Menu
in

Magazin românesc la Rovereto

O româncă din Rovereto, Cristina Horea, a deschis de curând un magazin alimentar cu produse tradiţionale. Despre iniţiativa româncei a scris şi publicaţia locală “Il Trentino”, care a precizat că este primul magazin cu produse româneşti din localitate şi din întreaga zonă Lagarina, în care trăiesc peste 7500 de români.

Aici, în magazinul “România”, se pot găsi produse tipice proaspete şi ambalate, vinuri, lichioruri şi produse de artizanat. Clienţii sunt întâmpinaţi de două tinere vânzătoare, Giorgiana Frasineanu, originară din Braşov şi Sorina Ivana Zbirce, din Oradea. Entuziasmul proprietarei, Cristina, este surprinzător, mai ales pentru că a decis să-şi deschidă activitatea pe timp de criză.

“La Roveretto sunt mulţi români care, înainte, trebuiau să meargă tocmai până la Trento pentru a găsi un magazin cu produsele noastre, de aceea am decis să ne apropiem noi de clienţi. Apoi, mi-aş dori să am şi clienţi italieni, deoarece sunt sigură că sunt deja mulţi care cunosc şi apreciază bucătăria noastră.

Povestea Cristinei, scrie Il Trentino, nu e doar cea a unei întreprinzătoare, ci şi cea a une tinere care, de mulţi ani, face o muncă nu tocmai feminină: “De cincisprezece ani lucrez ca măcelar pe cont propriu la Mezzolombardo. E o muncă un pic ciudată pentru o femeie, dar am învăţat din mers şi aşa am reuşit să îmi realizez visul, acela de a deschide o activitate comercială”.

În măcelăria ei din Mezzolombardo, Cristina vinde deja produse româneşti, aceleaşi pe care le propune acum la Rovereto: “La început, chiar clienţii mei erau cei care cereau produse româneşti, nu doar carne, ingrediente mai greu de găsit, dacă nu imposibil. Aşa am început să le introduc în vitrină. La început erau numai românii cei care le cumpărau, apoi au început să le ceară şi italienii şi mi-a făcut multă plăcere”.

Cristina este mândră de activitatea ei, mai ales pentru că este convinsă că magazinul ar putea deveni un punct de referinţă pentru comunitatea de conaţionali: “este important, apoi, să menţii legătura cu propriile origini şi din acest punt de vedere bucătăria tradiţională are un rol fundamental”.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version