Eugen Șerbănescu, consulul general al României la Bologna, este și un cunoscut scriitor și dramaturg. În aceste zile, o piesă de-a sa va fi prezentată la Teatrul Alemanni din Bologna, în regia unui alt român, Dominic Dembinski. La Repubblica scrie în termeni elogioși despre acest spectacol, sub titlul „Il console-scrittore che porta sul palcoscenico la sua Romania” (Consulul-scriitor care își aduce România sa pe scenă).
Cine poate mai bine decât un consul să reprezinte și să facă să fie apreciată cultura propriei țări? Dacă apoi consulul general al României la Bologna, Eugen Șerbănescu, în țară este un apreciat scriitor și dramaturg, atunci este inevitabil ca schimbul cultural să nu se consume pe o scenă. Astfel ia naștere spectacolul ”Ricatto” (Șantaj) care va putea fi urmărit pe scenă din 14 până în 16 octombrie la Teatrul Alemanni, scris de Șerbănescu și regizat de Dominic Dembinski, alt personaj de vârf în lumea spectacolului românesc, cunoscut pentru munca sa în teatru și televiziune. Și așa cum s-a întâmplat cu Ionescu, piesa va fi prezentată pentru prima dată în străinătate și într-o limbă străină.
Intriga povestește despre o femeie care emigrează dintr-o țară din Est în Statele Unite unde se va confrunta cu personajul unui roman, o nimfomană, care îi seamănă foarte mult. Scandalul îi va îngreuna viața în așa măsură încât va ajunge să se gândească la suicid. ”Ne aflăm în fața unei provocări – explică Șerbănescu – pentru că mă interesa să povestesc raportul dintre Est și Vest. Urmărim destinul unei femei care a trăit o dramă pe timpul comunismului, ale cărui consecințe se vor prelungi chiar și după căderea regimului. Dar milioane de persoane, precum ea, au suportat blocul sovietic, iar acest lucru nu se poate șterge brusc, cu atingerea unei baghete magice. Dictatura nu putea exista fără participarea populației și noi am fost obligați să ne placă ceea ce nu ne plăcea. Transformarea umilirii în plăcere ne-a permis să supraviețuim în acele vremuri dificile ale Estului”.
Ca oameni liberi, astăzi cei doi artiști, reelaborează un trecut tulbure încredințând teatrului tratarea unor răni profunde, în necesitatea de a face să se înțeleagă pe deplin propria cultură dincolo de orice stereotip. ”Ca regizor am încercat să merg dincolo de drama din Est pentru a încerca să reconstruiesc drama Vestului – adaugă Dembinski – deoarece libertatea pe care o găsește protagonista în Occident este o libertate relativă care a anulat puncte de referință fundamentale, precum credința, pentru îmbrățișarea comunismului”.
Să trăiască ziua de azi pentru acești artiști este o chestiune urgentă fiindcă ei, mai mult decât alții, trebuie să găsească un nou loc în lume. ”După revoluție ne-am regăsit ca un popor de dizidenți și teatrul era o formă de luptă, în care publicul se bucura de mesaje subliminale care soseau prin intermediul lui Goldoni sau Shakespeare – mai subliniază regizorul. Spectacolele noastre au fost cenzurate și interzise, însă după căderea dictaturii ne-am trezit fără un ”inamic” și producția de opere s-a redus. Din acest motiv sunt mulțumit să mă regăsesc într-un spectacol politic, precum cele pe care le puneam în scenă pe timpul regimului”.
