in

Italia, povestea emoționantă unei fetițe române, pilot de avion la 15 ani. Mama: ”E foarte greu financiar”

Emoționantă povestea Erminiei Lucuț, o adolescentă română de 15 ani din Italia care, după ce a crescut cu mari probleme în familie, a învățat să piloteze avioane mici. Erminia a făcut cunoştinţă şi cu Ambasadorul României în Italia, George Bologan, la biserică, la slujba de Florii din acest an.

Când era mică, tatăl ei și-a abandonat familia. Erminia Lucuţ s-a născut în 2003, în Italia, într-o familie de români. Tatăl din Vrancea, iar mama din Ţara Oaşului. De formaţie educatoare, mama Erminiei, Maria, a oferit fiicei sale o educaţie aleasă. De la 3 ani, Erminia a început frecventeze cursurile de dans, apoi a luat lecţii de pian, apoi a învăţat să deseneze. Vorbeşte perfect româneşte şi scrie la fel de bine în limba română.

La dans a obținut numeroase premii şi diplome. Mama fetei a ferit-o pe Erminia de prieteni care să o distragă de la învăţătură, de anturaje proaste. „La început eram supărată pe mama că nu mă lasă să mă joc cu copiii, dar după aceea am înţeles-o şi oricum nu mai aveam timp. Dansul îmi ocupa restul zilei, după şcoală“, a povestit fata. La un moment dat, tatăl le-a părăsit, pe ea și pe mama ei. A plecat fără niciun bagaj, chiar când fata fusese admisă prima, în acelaşi timp, la două colegii. Unul de dans şi celălalt de aviaţie. Atunci „i s-au frânt aripile” Erminiei Lucuţ, dar și-a căutat altele.

Face cursuri de pilotaj la o școală privată, Institutul de aviaţie „Umberto Nobile“ din Roma, și zboară pe aerodromul din Zagarolo. Cursurile şi orele minime de zbor costă 500 de euro pe lună, la care se adaugă trimestrial alţi 700 de euro pentru uniformă, materiale şi ore de zbor suplimentare. Şcoala va fi de 5 ani, timp în care mama sa trebuie să se descurce pentru ca visul fetei de a deveni pilot de linie să se împlinească. Erminia este atât de bună la şcoală şi îi place atât de mult să zboare, încât nici după un an a primit o înaltă distincţie din partea managerul şcolii, dar şi gradul de sublocotenent. Mai are în clasă 2 colege, din Italia şi Bangladesh, iar ceilalţi 20 de colegi sunt băieţi. În timpul liber, încă mai dansează, cântă la pian sau desenează.

Mi-aş dori ca Erminia să fie fericită, să reuşească să termine şcoala. E foarte greu financiar, dar nu există şcoli de stat pentru viitorii piloţi. Poate că cei cu suflet mare vor citi povestea ei şi vor gândi o soluţie pentru acest suflet minunat. O bursă pentru ea ar fi ideală, dar orice formă de sprijin ar motiva-o mult“, a declarat, pentru Adevărul, vrânceanca Anna Nuţu, preşedinta Asociaţiei „Arte e curiosita… e non solo“, care se implică foarte mult în acţiuni de promovare a valorilor româno-italiene.

Pentru viitorii piloţi de la Institutul de aviaţie „Umberto Nobile“ din Roma se organizează, anual, şi o tabără de pregătire la baza aeriană Orlando, SUA, unde, timp de o lună, aceştia învaţă să se descurce în condiţii de disciplină militară. Erminia ar vrea să meargă, dar mama ei ar trebui să strângă cei 6.000 de euro necesari.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Premierul Gentiloni la București, asigurări pentru românii din Italia: ”Ne angajăm să intervenim acolo unde vor fi probleme” VIDEO

Italian denunțat după ce a incendiat mașina fostei iubite românce. ”Am pus benzină și i-am dat foc”