiilor proveniți din familiile mixte.
Dificultățile părinților de a găsi un mod plăcut și educativ pentru petrecerea timpului liber nu erau puține fiindcă implicau costuri deloc neglijabile.
Înscrierea copiilor la activități extrașcolare-sport, spre exemplu, cu un cost lunar de minim 40 de euro sau la o școală de muzică sau pictură privată, erau singurele alternative, însă toate acestea erau programate în timpul săptămânii, astfel încât sâmbata sau duminica rămâneau libere doar pentru teme și poate pentru joacă.
Ca soluție practică, Mihai Ștefan Dumitru împreună cu un grup de părinți au decis înființarea acestei asociații, cu un program de week-end; copiii sunt aduși de părinți și pentru câteva ore într-un spațiu adecvat, exersează împreună cu cele două profesoare diverse melodii de canto, cântece populare românești sau italiene, desenează sau se joacă împreună.
Cu prilejul sărbătorilor, programul lor se diversifică și intensifică, fiind de multe ori invitați să susțină mici concerte.
„Suntem încântați de succesul și bucuria lor. Considerăm că asociația este deosebit de folositoare în societatea multiculturală palermitană”, a adăugat Mihai Ștefan Dumitru.
Cum și unde se pot înscrie copiii români?
«Programul asociației se desfășoară în fiecare sâmbătă, cu începere de la ora 8 până la ora 14, având laboratoare de desen, muzică și literatură. Copiii pot fi înscriși de către părinți, în Via Tavola Tonda 23, fiind acceptați cei cu vârste între 5 și 18 ani; părinții pot completa înscriere on/line completând un formular pe care îl vor trimite la adresa de e-mail [email protected] , iar pentru informații suplimentare pot suna la numărul de telefon 3285585187. De asemenea, puteți să ne urmăriți pe pagina de Facebook, Bambini Allegri ODV.»
Ce program de activități aveți sâmbata dimineața?
«Părinții au decis ca doamnele profesoare Oana Petronela Romedea și Nicoleta Bahrim să se ocupe de seminariile educative tematice, dumnealor fiind imediat îndrăgite. Le suntem profund recunoscători pentru sacrificiile și generozitatea lor.
Copiii sunt veseli și fericiți. Observăm că educația lor în limba maternă este complexă, familiile de origine fiind din toate regiunile țării. Astfel melodiile populare pe care copiii le învață sunt din toate regiunile. În plus, copiii au învățat colinde. De asemenea, melodiile tradiționale în dialectul sicilian sunt foarte gustate de publicul italian; astfel integrarea este perfectă. Orice idee este discutată cu părinții.»
Autoritățile italiene vă sprijină? În ce mod?
«Da, avem porțile deschise. Suntem ajutați în privința spațiului în care ne desfășurăm activitatea/respectiv sala de repetiții și permanent suntem invitați la evenimente și concerte. Avem încredere și profităm de experiența lor în voluntariat, precum și în personalul calificat pe care îl întâlnim în organizarea evenimentelor.
Sperăm să reușim să ne facem cunoscuți și să fim apreciați pentru eforturile noastre. Am participat de la începutul anului săptămânal la repetiții, în sălile oferite de Primaria Palermo cu un grup de 25 de copii, cu vârste cuprinse între cinci și treisprezece ani; am organizat mini spectacole de cântece și dansuri populare românești, îmbracați tradițional în Grădina Engleză din Palermo, stârnind curiozitatea publicului italian sau a turiștilor aflați în trecere prin Sicilia, dovedind că multiculturalitatea este prezentă pe insulă.
Am organizat un spectacol la Centrul Cultural Zisa din Palermo cu 30 de copii, fiind aplaudați de peste 200 de spectatori. De Paște am organizat un spectacol cu tematică religioasă. De asemenea, am participat la activități de ludotecă organizate împreună cu Cavalieri Templari Onlus din Palermo împreună cu alte asociații. Mete Onlus ne-a invitat să prezentăm un spectacol teatral la Taormina, și mai apoi la Teatrul della Verdura din Palermo.
Copiii s-au distrat grozav. La comemorarea a 200 de ani de la nașterea lui Nicolae Bălcescu, asociația noastră a pregătit un moment artistic cu poesii și cântece patriotice, desfășurat în Grădina Garibaldi din Palermo. »
Pregătiți noi proiecte?
«Acum pregătim un spectacol de colinde pentru sărbătorile de Crăciun și anul nou. Scopurile noastre sunt păstrarea vie a tradițiilor populare, cunoașterea limbii române, extrem de folositoare pentru a păstra vie relația cu țara de origine, cu bunicii, în mod special.
Noi, părinții, ne gândim adeseori că ne vom întoarce acasă. Copiii noștri vor fi bilingvi, vor avea un bogat bagaj de cunoștințe și experiențe, pentru care ne vor fi recunoscători. Noi ne facem datoria cu bucurie. Aș vrea să mulțumesc familiilor Petrea, Beldiman, Ianos, Siminiceanu, Mărgineanu și Sârbu care ne ajută și își aduc copiii la toate activitățile, contribuind la buna desfășurare a programelor noastre. Așteptăm cu drag să se înscrie și alți membri, comunitatea românească din Palermo fiind alcătuită din peste 4000 de persoane! Felicităm mamele și tații care își aduc proprii fii și fiice într-un mic spațiu românesc dar plin de suflet.
Vă invităm la concertul de 8 decembrie, intitulat „Mândru că sunt român”, a doua ediție, de la ora 13.30, în Via dello Spezio, nr.43, în sala festivă a Bisericii Valdeze din Palermo.»
Crina Suceveanu
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ