Pe 25 martie, la Torino, a avut loc prezentarea colecţiei de rochii de mireasă „Simply White” de Agnes Toma, organizată de show-room-ul de rochii de mireasă şi de ceremonie „C’est de Mimì” al Mirelei Catană.
În cadrul romantic şi istoric al Societăţii Caprera, cu o privelişte încântătoare spre fluviul Po, şase fete de trei naţionalităţi diferite, au prezentat rochii de mireasă pentru toate gusturile.
Linii simple, dar şi busturi elaborate în dantelă, ţesături preţioase şi vaporoase, rochii albe, dar şi în culori pastelate sau cu centuri în culori puternice contrastante cu albul rochiei, care ofereau o plăcută pată de culoare.
Mimì Catană ne-a declarat: „Colecţia „Simply White” a stilistei românce Agnes Toma poate fi numită o colecţie low cost şi se adresează femeilor care nu dispun de un buget enorm, prietenei, vecinei, colegei noastre de muncă. Prin acest eveniment, am vrut să demonstrez că o mireasă poate fi elegantă şi unică, fără să cheltuie cifre exorbitante, chiar şi prin simplitate.
Pentru mine, o mireasă fericită vorbeşte mai mult decât orice publicitate şi îmi place să cred că miresele mele mă consideră o persoană care pune pe prima scară a priorităţilor valorile familiei şi satisfacerea clientelor, nu câştigurile personale.
Vreau să le mulţumesc celor care au muncit împreună cu mine la acest prim eveniment dintr-o lungă serie, completând miresele mele cu buchete şi bijuterii, care se abat de la clişeele obişnuite, şi vreau să le mulţumesc mai ales celor şase fete, care au prezentat colecţia, din care, precizez, doar trei fac această meserie, dar s-au descurcat toate în mod excepţional: româncele Katerina şi Anca, italiencele Francesca, Sonia şi Lisa şi rusoaica Margherita.”
La eveniment a fost prezent şi portalul TorinoSposiWeb.Com. “C’est de Mimì” este la Torino, în Via Valprato 68, în cadrul complexului Docks Dora, www.cestdemimi.com.
I.C.