Menu
in

La Asti, în Piemonte, mobilizare generală a românilor: ”Vrem să votăm”

Al patrulea oraș ca mărime din Piemont, situat între zonele colinare Monferato și Langhe, renumite în toată lumea pentru vinurile produse aici, orașul Asti este capitala județului omonim, comunitatea românească stabilită aici numărând peste 10.000 de locuitori.

La ultimele alegeri prezidențiale, în 2009, în oraș a fost organizată o secție de votare la care s-au înregistrat 1200 de votanți în primul tur și 1600 în cel de al doilea, motiv pentru care Consulatul General al României la Torino a solicitat menținerea ei, mai ales că primăria locală pusese la dispoziție pentru acest eveniment chiar sala consiliului comunal, edificiu istoric decorat cu picturi din anul 1552.

Din păcate Ministerul Afacerilor Externe a declinat oferta, decizându-se pentru alegerile din acest an să nu fie deschisă o secție de votare în oraș.

Foarte mulți români, nedumeriți de această hotărâre cel puțin ciudată, s-au adresat asociației DOINA, conduse de Constantin Pletosu: ”Foarte mulți români astigiani ar dori să clarifice situația lor de cele mai multe ori încă provizorie și să se întoarcă în patria mamă cu experiența acumulată în Italia în toți acești ani. Tocmai de aceea interesul de a merge la vot este foarte mare.”

„Faptul că nu s-a făcut o secție de vot la Asti, românii de aici o consideră ca o palmă, ne-am trezit ignorați chiar dacă mulți dintre noi trimit toți banii câștigați aici la familia din țară. Atunci au venit la noi la asociație și ne-au întrebat ce se poate face. Este vorba mai ales de femei care lucrează la fix și care și-ar dori să meargă la vot însă nu dispun de mijloace de transport proprii, ținând cont că cea mai apropiată secție de votare se află la Alessandria, la circa 35 de kilometri.” a adăugat el.

Membrii asociației s-au mobilizat imediat, organizând o pagină pe Facebook – Asti votează președintele României (https://www.facebook.com/pages/ASTI-Voteaza-Presedintele-Romaniei/1537162956525315?fref=ts) punându-și la dispoziție mașinile proprii și începând imediat o campanie de încurajare la participarea la vot.


Începând de duminică dimineață, voluntarii asociației DOINA se vor afla în fața primăriei locale de unde, folosind mijloacele de transport proprii, vor asigura tuturor doritorilor deplasarea la secția de votare din Alessandria. Mai mulți cetățeni cu spirit civic s-au unit eforturilor asociației, oferindu-se de asemenea să participe la această acțiune și să transporte, în limita locurilor disponibile, pe cei care doresc să-și aleagă preșdintele.

Constantin Pletosu este deosebit de optimist, estimând la câteva sute de oameni în plus numărul românilor astigiani care vor reuși să-și exprime preferința electorală mulțumită acestei inițiative.

ASTI Voteaza Presedintele Romaniei

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version