in

Maestrul Constantin Udroiu: „Romanii au colonizat Dacia și acum noi ne întoarcem să colonizăm Italia”

La 83 de ani pictorul român, Constantin Udroiu, stabilit din anul 1971 în Italia, predă și în prezent cursuri de artă, gravură și pictură. Elevi săi sunt de toate vârstele și de toate naționalitățile.

L-am reîntâlnit pe maestrul Constantin Udroiu în saloanele parohiei Santa Croce din localitatea Passo Corese (Fara in Sabina, provincia Rieti, Lazio), în data de 15 septembrie, la vernisajul unei expoziții cu lucrările studenților școlii de arta „Nikopeia” din anul școlar 2012-2013.

M-a surprins foarte mult felul în care, după 21 de ani de când predă în acea școala, Constantin Udroiu se emoționează mai mult decât elevii săi la înmânarea diplomelor de absolvire.

Vorbește despre fiecare în parte. Știe tot despre ei: studiile făcute până în prezent, lucrările, familia. Mai mult de atât, are elevi cu vârste diferite, de la cei mici, de 4 – 5 ani, până la cei de peste 50 de ani. Maestrul este mândru de fiecare dintre ei.

Diplomele au fost înmânate celor 20 de studenți absolvenți ai anilor I-II-III de viceprimarul localității Fara in Sabina, Mauro Pinzari, în vreme ce cei 10 copii de la categoria „juniores” (anii I-II) au primit diplomele de la ambasadorul României în Italia, Dana Manuela Constantinescu.

La eveniment a fost prezent si Ambasadorul României pe lângă Sf. Scaun, Bogdan Tătaru-Cazaban, precum și consilierul pe cultura, turism, tineret, identitate si tradiții populare de la Primaria din Fara in Sabina, Antonino La Torre.

„Îl avem pe maestrul Constantin Udroiu care pentru noi este ca o icoană a culturii noastre, este termenul cel mai potrivit. Datorită lui noi avem aceasta posibilitate de a organiza astfel de evenimente aici, la Passo Corese”, mărturisește consilierul Antonio La Torre.

„Acest atelier de artă de la școala Nikopeia nu reprezintă doar o întâlnire culturală în pictură, ci reprezintă mai mult o confruntare între culturi, deoarece cu maestrul Constantin Udroiu se vorbește nu numai despre pictură, ci se poate vorbi și despre cultura sa, despre cultura țării sale natale. Deci pentru noi este o onoare să avem un profesor atât de deosebit printre noi”, mai completează Antonio La Torre.

Constantin Udroiu s-a născut la București în 1930, dar din anul 1971 trăiește și pictează la Roma. Profund legat de tradiția culturală a țării sale, Constantin Udroiu este un pictor de icoane bine cunoscut în mediile artistice italiene. Profesor la Universitatea din București, a fost arestat și condamnat de regimul comunist la 22 de ani de închisoare, de unde a fost eliberat după 10 ani (1954-1964).

Dintre expozițiile personale (peste 200) cele mai semnificative au avut loc la Paris, Lutry, Avignon, Amsterdam, Bordeaux, Carpentras, Atena, Barcelona, Lisabona, iar după căderea regimului comunist în România la București, Târgoviște, Cluj.

Constantin Udroiu este membru în senatul Accademiei Internaționale de Artă Modernă din Roma, iar în prezent, chiar la 83 de ani, predă, la Scoala de arte Nikopedia din Passo Corese, de lângă capitala italiană.

Maestrul Constantin Udroiu vorbește numai despre elevii săi, în număr de 90, despre lucrările lor și abia la final amintește și de expozițiile sale.

Mare maestru al artei bizantine, Constantin Udroiu este unul dintre cei mai fertili artiști ai diasporei române. Recurgând la o cromatică solară, artistul a păstrat în opera sa un loc central icoanei bizantine și propriei românități.

„Am făcut o serie de expoziții anii trecuți, «Lăcașuri de închinăciune din România și Italia». Primul era din țara Plaiurilor.” își amintește profesorul.

Constantin Udroiu recunoaște că se gândește cu nostalgie la „acasă”, „acasă de la București”, de unde a plecat în 1971.

„Îmi lipsește, dar la un moment dat când m-am întors acasă, după căderea comunismului, m-am simțit străin. Te întorci pe strada unde te-ai născut și vezi că nu te mai cunoaște nici unul. Nici tu nu-i mai cunoști.

Lucrurile s-au schimbat. S-a schimbat arhitectura. În plus sunt prieteni care ne-au tratat mai rău pe faptul că am plecat din țară” povestește cu regret maestrul.

Țara nu i-a lipsit însă atât de mult, deoarece, fiind căsătorit cu Luisa Valmarin, profesora de limba și literatura română de la Universitatea La Sapienza din Roma, a fost tot timpul la curent cu ceea ce se întâmpla în țară și a avut astfel posibilitatea să-i cunoască pe scriitorii contemporani.

Referitor la valul de români care au venit în ultimii ani în Italia, maestrul consideră că aceștia se vor întoarce la un moment dat acasă, în România. „Romanii, cetățenii Romei, au colonizat Dacia și acum noi ne întoarcem să colonizăm Italia. Aici în satul Passo Corese sunt circa 300 de români. în satele din împrejur, la școlile primare sunt câteva sute de elevi. A doua limba care se vorbește și pe care o aud în tren, în autobuz, pe stradă, este româna. La toate intersecțiile găsești magazine românești”, observă Constantin Udroiu.

Tocmai de aceea maestru încearcă să deschidă, cu sprijinul Primăriei din localitate, o biblioteca de carte românească, pentru a-i ajuta pe tinerii români să cunoască literatura și cultura română.

C.V.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Au furat pe teritoriul mafiei, români „pedepsiți” la Palermo

Nadine, cântăreaţă în România, chelneriţă în SUA