Cine merge astăzi la psiholog și de ce? Dacă în anii ’90 foarte puțină lume obișnuia să-și dezvăluie problemele personale, astăzi mentalitatea s-a schimbat. În special cei care au probleme în căsnicie sau de comunicare cu adolescenți apelează la un psiholog. Când însă se poate vorbi chiar și în limba maternă, în română, aici, în Italia, lucrurile devin și mai simple. Așa ne-am dus în vizită la Liliana Iuliana Bărbuș, de profesie psiholog și psihoterapeut, laureată și specializată la Roma in Psihoterapia Cognitivă-Interpersonală. Este o persoană pozitivă și proactivă, care caută să se îmbunătățească pe sine și pe cei din jur.
Liliana Bărbuș, în ce an aţi plecat din România şi de ce?
«Am plecat în 1993 și am ajuns în Italia cu o bursă de doi ani. Mai târziu, pentru a încheia ciclul de absolvire a psihologiei de cinci ani, a trebuit să muncesc pentru a mă susține. Astăzi locuiesc în Tagliacozzo, un oraș frumos din Abruzzo; numele său derivă din latină și înseamnă „tăiat în stâncă”, de fapt s-a dezvoltat de-a lungul fisurii care taie Muntele Civita în două.
Mi se pare foarte semnificativ, deoarece sunt la jumătatea distanței dintre două culturi, cea românească și cea italiană! Am plecat pentru că voiam să învăț despre o altă cultură și să trăiesc alte oportunități; studierea în Italia, de asemenea, mi-a permis să învăț foarte bine limba, foarte aproape de a mea, datorită rădăcinilor sale latine comune.»
De ce aţi optat pentru a deveni psiholog şi psihoterapeut?
«Este o vocație pe care am simțit-o când eram încă foarte tânără, aceea de a-i putea ajuta pe ceilalți, susținându-i în momentele dificile ale vieții. De asemenea, sunt o persoană pozitivă și proactivă, căutând mereu să mă îmbunătățesc eu și lumea din jurul meu. Îmi place să-i pot ajuta pe ceilalți și, datorită studiilor mele, pot combina această dorință a mea cu profesia mea de psiholog.»
A fost greu parcursul profesional, aici, în Italia?
«Nu a fost greu, ci mai degrabă obositor și, de asemenea, foarte solicitant, atât pentru conținutul studiilor, cât și pentru limbă. O perioadă am lucrat și ca mediator cultural; astăzi continuu să-mi îmbunătățesc cariera profesională prin combinarea celor două culturi, română și italiană.»
Cetăţenii au nevoie în prezent de un psiholog? Cine va solicita pentru psihoterapie?
«Este normal să existe faze deosebit de complexe ale vieții, în care să fie nevoie de sprijin psihologic; în acest moment particular am observat că oamenii sunt mai fragili și, prin urmare, au nevoie de mai mult sprijin.
Există diferite întrebări pentru psihoterapie, de la persoane cu diferite grupe de vârstă și tipuri de probleme. Personal, urmăresc copii, adolescenți, adulțideambele sexe și vârstnici cu dificultăți în elaborarea istoriei vieții lor.»
Aveţi şi pacienţi români? Cu ce probleme vin ei la dvs?
«Fără a deteriora confidențialitatea pacienților mei români, pot spune că majoritatea problemelor prezentate sunt legate de dificultatea integrării culturale, de interrelațiile cu partenerii, de anumite probleme critice specifice la locul de muncă; dificultățile de menținere a unei relații emoționale cu copiii îndepărtați sau relația conflictuală cu copiii născuți în Italia care nu recunosc tradițiile culturale ale României; la probleme de afectivitate la nivel de cuplu, din cauza distanței. Alte dinamici sunt similare la toți pacienții mei.»
În România s-a vorbit şi se vorbeşte foarte des de „sindromul Italia al asistentelor domiciliare” care îngrijesc bătrâni sau persoane cu diverse dificultăţi. Cum pot fi ajutate aceste femei?
«Cunosc dinamica emoțională pe care îngrijitoarele române o trăiesc în Italia: deseori îndeplinesc sarcini care depășesc simplul contract de asistență la domiciliu. Din motive economice, își lasă familia și copiii în România și ajung în Italia pentru a avea grijă, aproape complet, de o altă familie. Rămân izolați de relațiile sociale și de multe ori ziua liberă devine o zi de singurătate într-o țară care rămâne străină mult timp; această situație aduce mari suferințe psihologice și emoționale.
Aceste femei ar putea fi ajutate invitându-le să participe la întâlniri unde pot întâlni oameni care trăiesc în aceeași situație ca și ei înșiși; dialogul și discuția sunt utile pentru împărtășirea propriilor experiențe și emoții. În acest fel, ne simțim mai puțin singuri și construim relații de sprijin reciproc.»
Ce consecinţe poate avea munca depusă de aceste femei asupra propriei sănătăţi şi asupra familiei?
«Consecințele sunt izolarea sentimentală, depresia, uneori fenomenele de panică, anxietatea pentru viitor, teama de a nu găsi ceea ce a rămas acasă, în special în ceea ce privește copiii care cresc departe.
Familiile lor experimentează adesea distanța și absența ca abandon, cu toată fenomenologia psihologică care însoțește așa-numiții „orfani albi”, copii cu mari suferințe care, uneori, chiar comit acte de autovătămare și sinucidere.»
Exista familii care decid să îi aducă pe copii în Italia la vârste destul de ridicate – 8 – 10 ani, vârste la care cei mici cu greu se integrează. Ce sfaturi le daţi părinţilor?
«Am avut întotdeauna un ochi pentru conaționalii mei, pentru a-i ajuta să se integreze în contextul culturii italiene. Cu siguranță faptul de a putea vorbi aceeași limbă este important, chiar și cele mai mici nuanțe, incertitudinile, argumentele tocmai menționate sunt surprinse. De la aceeași cultură ne face să înțelegem și considerentele nerostite, iar cauzele care stau la baza multor dinamici precum prejudecățile, ritualurile superstițioase, tradițiile culturale sunt deja clare.
Sfatul pe care îl pot oferi părinților este acela de a multiplica oportunitățile pentru întâlniri cu semenii, să desfășoare activități sănătoase; de exemplu, pentru a face oamenii să se implice în parohie, să practice sportul, să se integreze în grupuri de cercetași sau alte grupuri de tineri prezenți în contextul în care locuiesc.»
Care sunt în general probleme psihologicele de astăzi ale pacienţilor italieni şi români?
«Problemele psihologice întâlnite între italieni și români sunt similare; mai ales depresie, anxietate, uneori atacuri de panică. Cauzele sunt diferite: în cazul imigranților, problemele sunt în principal cele legate de separare și distanță forțată, deoarece de multe ori doar unul dintre soți își găsește loc de muncă în Italia, în timp ce celălalt rămâne în România cu copiii. Distanța fizică duce adesea la o întrerupere a relației, datorită și dificultății de comunicare atât cu partenerul, cât și cu copiii, care tind să învinovățească părintele absent. La italienii, cauzele sunt adesea legate de pierderea locului de muncă, dezacordurile din familie, problemele de sănătate. Un posibil ajutor în domeniul psihologic ar putea fi sprijinul unui psiholog profesionist.»
Cât poate fi de utilă o şedinţă de psihoterapie?
«Prima sesiune de psihoterapie poate fi utilă pentru a ne cunoaște și a contura problema care trebuie confruntată; apoi, împreună cu persoana, este decisă calea de urmat, care poate fi de asemenea de scurtă durată. În ceea ce privește utilitatea psihoterapiei, de multe ori mă găsesc în comparația dintre îngrijirea corpului și cea a minții. De fapt, oamenii dedică mult timp fizicului și investesc economic în sală, centru de înfrumusețare, dietă, uneori chiar chirurgie cosmetică.
În schimb, se investește mult mai puțin în îngrijirea psihicului, considerându-l neimportant. În schimb, psihologul poate oferi sprijin în momentele dificile din viață, poate contribui la creșterea stimei de sine și a stării de bine în fiecare fază a vieții.
Gândiți-vă la un copil care este agresat la școală, la un adolescent care nu poate face față schimbărilor în creștere; tinerii care trebuie să depășească anxietatea și să crească încrederea în sine; adulții care trebuie să se confrunte cu momente stresante din punct de vedere psihologic (căsătorie, nașterea unui copil, conflicte cu copiii adolescenți, pierderea locului de muncă, despărțirea); persoanele mature care se confruntă cu schimbări severe (pensionare, pierderea soțului, boală cronică).
Pe scurt, în fiecare dintre aceste momente de dificultate psihologică și emoțională, rolul psihologului este de a sprijini, însoți, ajuta la găsirea de soluții satisfăcătoare pentru a depăși problemele critice și a ajunge la un nou echilibru.
Uneori mă uimește să văd oameni aflați în dificultate psihologică în căutarea unei soluții prin discipline orientale sau experiențe mistice, când cel mai simplu și decisiv lucru ar fi să contactăm un psiholog calificat! .»
Consideraţi că dacă aţi fi fost în ţara aţi fi fost mai realizată?
«Dacă aș fi rămas în România, poate nu aș fi avut aceleași oportunități care mi-au permis să absolv studiile superioare în Italia și, cel mai probabil, aș fi urmat o cale diferită; dar totuși sunt recunoscătoare țării de origine în atingerea obiectivelor mele de viață.»
Vă e dor de ţară? De ce anume? Ce vă lipseşte de acolo?
«Da, îmi este foarte dor de țara mea, de relațiile cu cei dragi, cu prietenii mei, amintirea familiei mele care s-a adunat laolaltă. Vin dintr-o familie numeroasă și a fost întotdeauna o plăcere să ne întâlnim pentru a petrece sărbătorile.
Nostalgia pentru locuri, aromele copilăriei mele, țara în care am locuit cu bunica mea într-o anumită perioadă a existenței. La fel, peisajele, natura, stilul de viață, mâncarea, mirosul pământului, într-un cuvânt, totul. Pentru noi, românii care trăim într-o altă țară, rezumăm sentimentul lipsei, nostalgiei, melancoliei și regretului cu cuvântul „dor”: un cuvânt atât de mic, dar care conține multe sentimente, este dificil de tradus în altă limbă.»
Consideraţi ca anul acesta în care mulţi români nu pot ajunge în vacanţă în ţară, ei vor fi afectaţi din punct de vedere sentimental? Ce îi sfătuiţi?
«Această pandemie și distanțarea socială ulterioară constituie o traumă colectivă; cu toții trăim aceeași condiție de separare, distanță, imposibilitatea de a ajunge la cei dragi. Din păcate, încă nu există o soluție posibilă și, cu siguranță, nimeni nu ar dori să-i facă pe cei dragi să își asume riscuri pentru sănătate.
În experiența mea personală, mi se pare foarte util să folosesc social media și apeluri video pentru a mă apropia de familia mea. De asemenea, împărtășește cotidianul: poate cereți o rețetă pentru un fel de mâncare pe care să-l gătești, spuneți unul altuia cum a decurs ziua, planificați ceva de făcut împreună pe viitor. Trebuie să ne deschidem inima pentru a spera și a avea încredere că vor veni vremuri mai bune.»
Pentru toţi perioada de lockdown din cauza pandemiei de coronavirus a fost foarte grea. Aţi remarcat anumite consecinţe la persoane? Aţi avut şi solicitări diferite în ultimele luni?
«Am observat mai multe dificultăți în relațiile dintre oameni și o fobie socială răspândită, alimentată de nevoia distanțării și, tocmai din cauza pandemiei, a avut loc o încetinire a întâlnirilor în persoană; pentru a facilita contactele, am deschis posibilitatea de a-mi întâlni pacienții online. Lucrez din greu pentru atenuarea atitudinii de neîncredere și refacerea sentimentului de încredere.»
Interviu realizat de Giuseppe Balsamà
Liliana Bărbuș profesează ca psiholog şi psihoterapeut liber profesionist la Tagliacozzo, Roma și Ardea. Mai multe detalii la www.ladanzadellamente.it.
