Liliana Iuliana Bărbuș este psiholog si psihoterapeut liber profesionist, cu cabinete la Roma, Tagliacozzo (AQ) și Tor San Lorenzo (RM). Într-un interviu, în exclusivitate pentru publicația noastră, ne descrie parcursul profesional, problemele cu care s-a confruntat, dar și despre imaginea pe care o are comunitatea românească, văzută prin ochii unui psiholog.
Românca ne-a vorbit despre relația sa cu comunitatea, problemele specifice românilor din Italia, despre cum sunt percepute chestiunile legate de munca de îngrijitoare sau despre orfanii albi.
Interviul va fi publicat în mai multe părți.
Cine este Liliana Iuliana Bărbuș?
Sunt de profesie sunt psiholog și psihoterapeut; laureată și specializată la Roma in Psihoterapia Cognitivă-Interpersonală. Înscrisă în registrul psihologilor din Lazio – Italia, din data de 23/04/2008 cu n°. 15963; sunt expertă în Psihodiagnostică, in Psihologia Prenatală și Perinatală. Ofer servicii de consultanță psihologică și psihoterapie: familiilor, cuplurilor și persoanelor singure.
Organizez cursuri de formare pe diverse tematici de natură psihologică, ocupându-mă și de grupuri experiențiale.
Momentan profesez ca psiholog si psihoterapeut liber profesionist la următoarele adrese: Viale Aldo Moro, 21 – 67069 Tagliacozzo (AQ), Via Laura Mantegazza, 38 – 00152 Roma, Via Dei Cavalli Marini, 187 – 00040 Tor San Lorenzo (Ardea, (RM)). Pot susține colocvii psihologice în limba română, italiană și în limbajul mimico – gestual italian. Sunt o persoană pozitivă și proactivă, care caută să se îmbunătățească pe sine și pe cei din jur. Îmi place să pot să-i ajut pe ceilalți și datorită studiilor mele să pot combina această pasiune cu profesia de psiholog și psihoterapeut.
Acum câti ani ai plecat din România? Unde locuiești acum? Ce te-a determinat?
Am plecat în 1993, am ajuns în Italia cu o bursă de studiu. Astăzi locuiesc în Tagliacozzo, Abruzzo; numele orașului derivă din latină și înseamnă „tăiat în stâncă”, de fapt este dezvoltat de-a lungul fantei care taie Muntele Civita. Mi se pare foarte semnificativ din moment ce sunt la jumătatea distanței între două culturi, română și italiană! Am plecat pentru că voiam să descopăr o altă cultură și alte oportunități; studiile în Italia mi-au permis să învăț bine de asemenea, limba, foarte apropiată de a mea datorita rădăcinilor latine comune.
Românii în general priveau în trecut cu suspiciune persoanele care apelau la un psiholog; s-a schimbat această atitudine?
Era evident o atitudine eronată dictată de teama de a fi considerat „bolnav psihic”, care cu siguranță pare să fi fost depășită astăzi. Mulțumită și unei capacități mai mari de a achiziționa informații prin mass-media, sentimentul comun cu siguranță a fost îmbogățit cu informații corecte.
Consideri că, în ziua de astăzi, oamenii au o mentalitate, încă învechită, în privința unei vizite la psiholog? Care este rolul unui psiholog?
De multe ori mă găsesc comparând grija corpului cu cea a minții. De fapt, oamenii consacră foarte mult timp și bani în sală, centru de înfrumusețare, dietă, uneori chiar chirurgie cosmetică. În schimb, se investește mult mai puțin în îngrijirea psihicului, considerat neimportant. În schimb, psihologul poate oferi sprijin în momentele dificile ale vieții, ajută la creșterea stimei de sine și bunăstării generale în fiecare etapă a vieții. Să ne gândim la un copil care este agresat la scoală, un adolescent care nu reușește să facă față pubertății; copiii trebuie să depășească anxietatea și să dezvolte încrederea în sine; adulții pot trece peste momentele stresante la psihologic (căsătoria, nașterea unui copil, contrastul cu copiii adolescenți, pierderea locului de muncă, doliu); persoanele mature care se confruntă cu schimbări puternice (pensionare, pierderea soțului / soției, boli cronice). Pe scurt, în fiecare dintre aceste momente de dificultate psihică și emoțională, rolul psihologului este să sprijine, să însoțească, să ajute să se găsească soluții satisfăcătoare pentru a ajuta la depășirea problemelor și realizarea unui nou echilibru. Uneori mă uimește să văd oameni în suferință psihologică care caută o soluție in discipline orientale sau experiențe mistice, când cel mai simplu lucru este cu sigurantă să contacteze un psiholog calificat!
Există vreo legatură între tine ca român si comunitatea de români din peninsulă?
Cea mai numeroasă comunitate străină din Italia este cea românească; în 2017 număram 22,9 la sută din străini cu domiciliul pe teritoriu. În Abruzzo, începând cu 1 ianuarie 2018, rezidenții români numără 26703. Acestea sunt date interesante. Arată unde este prezentă populația românească și cum este ea integrată în Italia. Eu însămi sunt o parte din această comunitate, trăind ambele realități în armonie.
Care consideri că sunt cele mai mari probleme psihologice cu care se confruntă românii din Italia? Sunt ele specifice doar celor din România sau există peste tot?
Fără a afecta intimitatea pacienților mei români, pot spune că majoritatea problemelor cu care mă confrunt sunt cele legate de dificultatea integrării culturale, de relația cu partenerul, cât si unele probleme specifice legate de locul de muncă; de relația dificilă cu copiii născuți în Italia, care nu cunosc tradițiile culturale ale României. Multe dintre celelalte probleme sunt similare cu cele semnalate de pacienții de altă etnie.
Interviu realizat de Doina Butnaru