Leontin Vlass din Ravenna, secretar general “Sindacato Immigrati”, cu multă experiență de sindicalist în domeniul camionagiilor, ne explică situația complicată de la acest moment din transporturi.
Șoferii italieni blochează Italia: „Să plece șoferii români”
Leontin Vlass, în calitate de sindicalist cu experiență mai ales în ramura camionagiilor, ce părere aveți de acest conflict care e pe cale să ducă în Italia la o grevă de trei zile?
«Aș începe prin a-mi exprima o îndoială: și-a pus cineva în mod real întrebarea de ce s-a ajuns aici și motivațiile reale și de-o parte și de alta? După părerea mea, adevărul este trucat pentru că în tot acest conflict realitatea o știe toată lumea, dar s-a căutat mereu “țapul ispășitor”, mereu altcineva, în cazul de față fiind găsit camionagiul român din Italia.»
Concret, care e situația reală?
«Cum spunea și președintele asociației șoferilor, nimeni, nici inspectoratul de muncă, nici poliția nu controlează și nici nu țin cont de programul de lucru și de orele lucrate, ci doar de orele de condus efectiv, ceea ce contravine legii. Iar toate acestea, după anumite înțelegeri la nivel provincial sau regional, nu sunt nici măcar plătite, cel puțin ca o “super minimă”. Automat te întrebi, cinei hoțul sau cine-i de vină? Cine impune pe de o parte sau cine acceptă această situație, constrâns fiind de starea de criză prelungită?»
De ce sunt contestați tocmai șoferii români? Sunt ei un caz mai deosebit?
«Au dreptate cei care susțin necesitatea opririi fenomenului de “ca botaggio abusivo praticato dai vettori esteri”. Adică sunt înființate pe teritoriul României multe firme filială, care au ca sediu central sau firma mamă, firme italiene. Pot să spun că am întâlnit cazuri concrete de acest tip. La Piacenza există o mare firmă de transport care aplica aceeași metodă, totul doar pentru înșelarea fiscului și neplata taxelor.
Costurile în cazurile astea sunt mai mici, deplasările sunt plătite, teoretic la zi, nici acelea după lege și în plus orele extraordinare lucrate nu se iau niciodată în calcul. Se discută despre faptul că în țară un șofer câștigă vreo 600-700 de euro salariul total, lucrând la o firmă românească, iar când găsește de lucru pe dublul sumei, la o firmă străină cu filială în țară, mai că pupă și picioarele patronului.»
Unde intervine nemulțumirea soferilor italieni?
«Conaționalii noștri care locuiesc în România, prin acceptarea unor astfel de contracte, îi lovesc în moalele capului atât pe șoferii italieni, cât și pe ceilalți, de orice etnie, dar care sunt rezidenti aici în Italia. Diferența întervine atunci când cu același salariu sunt plătiți și șoferii români rezidenți în Italia. Aceștia au de plătit taxe, chirii, servicii, împrumuturi, etc. mult mai mari decât cei din România și se mulțumesc cu un salariu mai mic.
Nu sunt nemulțumiți doar italienii, ci toți șoferii care locuiesc în Peninsulă. Colac peste pupăză, cei care sunt români și au contracte aici, chiar legale, sunt amenințați cu concedierea sau obligați să accepte sume forfetare de plată, negociate de formă, practic un salariu fix, acel barem impus de patronat.»
Toate firmele de transport practică această formă de colaborare?
«Firmele mai mici, fiind constrânse de piață, trebuie să strângă șurubul mai mult, impunând salarii fixe, tocmai pentru a supraviețui concurenței marilor firme de transport, care au sedii prin alte țări și fac fie “cabotaj”, fie reușesc să mențină prin salariile mici, comparativ cu normele italiene iar la general să iasă pe plus. Lucru pe care micii transportatori nu-l pot face decât intrând în ilegalitate contractuală.
Natural că cei mari reușesc să-și permită asta, reducând la tăcere pe cei mici, mărindu-și segmentul de piață. Toate se întâmplă, repet, sub ochii ministerelor transporturilor din Italia și România, al inspectoratelor de muncă, cât și al poliției din ambele țări. Nu că ar fi o necunoscută pentru cineva.»
Conaționalii noștri care lucrează ca șoferi ce părere au?
«Nu pot trece cu vederea atmosfera în care se lucrează. Cunosc cazuri în care, între colegi, aflați în cele două situații descrise anterior, cel angajat din țară și cel rezident aici există conflicte. Dar cum fiecare se gândește la propriul buzunar, fără a-și cere drepturile prevăzute de CCNL de categorie, fără ca sindicatele să explice și să fie active în a explica situația, izbucnesc conflicte.
Totul spre beneficiul marilor firme de transport, care conform proverbului latin aplicat cu scrupulozitate “divide et impera” trag toate foloasele, iar ponoasele le adună firmele mici, șoferii italieni sau cei rezidenți aici, de orice nație.»
Ce ar trebui să facă românii noștri în aceste situații?
«Repet de fiecare dată când am ocazia: faptul că mulți dintre ei nu sunt înscriși în sindicate, care le-ar putea explica situația și le-ar spune ce drepturi au, este o mare greșeală. Asta ar fi o chestiune, dar mai există lașitate, frică și lipsă acută de solidaritate a românilor, obișnuiți cu “fiecare cu aia mă-sii” sau cu “mușcă și fugi”, asta ca să o spun pe șleau.
Acum din păcate, consecințele le vor suporta tot ei, cei mai slabi din punct de vedere al lanțului “trofic” în transporturi. N-au învățat nimic din exerienta polonezilor de acum 8-10 ani, când se aflau în aceeași situație. Doar că ei erau mai solidari și Polonia a fost gestionată că țară, incomparabil mai bine decât România.»
Andi Rădiu