O hunedoreancă va candida la Porto Sant’Elpidio, localitate turistică situată lângă Ancona, pe malul Adriaticii, pentru a obține un loc în consiliul comunal. Românca este pe lista partidului Unione di Centro (Udc), partid care îl susține la funcția de primar pe actualul edil al localității. Românca are ca prim obiectiv promovarea firmelor românești din zonă.
În 2010 a deschis o patiserie împreună cu sora sa, Adina Pădurean. “Nu e ușor să ai o asemenea activitate în ziua de azi. Utilajele costă mult, taxele sunt mari, concurența e acerbă. Noi am deschis patiseria cu produse românești, dar nu trebuie să te bazezi numai pe astea, ci trebuie să te adaptezi. Să produci și să comercializezi produse pentru toate gusturile.”
Lucia a intrat în politică după ce a cunoscut diferite persoane care s-au interesat de comunitatea românească din zonă. “Președintele consiliului comunal, Giovanni Balestrieri, a fost mereu aproape de noi. Se informa mereu despre comunitatea noastră. Am avut ocazia să discutăm de câteva ori despre problemele specifice, mi-a făcut o impresie foarte bună. Acum este cap de listă la Udc, partid care îl susține pe actualul primar. Când mi s-a propus să candidez, nu am stat pe gânduri, am acceptat. Este o bună oportunitate pentru mine și pentru românii de aici.”
”În afară de noi, care facem produse de patiserie românești, mai sunt firme care produc mezeluri, de exemplu. Dar sunt și ceilalți străini din zonă care doresc asemenea proiecte. Cred că un consiliu inteligent și-ar da seama că prin acest lucru se încurajează progresul, nu falimentul.” a explicat românca.
“În privința imaginii românilor și a străinilor în general e ceva de muncă. Zona noastră e cunoscută pentru fenomene precum furturile sau prostituția, în care nu de puține ori intră și conaționalii noștri. Mă gândesc la câteva proiecte de reintegrare și manifestări culturale” a adăugat Lucia.
Românca e optimistă și crede că în cazul unei victorii a actualului primar, șansele de a intra în consiliu sunt mari. “Partidul pentru care candidez susține candidatura actualului primar, cotat cu bune șanse să fie reales. Dacă aș obține un număr de voturi mare, aș avea speranțe să intru în consiliu. Cred că e o șansă bună.”
Andi Rădiu