«La început a vorbit românește. Așa a început legenda Raliului din Sanremo» (E all’inizio parlò rumeno. Così iniziò la leggenda del Rally di Sanremo). Este titlul unui material din sanremonews.it, despre primul raliu, în 1928 și 1929.
Italienii își amintesc deci. „Numele lui era Urdareanu și era un ofițer român. Acesta este pilotul care, la volanul unui Fiat 520, în 1928, și a unui Fiat 521, în 1929, a repurtat victoria în primele două ediții istorice ale manifestației automobilistice sanremese.”, scrie sanremonews.
De fapt Urdăreanu era mult mai mult decât un ofițer cu pasiunea pilotajului. Ernest Urdăreanu era șeful camarilei regale a lui Carol al II-lea.
Era un excelent pilot de curse, iar pasiunea pentru mașinile cu motor o avea și prietenul său Regele. În 1928 și 1929 a obținut, la volanul unor mașini Fiat, locul I la Raliul de la San Remo și abia în 1931, Ernest Urdareanu a intrat oficial în serviciul direct al Regelui Carol al II-lea.
Cel care l-a recomandat pe tânărul ofițer Urdăreanu la Rege a fost unul dintre verișorii săi, marele diplomat roman Nicolae Titulescu, pe atunci reprezentant al României la Londra. Aptitudinile lui Ernest Urdăreanu în domeniul automobilistic au fost rapid remarcate de către Regele Carol al II-lea, care l-a numit pe fostul pilot de curse drept șef al garajului regal. Astfel, el a devenit șoferul preferat al metresei lui Carol al II-lea, Elena Lupescu.
Acest lucru i-a favorizat ascensiunea. În anul 1933, Ernest Urdăreanu a devenit secretar privat al regelui. Relațiile dintre ei au devenit tot mai strânse, iar încrederea lui Carol al II-lea în Urdăreanu a crescut treptat. În anul 1936, Ernest Urdăreanu a devenit vicemareșal, apoi mareșal al Palatului Regal, adica șeful administrației regale, scrie romanialibera.ro.
Ascensiunea sa a continuat, iar după instaurarea dictaturii regale, în anul 1938, Ernest Urdăreanu a primit postul de ministru al Curţii, calitate în care a devenit reprezentantul Regelui în Guvern. Astfel că Ernest Urdăreanu i-a însoţit, în noua sa calitate oficială, pe regele Carol al II-lea şi pe Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai I, în turneul lor internaţional, care i-a purtat prin Marea Britanie, Franţa şi Germania, în încercarea regelui Carol al II-lea de a preveni izolarea internaţională a României, în contextul în care situaţia ţărilor din Europa Centrală şi de Est se deteriora tot mai mult, pe măsură ce Germania nazistă se îndrepta cu paşi rapizi spre cel de-al doilea război mondial.
Un amănunt notabil al acestui turneu a fost acela că Adolf Hitler a refuzat să-l primească pe Ernest Urdăreanu, care era considerat drept creierul camarilei regale, care includea oameni de afaceri precum Nicolae Malaxa, Max Auschnitt ori Aristide Blank, mulţi cu certe origini evreieşti.
Anii 1939 şi 1940 i-au adus lui Ernest Urdăreanu misiuni imposibile, precum aceea de reconciliere dintre regele Carol al II-lea şi organizaţia extremistă Garda de Fier, care promova un antisemitism violent şi care practica terorismul politic, organizaţie responsabilă pentru asasinarea premierilor I.G. Duca şi Armand Călinescu.
Apropierea dintre Regele Carol al II-lea şi ministrul Curţii Regale l-a determinat pe Ernest Urdăreanu să-şi urmeze suveranul în exilul care a urmat abdicării regelui Carol al II-lea din 6 septembrie 1940. Dacă ar fi rămas în ţară, Ernest Urdăreanu ar fi riscat să fie executat, sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale. De altfel, legionarii au tras cu mitraliera asupra trenului în care se aflau regele Carol al II-lea, Elena Lupescu şi Ernest Urdăreanu. Totuşi, ei au ajuns cu bine în Italia, via Iugoslavia, apoi s-au mutat în Elveţia.
Exilaţii au pornit mai departe, spre Spania, prin Franţa controlată de reprezentanţii regimului de la Vichy, controlat de mareşalul Petain. Ajunşi în Spania, s-au trezit confruntaţi cu o situaţie imposibilă, creată de presiunile Guvernului român şi ale celui german, care vizau extrădarea Elenei Lupescu şi a lui Ernest Urdăreanu, spre a fi judecaţi în România pentru numeroase acte de corupţie.
În acest context, Ernest Urdăreanu a apelat la o reţea de contrabandişti spanioli, care a organizat fuga regelui Carol al II-lea în Portugalia. Însă ei nu au rămas acolo decât puţin. De teama extinderii războiului, regele Carol al II-lea şi Curtea sa s-au refugiat în Cuba, apoi în Mexic şi în Brazilia.
În anul 1944, Ernest Urdăreanu s-a însurat, în Ciudad de Mexico, cu o tânără de 18 ani, Monique Cook. Mai târziu, în anul 1947, el a organizat nunta regelui Carol al II-lea cu Elena Lupescu, ceremonie care a avut loc în Brazilia. În anul 1949, ei s-au întors cu toţii în Portugalia. Ernest Urdăreanu a devenit cancelarul regelui Carol al II-lea. În această calitate, el a organizat ceremonia funerară ocazionată de moartea neaşteptată a regelui, în 1953.
După moartea regelui Carol al II-lea, Ernest Urdăreanu a rămas în serviciul Elenei Lupescu până la moartea ei, survenită în anul 1977. El a murit în Portugalia în anul 1985, la 88 de ani. Ernest Urdăreanu nu a reuşit să se mai întoarcă niciodată în România, după septembrie 1940.
sursa: romanialibera.ro
