Ce ocazie mai bună, dacă nu cea de Ziua Femeii, de a cunoaște puțin mai îndeaproape unul dintre cei mai speciali și apreciați artiști români, Luminiţa Țăranu care, cu pasiunea și abilitățile sale expresive originale, s-a impus în atenția experților și a criticilor.
Artistă din vocație, ea a considerat întotdeauna arta o misiune.
Interviu de Giuseppe Sergio Balsamà
Luminița Țăranu, când s-a născut interesul dvs. pentru artă?
«Primul impact cu lumea creației a fost în prima copilărie, când, la grădiniță, desenam și coloram motive geometrice ritmice, instinctiv, dar în mod sigur condiționată de fermecătoarele covoare pe care le vedeam țesând de bunica și mătușile mele, la țară.
Mai târziu îmi amintesc compozițiile pe care le pictam cu guașă, cu personaje în acțiune, sau chiar prima compoziție cu corpuri umane conexionate, care au rămas în memoria mea interioară și pe care, mai târziu, le-am exteriorizat în Instalația picturală despre corpul uman, în seria operelor PICTA.
Recunosc fascinația exercitată asupra mea de pictură murală a bisericilor vechi din România, precum mănăstirile din nordul Moldovei, primele „muzee” unde tatăl nostru ne-a însoțit să le vizităm.
Apoi cărțile lui Henri Perruchot despre viața artiștilor extraordinari de la sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900, în special „Bucuria vieții”, biografia romanțată a lui Van Gogh, cărți care au alimentat visele mele.
Predispoziție confirmată și încurajată și de diverse premii primite la toate vârstele, din copilărie până la adolescență, și aici îmi vine în minte experiența primei Olimpiade de Arte Plastice, la București, în 1977, un an marcat de teribilul cutremur, orașul era distrus.
Am fost însoțiți de profesorul și sculptorul Ilie Berindei, care preda la liceul nostru; eu am câștigat premiul I pentru studiu și compoziție în tehnica desenului și, împreună cu doi dintre colegii mei de la secția sculptură, prin rezultatele obținute de noi, Liceul di Artă din Craiova s-a clasificat pe primul loc între toate liceele de artă din România.
În realitate, tatăl meu dorea, atât pentru mine cât și pentru sora mea mai mare, să studiem muzica clasică, vioara. Eu am ales însă artele plastice, continuând Liceul de Artă din orașul Craiova și apoi Institutul de Arte Plastice “N. Grigorescu” din București, astăzi Universitatea Națională a Artelor.
La școală, studiul a fost întotdeauna important pentru mine, a hrănit lumea mea de vise. Dar arta a reprezentat cea mai importantă formă de exprimare, cea mai nobilă.
Lumea artelor vizuale a fost o alegere conștientă, a corespuns dorinței mele puternice de a comunica ceea ce gândesc, trăirile mele prin intermediul sensibilității; cred că avea legătură cu dragostea mea pentru lume, am simțit-o ca pe o misiune. Un sentiment care, în puritatea să, a rămas intact, după zeci de ani.»
Mi-am dorit întotdeauna să văd Italia pentru incredibilul său patrimoniu artistic, arhitectural, cultural.
Ce v-a determinat să vă stabiliți în Italia?
«Mi-am dorit întotdeauna să văd Italia pentru incredibilul său patrimoniu artistic, arhitectural, cultural.
Primul impact l-am avut în copilărie, când tatăl meu, profesor de istorie și literatură și iubitor de arheologie, s-a întors dintr-o călătorie organizată, de mult dorită, în Italia, aducându-ne la întoarcere albume despre Michelangelo și despre Roma.
Mergând spre Napoli, la începutul autostrăzii Roma – Sud, a făcut o fotografie în care, mai târziu, soțul meu a recunoscut zona în care noi locuim în prezent.
Prima mea călătorie la Roma a fost pentru documentare, pentru a cunoaște arta și viața artistică contemporană; intenția mea nu era aceea de a rămâne, dar s-a transformat într-o călătorie de viață deoarece aici l-am întâlnit pe viitorul meu soț, arhitectul Pietro Bagli Pennacchiotti, o persoană de mare calitate profesională și umană, cu care colaborez de 34 de ani, el fiind autorul instalațiilor operelor mele monumentale și ale expozițiilor mele personale.»
Cum v-ați apropiat de cultură și arta italiană? Aveați contacte cu artiști?
«La București frecventam Institutul Italian de Cultură.
Aveam proiecte artistice care făceau referire la cunoscutul roman al lui Umberto Eco, “Il nome della rosa” – „Numele trandafirului”, la opera lui Cesare Pavese, Boccaccio și la scenografiile filmelor lui Federico Fellini. Dacă m-aș fi întors, mi-ar fi acordat o bursă de studiu în Italia.
Înainte de a pleca la Roma, Atașatul Cultural Prof. Gianfranco Silvestro mi-a dat o scrisoare de recomandare către Ministerul Patrimoniului Cultural pentru a avea un card care să-mi permită să vizitez gratuit muzee, instituții și galerii.
De asemenea, trei adrese de artiști plastici italieni care desfășuraseră evenimente expoziționale în România; dintre acestea, am ales să mă întâlnesc cu o artistă femeie, sculptorița Alba Gonzales, care făcuse o expoziție personală la Muzeul de Artă al Republicii, actualul MNAR; personalitate solară, cu care am un raport de prietenie care durează de mai bine de treizeci de ani.
Ea m-a însoțit la criticul și istoricul de artă modernă și contemporană Giorgio Di Genova, care a apreciat calitatea grafică și conceptuală a litografiilor, gravurilor și desenelor mele pe tema metamorfozei.
M-a prezentat la Centrul de Cercetare pentru Artă Experimentală Luigi Di Sarro din Roma, unde a organizat expoziția „Trittico”, împreună cu Alba Gonzales care a expus sculpturi și Antonella Cappuccio, o alta artistă cunoscută, care a expus gravuri. O expoziție cu o structură interesantă care a permis, în decurs de o lună, o expoziție personală a fiecăreia dintre noi și, în a patra săptămână, o colectivă.
Expoziție care a avut atât scopul de a prezenta lucrările mele publicului italian, cât și acela de a mă introduce în lumea artistică romană. De fapt, colaborarea cu acest important centru din Roma a însemnat pentru mine posibilitatea de a întâlni mulți artiști buni din întreaga lume, de vârsta mea, și de a lucra cu critici de artă valoroși.
Cu ocazia acestei expoziții am cunoscut persoana care, după doi ani, de zile, a devenit soțul meu.
Înainte de această expoziție mi-a fost organizată de către Asesoratul la Cultură al orașului Monte Porzio Catone, expoziţia personală „Metamorfosi”, cu desene, litografii și gravuri.
Cu ocazia acestei expoziții am cunoscut persoana care, după doi ani, de zile, a devenit soțul meu. El m-a invitat să văd desenele sale în cadrul expoziției despre restaurarea celor două importante opere ale sculpturii clasice, Galata morente și Auriga, la Campidoglio; după care am vizitat împreună cele mai importante locuri din centrul istoric al Romei, pentru a încheia cu Pantheonul și expoziția lui Picasso la Villa Medici.»
În perioada comunistă, care era rolul statului român în pregătirea tinerilor artiști?
«Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, actuala Universitatea Națională de Arte, avea un număr foarte mic de studenți, iar examenul de admitere era extrem de selectiv.
Considerând că a face artă este o vocație, e natural ca oricine simte focul creator să aibă posibilitatea de a accesa la studiu, considerând și faptul că există oricum o selecție „naturală”, în sensul în care artă este o misiune, rezistă doar cine crede cu adevărat.
Dificultatea accesului împiedica persoane înzestrate să poată frecventa studiul artistic.
Acum, desigur, lucrurile s-au schimbat. În ceea ce mă privește, consider că pregătirea mea a fost excelentă, riguroasă din punct de vedere tehnic și liberă din punct de vedere conceptual, având în vedere că profesorul meu pe întregul parcurs de studiu a fost Octav Grigorescu, unul dintre pilaștrii artei moderne din România.
În plus, în Italia mi-a fost recunoscut titlul de studiu obținut la Bucureşti, de către Academia de Arte Frumoase din Bologna.»
Din punct de vedere profesional, m-am format în România și m-am maturizat în Italia.
Ce a reprezentat România în producția dvs. artistică?
«Am afirmat întotdeauna că, din punct de vedere profesional, m-am format în România și m-am maturizat în Italia.
Mă consider norocoasă pentru faptul că am studiat, la Liceul de Artă din Craiova, cu importanţa artistă Suzana Fantanariu, care a știut să recunoască particularitatea înclinațiilor studenților săi, dar mai presus de toate pentru că ea însăși era un exemplu de determinare, tenacitate, marea sa credință în artă ca rațiune de viață m-a încurajat întotdeauna; o femeie artistă de o valoare internațională incontestabilă.
Norocul m-a însoțit studiind la Institutul de Arte Plastice “N. Grigorescu” la Bucureşti, cu Octav Grigorescu, un artist intelectual de mare sensibilitate, care propunea un nou mod de transpunere a lumii într-un spațiu deschis, plin de lumină, foarte inovativ.
Modul său de predare a fost caracterizat de deschiderea conceptuală în artă și spre cultură, în același timp de abordare a tehnicii.
În iarna aspră a anului 1985, când făceam pe jos kilometri ca să ajung la Academie, am învățat de la el tehnica litografiei în mod detaliat, rigoare care mi-a deschis calea spre litografia experimentală pe care am elaborat-o în cei doi ani în care am a lucrat la Atelierul de Gravură al Uniunii Artiștilor Plastici din București.
Dar România nu mi-a dat doar posibilitatea de a mă instrui. Părinților mei le datorez o copilărie fericită, trăită la Bechet, în orașul aflat la 4 km de Dunăre, contactul cu natura necontaminată, cu lumina, căldura verilor toride și farmecul iernilor sub pătura de zăpadă, animalele domestice care, mai târziu, au devenit protagonistele „Planșelor anatomice” – “Le Tavole anatomiche”, așa cum le-a numit Giorgio Di Genova.
Și mai presus de toate dragostea pe care am primit-o de la mama mea, a cărei îmbrățișare o regăsesc acum în câmpurile întinse de grâu, porumb, floarea soarelui, în terenurile traversate de mutările cirezilor de vaci ca unde ale pământului, și de la tatăl meu, personalitate de mare sensibilitate intelectuală care mi-a transmis deschiderea către cultură, către socialitate, către lume. România mi-a oferit pregătire, dar mai presus de toate, un bagaj de umanitate și valori pe care le-am adus cu mine.»
Care merite și ce premii ați câștigat în timpul carierei?
«Marele artist Gino De Dominicis considera că premiile nu sunt cele care indică adevăratul nivel al valorii creației unui artist și sunt de acord cu afirmația sa.
Dar pentru aspectul convențional al lumii în care trăim, acestea sunt reprezentative.
Personal consider că premiul cel mai important a fost acela de a trece examenul de admitere la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, actuala Universitate a Artelor, și oportunitatea de a lucra, timp de 2 ani, în atelierul de gravură UAP din București, unde am făcut adevăratul salt de calitate în gândirea mea artistică, în litografii și în gravuri, lucrări cu care am câștigat, în 1987, Bursa Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru desen și gravură, un premiu național foarte important pentru un tânăr artist plastic.
A reprezentat recunoașterea nivelului meu creativ, conceptual și tehnic, și mi-a oferit, de asemenea, oportunitatea economică de a veni în Italia.
Cel mai mare premiu a fost să trăiesc în Italia, unde mi-am construit familia, din care s-a născut fiul nostru Lorenzo.
Din punct de vedere profesional, posibilitatea de a lucra într-o țară atât de stimulantă, de a mă confrunta prin lucrările mele în expoziții personale și colective.
În 1996 mi-a fost conferit premiul “Targa d’argento Città di Sulmona” la cea de-a XXIII ediție Premio SULMONA, Expoziție Internațională de Artă Contemporană, pentru lucrarea „SUPERSLIDE n. 29 ”- Palazzo dell’Annunziata, Sulmona, la care fusesem invitată de Prof. Giorgio Di Genova.
Îmi amintesc cu plăcere de acest eveniment și pentru faptul că un premiu devine important atunci când lucrarea este reprezentativă pentru un anumit tip de cercetare.
Într-adevăr, „SUPERSLIDE n. 29 „este o lucrare perfectă, care face parte din lucrările megaobiectuale despre conceptului de timp subiectiv.
În 2012, la Expoziția Internațională Premio Lìmen Arte, desfășurată la Muzeul Enrico Gagliardi din Vibo Valentia, mi-a fost acordată mențiunea specială a criticii pentru instalația picturală “metafora gruppo centrale Y + particolare centrale + particolare inferiore”, cu motivația: „pentru a fi contribuit la creșterea nivelului artistic complexiv al manifestării expoziționale prin deosebită calitate artistică și semantică”.
Lucrarea face parte din marea Instalație despre corpul uman, pe conceptul post-clasic al corpului uman privit considerat nu din punct de vedere anatomic, ci ca operă de artă, pe care am realizat-o în 2002 cu ocazia expoziției bipersonale „doppio4verso” la Polul Muzeal Civic Tuscolan „Scuderie Aldobrandini” din Frascati (RM), expusă apoi în expoziția personală “metamorfosi-percorsi” la Muzeul de Artă al Excelențelor Italiene MAGI’900 din Pieve di Cento (Bologna), la invitația criticului Giorgio Di Genova.
O mare satisfacție mi-a dat-o selecția prin concurs a proiectului meu “COWMAN of the world” – l’UOMOMUCCA del mondo, instalație cu care am participat la manifestarea inaugurală al Noului Muzeu al Ştiinţelor MUSE din Trento, proiectat de Arhitectul Renzo Piano.
Reprezintă gândirea mea filozofică și artistică asupra lumii actuale, asupra conceptului de multiculturalism și propune o alternativă poetică la actuala gravă criză ambientală cauzată de prezența invazivă a omului pe Pământ, a exceselor sale.
Produs al unei metamorfoze și al unei mutații, reprezintă istoria transformării condiționate și a evoluției spiritului fiecăruia dintre noi. L’UOMOMUCCA este un descendent al Omului-Animal, o fuziune dintre natură și civilizație. Vaca reprezintă hrana, natura, instinctul, atavicul, sacralitatea, madre Terra.
Omul reprezintă inteligența, conștiința și civilizația. Este prototipul ideal al unei noi creaturi, protagonistă a viitorului. Existența să este necesară pentru a restabili echilibrul vieții pe pământ. Naște sporadic pe diferite continente, în contemporan: „UOMOMUCCA Africa Orientale”, „UOMOMUCCA America del Nord”, „UOMOMUCCA Europa”, UOMOMUCCA Australia Sud-Orientale, UOMOMUCCA America del Sud. Se înmulțește pe toate continentele până a deveni o populație. Evoluează și devine „COWMAN OF THE WORLD”, cetățean al lumii.
Proiectul, început în 2006, s-a concretizat în cele două expoziții curatoriate de criticul de artă modernă și contemporană, ziarist şi curator Mario de Candia, la Academia României în Roma și la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umaniste din Veneția, cu proiectul de montaj al Arhitectului Pietro Bagli Pennacchiotti .
În 2020 am câștigat Premio Speciale per l’Artista Straniero la al XXXXVII PREMIO SULMONA, Expoziție Internațională de Artă Contemporană, pentru lucrarea „PICTA MANENT 2020”, la Museo Civico Diocesano Santa Chiara din Sulmona (AQ) Abruzzo, unde am fost invitată de criticul de artă, sociologul și scriitorul Maurizio Vitiello.
Creată cu ocazia acestei expoziții dedicate artistului fondator Gaetano Pallozzi, lucrarea face parte din cercetarea mea pe conceptul raportului dintre antic și contemporan, al corpului uman considerat din punctul de vedere al operei de artă, în care armoniile și echlibrul sunt rezultatul unei epurări iar centralitatea să este contextualizată în raport cu contemporaneitatea.
Pe 22 iunie 2018 am primit „Premiul de excelență” al Guvernului României în cadrul Galei „100 pentru Centenar” (10 pentru Italia), desfășurată la Academia României în Roma, pentru activitatea artistică desfășurată în Italia și în lume. Premiul mi-a fost acordat de către Ministerul Românilor de Pretutindeni și de Ambasada României în Italia.
Această recunoaștere de merit din partea țării mele natale, care m-a bucurat foarte mult, mi-a fost conferită pentru „contribuția esențială care reprezintă un model de succes pentru concetățeni, pentru nivelul de implicare și al contribuției la conservarea moștenirii culturale romaneşti”.»
Ce efecte au avut restricțiile asupra producției artistice dvs. în această lungă perioadă de pandemie?
«În realitate, am continuat să lucrez, creând lucrări noi, participând la expoziții online așa cum este “Quintetti d’Arte”, organizată de criticul Giorgio Di Genova şi ziarista Carla Guidi; marea instalație video DomaniInArte – virtual contest “atelier artistico”, curatoriată și promovată de Galeria de Artă Modernă din Roma Capitală.
De asemenea răspunzând la interviuri precum cel îngrijit de Maurizio Vitiello, publicat în Positano News și preluat și publicat în limba română în Anuarul “Repere de Istorie şi Cultură Romanescă în Italia” al Editurii Rediviva din Milano, ediția a V-a, la propunerea Violetei Popescu, directoare de colană editorială și scriitoare; ca și interviul îngrijit de poeta Daniela Marchetti, directoare editorială a revistei de Cultură Europeană ARTE, cu un remarcabil text de prezentare a lucrului meu semnat de Ionel Bota, tehnoredactor, critic de artă și literar; apoi participarea la al 47° Premio Sulmona – Expoziția Internaţională de Arte Vizuale la Polo Museale Civico Diocesano – ex Convento di Santa Chiara, Sulmona (AQ), la care lucrarea mea PICTA MANENT 2020 a fost premiată; anul acesta, articolul publicat în revista ARTA, publicație istorică importantă de arta modernă şi contemporană a Uniunii Artiștilor Plastici din România, la București, la invitația redactorului – șef, critică de artă și poetesa Magda Cârneci.
Am reușit să văd două expoziții foarte importante: Raffaello, la Scuderie del Quirinale și retrospectiva Jim Dine la Palazzo delle Esposizioni din Roma, expoziția lui Pizzi Cannella – un artist care aparține Școlii Romane, la galeria Mucciaccia … am revăzut colecțiile Muzeelor Vaticane. Inițial a fost o perioadă de reflecție, care m-a pus față în față cu mine însămi, evaluând probleme existențiale.
Partea pozitivă a fost ca Lorenzo, fiul nostru care studiază proiectare arhitectonică şi istoria arhitecturii la Politecnico din Milano, a stat mai mult timp împreună cu noi.
Cu trecerea timpului, pericolul virusului care amenință viața noastră și care a redus, sărăcindu-l, modul nostru de trăire socială, anulându-ne evenimentele, a devenit o suferință psihologică. Starea de constantă îngrijorare pentru noi și pentru cei dragi este epuizantă, consider de asemenea insipid să invoc expunerea virusului în lucrările mele; trebuie să rezistăm pentru a depăși pandemia, cu luciditate și conștientizare.»
Care sunt proiectele dvs. viitoare?
«Având în vedere încetinirea datorată luptei împotriva prezenței Covid 19, există o mulțime de dificultăți în concretizarea proiectelor.
Un eveniment pe care îl am la suflet în mod deosebit este expoziția „“Metamorfosi – ITINERARIA PICTA, Fregio – Project room la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția, pe care ar trebui să o deschidem în aprilie 2021, dacă pandemia ne va permite.
Am răspuns cu entuziasm invitației apreciatului Prof. Grigore Arbore Popescu, personalitate de vârf în cultura românească și italiană. Pentru a da o anticipare, expoziția reunește într-un unicum seria de lucrări PICTA, reflecții asupra conceptului de timp ca memorie subiectivă, istorică și culturală. Interpretând materia arheologică, cu conținutul său informal istoric, artistic și arhitectonic, prin intervenţiile mele contemporane, am creat compoziții dintr-o optică liberă și imaginativă, propunând icoane, simboluri și scriituri ca instrumente ale limbajului meu evocator, cu scopul de a atinge acel dorit dialog între antic și contemporan, care se afla de ani de zile în centrul cercetării mele artistice.
În prima vizionare voi prezenta publicului câteva docu-video de artist. Prezența lor în expoziție întărește legătura vizuală cu lucrările, regăsind în ele semne care reflectă limbajul meu artistic.
Au scopul de a contextualiza lucrările expuse, considerate ca trăiri ale mele în România și în Italia.
Sunt filme pe care le-am făcut în timpul călătoriei cu soțul şi fiul meu în România în toamna anului 2012, pregătitoare pentru lucrul referitor la Columna lui Traian, materializat în cele două expoziții de la Mercati di Traiano Museo dei Fori Imperiali, la Roma: prima “Columnă mutàtio – Itineraria picta”, între 2013 şi 2014, a doua “Columnă mutàtio – LA SPIRALE”, între 2017 și 2018.
O cufundare deplină de autor în realitatea arheologică Daco – Romană și în peisajul care însoțește această călătorie incredibilă în România, de la est la vest, paralel cu cursul Dunării, o călătorie semănată de evocări de opere care fac parte din patrimoniul mondial.
În momentul de față definim catalogul expoziției, care prezintă operele PICTA și două texte importante, unul scris de Prof. Univ. Grigore Arbore Popescu, în calitate de director al IRCCU și critic de artă, celălalt text de Simonetta Lux, importantă critică de artă italiană, Honoray Professor Sapienza University of Rome, Directoare pe o lungă perioadă a Muzeului Laboratorio di Arte Contemporanea della Sapienza, la Roma, luflux.net Director.
O expoziție care a fost programată în urmă cu un an și pe care sper că o vom putea realiza. Mă bucur că voi duce la Veneția seria de lucrări PICTA, oraș reprezentativ pentru întâlnirea istorică și artistică dintre Occident și Orient, în Galeria IRCCU, instituție importantă pentru funcția conferită de marele Nicolae Iorga, aceea de a crea o punte culturală între România și Italia.»
Considerați că v-ați realizat toate visele artistice? Doriți să expuneți și în România?
«Visele nu se epuizează niciodată. Experiențele expoziționale trăite devin noi puncte de plecare, paralele cu crearea de noi lucrări. Am deja noi proiecte pregătite, cu caracter continuativ, aprofundări a anumitor concepte de care mă simt afecționată, așa cum este COWMAN of the world, cercetarea privitoare la conceptul conexiunii între antic și contemporan, conceptul post-clasic despre corpul uman operă de artă; mi-ar place, de asemenea, să reelaborez discursul “Mucche” – “Vaci”, totul prin prisma dialecticii metamorfozei.
Aș fi fericită să aduc în România instalația monumentală „Columna mutàtio – LA SPIRALE”, expusă la MERCATI DI TRAIANO – MUSEO DEI FORI IMPERIALI, ROMA, în perioada 28 noiembrie 2017 – 18 noiembrie 2018, în expoziția personală cu același nume.
Am luat noi contacte pentru a o expune într-unul din prestigioasele spații muzeale din București, care să corespundă importanței muzeului Mercati di Traiano, având în vedere că proiectul a fost susținut cultural de Ambasada României în Italia încă din 2012, când l-am ideat, dorință exprimată și de Excelența Sa, Dr. George Bologan, Ambasadorul României în Italia, care l-aadoptat ca proiect de reprezentanță pentru anul 2018.
Expunerea instalației „Columna mutàtio – LA SPIRALE” în România înseamnă completarea scopului lucrării, care unește cele două țări ale noastre. Interpretarea contemporană a Columnei lui Traian, mesajul său face referință la „mutația” de semnificație care are loc în decursul istoriei, considerând opera mea ca un profund omagiu adus memoriei acelui trecut revăzut prin prezent, în dialogul dintre valoarea istorică, artistică și arheologică a Columnei lui Traian și lumea noastră contemporană.
Dacă în trecut evoca cele două războaie duse de Împăratul Traian împotriva lui Decebal, Regele Dacilor, astăzi, în noua Europă, monumentul este mărturie vizuală a originii poporului român și reprezintă un simbol al prieteniei și colaborării între cele două țări.
La Roma, expoziția a avut patronajul Asesoratului la Creșterea Culturală și al Superintendenței Capitoline a Patrimoniului Bunurilor Culturale al Municipiului Roma, al Sistemul Muzeelor în Comun ale Romei Capitale și promovată de proiectul Zètema Cultura.
De asemenea, a fost patrocinată de Ambasada României în Italia, de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun, de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția și cu sprijinul Academiei României în Roma. Cu un flux de 120.000 de vizitatori, expoziția a avut un mare succes și în comunitatea românească din Roma. Catalogul expoziției a fost publicat de PALOMBI Editori, specializat în artă și arhitectură, în limba italiană, engleză și română, cu scopul de a prezenta expoziţia și publicului din România.
Interpretare a materiei arheologice, instalația “Columna mutàtio – LA SPIRALE”- “Columna mutàtio – SPIRALA” are o impostare orizontală, ca aluzie la descoperirea arheologică care devine obiect muzealizat.
“Eliminând” și căutând „esența”, am creat o operă de maximă sinteză structurală și reprezentativă, articulată și golită de materie, redusă la geometrie pură. Raportul cu “greutatea” de marmură a monumentului este informală, lucrarea mea fiind „ușoară”, realizată în întregime din aluminiu, cu un bazament de fier care îi asigură stabilitatea, însoțind ritmicitatea spirelor.
Element care marchează timpul, continuumul structural și reprezentativ face din „Columna mutaţio – SPIRALA” un fragment fără început și fără sfârșit, în care timpul nu este delimitat, ci curge spre infinit. Gândindu-mă la „coloană” și la „infinit”, doresc să evoc Coloana infinitului – Coloana fără sfârșit a marele Constantin Brâncuși, acea surprinzătoare verticală modulară care traversează spațiul pentru a susține cerul. Infinitul, în lucrarea mea, se referă la conceptul conform căruia istoria se desfăşoară în orizontală.
Pe partea interioară a lucrării am adus un omagiu poporului Dac, inserând simboluri inspirate din cultură, spiritualitatea predacică, unele dintre acestea legate de tema morții, transmise în timp prin desenele de pe vasele culturilor Cucuteni și Gumelnița, parte din colecția Muzeului Național de Istorie a României.
Toate acestea sunt conținute în reprezentarea sintetizată prin scriituri, apropiate de caracterul lapidar roman, dominate de alburi colorate și vibrate cu auriu, pe mai multe straturi de culoare. Scrisul auriu „Decebalus per Scorilo” – Decebal fiul lui Scorilo – evocă bogăția dacilor. Simbolurile sunt negre și înserate într-un mod ritmic și ritualic. Contrastul dintre scriiturile cu dominanta cromatică deschisă și desenele simbolice negre evocă sensul dramei, dar într-un mod conținut și reflexiv, cu urme de bucurie, sentiment tipic Dacilor înainte de a înfrunta sacrificiul.
Partea exterioară are un impact cromatic intens care evocă forța vieții într-o „lume în culori”. Prin intermediul desenului, am ales și interpretat câteva reprezentări de marmură, transformându-le în simboluri care, repetate, au dobândit valoarea iconică.
Desenele fac referința la lumea romană, într-un spațiu deschis traversat de scriituri compuse din cuvinte în latină, cu trimiteri directe la povestirea frizei. Simbolurile, icoanele și scrierile sunt instrumentele evocării mele personale pentru a construi o nouă istorie care nu contrazice, nici nu reproduce opera originală, ci se alătura ei cu o altă optică, liberă și imaginativă.
În modernitatea artei Romane am găsit răspunsuri estetice și compoziționale. Scriiturile care se stratifica, întrepătrunzând contururile colorate, devin imagini care tind să se extindă în spațiul extern. O secvență ritmică de imagini interpretative unite într-un parcurs fluid, într-o progresie de continuitate deschisă.
Mutarea de semnificație pe care este centrat mesajul instalației „Columna mutaţio – LA SPIRALE” a dobândit pentru mine o puternică valoare multiculturală.
Din acest motiv, am simțit necesar că creez o contaminare, spre sfârșitul lucrării, ca o privire spre viitor, prin icoană care mă reprezintă de ani de zile, COWMAN of the world.
Supervizionat de Direcția Muzeelor Mercati di Traiano – Museo dei Fori Imperiali şi Museo della Civiltà Romană și autorizat de Supraintendența Capitolină a Patrimoniului Bunurilor Culturale a Romei Capitale, proiectul a fost concretizat între 2015 și 2017. „Operă corală”, cum a numit-o criticul de artă modernă și contemporană Alberto Dambruoso în textul catalogului, instalația și de asemenea expoziția au fost realizate datorită sprijinului sponsorilor și sponsorilor tehnici; colaborarea cu Arhitectul Pietro Bagli Pennacchiotti care a realizat proiectul tehnic al lucrării și al montajului, cu fotograful Sebastiano Luciano, specializat în artă și arhitectură; și datorită participării întreprinderilor italiene, excelențe artizanale, care mi-au dat încredere: Vanzolini Srl din Roma pentru lucrarea de curbare a metalului, asamblare și transport, CO.RE.MĂ. Restauri 2000 Srl din Roma, GRAFCO Srl din Camalò di Povegliano (TV), SERITALIA Live Srl din Ciampino (RM), (RM), COMEL sas di Latină, PAULIN Spa dn Seren del Grappa (BL) şi ART FORUM WÜRTH CAPENA (RM).
Lucrarea este concluzia unei ample documentații constând în călătoria făcută în România, în 2012, pentru a vizita toate siturile arheologice și muzeele daco-romane, Sarmizegetusa Reggia, Sramizegetura Ulpia Traiana, Trpaeum Traiani, Drobeta Turnu-Severin, Histria, Densusi, MNIR din București și în informații istorice, artistice, arheologice, științifice și vizuale, vizitele tuturor Muzeelor Romanităţii din Roma: Palazzo Massimo, Muzeele Capitoline, Muzeul Civilizației Romane, Palazzo Altemps, Mercati di Traiano, Colecția Barracco.
Pe parcursul expoziției s-au realizat o serie de activități culturale și didactice, propuse Secția Didactică a Muzeului: două importante conferințe, una tehnică / artistică, „Dall’ideazione alla realizzazione dell’opera” – „De la concepție la realizarea operei”, prezențiată de Dr. Lucrezia Ungaro, Responsabila Valorizării Muzeelor Arheologice Sovraintendența Patrimoniului Cultural Capitolin din Roma, Direcția Muzeelor și moderată de Dr. Maria Paola Del Moro, responsabilă a Oficiului Activități Expoziționale şi Didactica Muzeului.
Au intervenit următorii colaboratori: Dr. Mihai Stan, Responsabil cu Programe de promovare culturală la Academia României în Roma; D.na Francesca Pierpaoli de la SERITALIA Live Srl, D.l Gianpaolo Coin de la GRAFCO Srl din Camalò di Povegliano, Arhitectul Lorenzo Bagli Pennacchiotti care a reprezentat ArchstudioPBP din Monte Porzio Catone (RM) și Vanzolini Srl din Roma, fotograful Sebastiano Luciano, Geometra Roberto Gatta și Arhitectul Marco Bastianoni de la CO.RE.MA Restauri 2000 Srl din Roma, D.nii Emanuele Vitto și Orlando Lorenzin de la PAULIN Spa din Seren del Grappa și D.na Marianna Benigni de la ART FORUM WÜRTH CAPENA.
A fost organizat de Dr. Simonetta Lux, critică de artă modernă și contemporană, Honoray Professor Sapienza University of Rome și de Dr. Lucrezia Ungaro, Directoare a muzeului, conferința artistică „L’Antico nel Contemporaneo. L’artista, îl poeta, lo scrittore…” -“ Anticul în contemporan. Artistul, poetul, scriitorul…” la care am colaborat cu interventul despre instalația „Columna mutaţio – LA SPIRALE”. Au intervenit: Giuseppe Salvatori, artist și poet, Claudio Damiani, poet, scriitor și docent, Antonella Greco, Profesoara de Istoria Arhitecturii Contemporane la Universitatea La Sapienza Roma 1, Gabrielle Pedullà, scriitor, critic literar și cinematografic, Profesor de Literatură Italiană Contemporană la Universitatea Romă Tre, Elisabetta Cristallini, Profesoara de Istorie a Artei Contemporane la Universitatea Tuscia din Viterbo și la Facultatea de Arhitectură a Universității Sapienza din Roma, Felice Levini, artist contemporan. Din partea Ambasadei României în Italia a fost prezent Dr. Dan Eugen Pineta, ministru plenipotențiar.
Au fost organizate trei ateliere artistico – didactice pentru elevi, unul realizat în colaborare cu SERITALIA Live și celelalte două cu ART FORUM WÜRTH CAPENA.
Lucrul meu centrat pe Columna lui Traian face parte din cercetarea mea pe conceptul percepției timpului și a reprezentat pentru mine atât interpretarea acestei capodopere a artei și arhitecturii romane, cu implicații în identitatea poporului român, cât și o imersiune în memoria trecutului, readusa în prezent. Și aici doresc să consider, împreună cu instalația monumentală „Columna mutàtio – LA SPIRALE”, și instalațiile „Columna mutaţio – Itineraria picta”, expuse între 2013/2014 tot la Mercati di Traiano, ca parte artistică contemporană a expoziției „Arte. Tracciati. Trasmedia. Omaggio alla Colonna di Traiano”, organizată de muzeu cu ocazia a 1900 de ani de la înălţarea, în Forumul lui Traian, a capodoperei romane.»
Vă lipsește România? De ce anume vă e dor?
«Iubesc România pentru că este țara în care m-am născut. Iubesc Italia deoarece este țara care m-a adoptat, unde mi-am construit familia, unde lucrez şi pe care o consider ca loc ideal pentru creația vizuală, deoarece răspunde la două sentimente care sunt importante pentru mine: cel al frumosului şi cel al autenticității, prin concentrarea de artă, arhitectură şi arheologie, de la antichitate şi trecând prin Renaştere, perioada acea mai frumoasă a Umanității.
Pentru mine, România înseamnă rădăcinile pe care mi le-au pus părinții mei dragi. Orizontalitatea peisajului câmpurilor de grâu, de porumb, de floarea soarelui sunt ca îmbrăţişarea mamei mele.
România înseamnă frumuseţea naturii necontaminate, raportul cu natura, cu lumea animală, valorile care mi-au fost transmise, de care simt nevoia ca de apă şi aer.
Acea spiritualitate esențială și familiară, unică, pe care Constantin Brâncuși a exprimat-o în operele sale la Paris, departe de casă, și al căror sens l-am înțeles cu adevărat trăind la Roma.»
Interviu de Giuseppe Sergio Balsamà
Foto Sebastiano Luciano
